Hary Geană a dat pe mîna poliţiei o maşină care transporta ilegal şi inadecvat pui de la Galaţi spre Ilfov, dar a fost oprită de organele abilitate din Vrancea.
Categorie: civic
La Judecătoria Orhei nu se poartă mască în şedinţe
Am surprins mai mulţi magistraţi că ignoră prevederile legale cu privire la purtarea măştii în spaţii publice închise. Vă imaginaţi cît respect au ei/ele faţă de alte norme megale, dacă pe asta o dispreţuiesc făţiş?!
Inspecţie civică cu şeful Gărzii de mediu
Activistul din Prahova, Harry Geană, a fost însoţit de Octavian Berceanu şi alţi inspectori ai Gărzii de mediu într-un sat unde a filmat de cîteva ori cum se îngroapă ilegal deşeurile. Acum buclucul e mare.
#Belarus: Deturnarea avionului companiei Ryanair și accentuarea crizei
Vlog de Angela Grămadă, ESGA, Bucureşti
Am intrat bucuroşi la muzeu, am ieşit cu frică
Muzeul oraşului Orhei se află chiar în centru, mai la vale de primărie, judecătorie, monumentul lui Vasile Lupu. Am văzut uşa deschisă şi o expoziţie multicolore la intrare, aşa că am decis să intrăm, dar am fost primiţi cu ostilitate de chiar fostul director interimar. Actuala şefă a instituţii a încercat să dreagă busuiocul, dar deja era cam tîrziu.
Monaco de Moldova se bazează pe diguri din saci
La autogara din Orhei am observat aşa fenomen, ca să nu inunde drumul cu apă din Răut sau şantierul Kaufland cu apa din drum, au făcut dig provizoriu din saci de nisip. Nu cred că aşa ne-am imaginat promisul Monaco 😀
Toaletele instanţei sunt inaccesibile
Judecătoria Orhei şi-a tras rampă de acces spre una dintre uşile din curte, au chiar şi o sală de şedinţe accesibilă la parter, probabil poţi să intri şi la cabcelari cu scaun rulant. Dar nu şi la toaletele din subsol sau în sălile de la etaj, este tot sunt scări înalte, greu accesibile cvhiar şi persoanelor în etate sau cu dizabilitate locomotorie.
Despre legalizarea prostituţiei sau măcar decriminalizarea ei #live
Discuţie liberă, poţi comenta dacă ştii s-o faci civilizat, fără atac la persoană
Aplauze și îmbrățișări pentru Maia Sandu la Căuşeni
Video de Tudor Pinzari, veteran de război și activist civic
L-au alungat cu pietre şi cu ameninţări, găinarii de Brăila recidivează
Hary Geană a surprins la Vărsătura, Brăila un comerciant căruia DSVSA i-a confiscat puii, dar acum continuă să vîndă găini şi ouă, în pofida interdicţiei pe motiv de epidemie de gripă aviară.
Despre basme şi povestile care ne influențează copilăria
Oleg Adrian Vlad a propus să discutăm al Microfonul LIber despre poveştile copilăriei
Şantier ilegal şi periculos în centrul capitalei
Încă un bloc multietajat apare în centrul istoric şi administrativ, fie că-i bloc de locuit sau de oficii, acolo vor veni foarte mulţi oameni cu maşini şi traficul din centru va fi condamnat să rămînă sufocat, iar aerul – sufocant şi toxic.
Salvați fluviul Nistru, protest #verde la Guvern
Protest în faţa Guvernului RM pentru salvarea Nistrului. În fiecare ultimă duminică a lunii mai este marcată Ziua fluviului Nistru
Baraj cu acces interzis, dar nu pentru toţi
Barajul Moeciu de pe lîngă Vălenii de Munte. Accesul e interzis sau limitat, dar nu pentru toţi. Am numărat vreo 10 vehicule într-o oră
Geană a chemat poliţia la vînzătorii de ouă şi pui
Pe lîngă Brăila un comerciant continuă să vîndă pui şi ouă chiar dacă acest lucru e oprit pe motiv de epidemie. Hary Geană a chemat poliţia şi alte organe de control veterinar, pentru că se încălcau mai multe norme legale. Se pare că insul are relaţii, altfel cum să explicăm indulgenţa unor organe constatatoare?
Masa critică #Chişinău din mai a avut noroc de vreme bună
Se pedalează organizat în fiecare ultimă vineri din lună, seara, după programul de lucru şi studii. Astfel revendicăm loc în trafic, cerem infrastructură mai bună pentru pedalat şi încurajăm publicul să folosească transportul alternativ, ecologic
Continuă lectura „Masa critică #Chişinău din mai a avut noroc de vreme bună”Vicele din Bucșani s-a trezit cu activistul la ușă
Gabriel Niţu i-a luat pe funcţionari pe nepusă masă
Toarnă betoane peste capetele noastre
Șantier ilegal și periculos lingă Unic
Mahala Show – ELVIS ROMANO
Platforma Aresel: Ne vedem in seara asta la Mahala Show cu Elvis Romano
Aducem Las Vegas-ul transpus in trairi si acorduri rome!
La Servicul pază de stat se păzesc de viruşi cu gel anti-bacterian
La o săptămînă după ce am fost agresat pe holul Procuraturii Generale de către un purtător de uniformă şi doi civili, am descins la Î.S. Servicii pază a MAI ca să cerem socoteală. Ni s-a spus că petiţia noastră este examinată şi vom primi răspuns în termeni legali. Dar am descoperit chiar de la intrare o altă problemă, dezinfectantele folosite sunt ambele dubioase, unul e un fel de gel fără alcool cu care nu ai cum să fii protejat de coronavirusul nou, iar altul, cu miros de spirt, n-avea scris nimic sau prea mărunt în limba română, celelalte inscripţii erau în ivrit