Am primit zilele astea două lovituri dure în instanțe pe ambele maluri de Prut. La București instanța de fond mi-a respins o contestație într-un caz vădit de hărțuire polițienească și încălcare a libertății de exprimare, iar la Chișinău chiar Curtea Supremă a pus punct neclar dosarului de 11 ani al agresării mele la Universitatea Slavonă.
Continuă lectura „Final de an cu injustiție pe ambele maluri de Prut”Inclusiva: Persoane-antreprenoare sociale din Belarus și Rusia
Subtitles are available in Armenian, English, Georgian, German, Romanian, Russian and Ukrainian languages!
Olga Poloshovets e fondatoare a centrului social și cultural incluziv pentru persoanele cu dizabilități vizuale, Minsk „Dacă simți încredere interioară în ceea ce vrei să realizezi, dacă ai un obiectiv clar și înțelegi că este important și necesar să îl realizezi, atunci orice altceva este doar un pas următor pe drumul către acest obiectiv.” Olga are 48 de ani. A început să își piardă vederea, la vârsta de șapte ani. După ce a dat naștere celui de-al doilea copil, a devenit complet oarbă.
Continuă lectura „Inclusiva: Persoane-antreprenoare sociale din Belarus și Rusia”Războiul de lîngă noi: Efectele asupra românilor din Ucraina
Astăzi, un nou podcast realizat de către ImboldMedia, este menit să aducă în casele voastre o nouă poveste de excepție. Invitatul special de astăzi este o tânară ucraineancă, care, dincolo de drama războiului, nu uită ca zi de zi speranța către pace și unitate este nutrită de ea și concetățenii ei. #podcast #podcasting #imboldmedia #craiova #ukraine #war #ucraina
Despre asistenţă juridică gratută şi durata procesului
Dacă ai depus o cerere de chemare în judecată, probabil te întrebi în cât timp vei obține o soluție la problema ta. Este important să știi că un proces de judecată se poate extinde pe o durată de mai mulți ani, din cauza că este decisă soarta participanților la proces. În plus, sunt respectate o serie de proceduri organizatorice și legale.
În următorul episod discutăm despre cine, când și în ce mod poate beneficia de asistența gratuită a unui avocat sau de consultații juridice gratuite ale unui parajurist.
Continuă lectura „Despre asistenţă juridică gratută şi durata procesului”Băltoaca se mătură manual pe splai, în Grozăvești
București, sub pasajul Basarab într-o dimineață de iarnă după ploi
Nota Doi: Libera Exprimare, CEDO, LGBT, Drepturile Romilor în Moldova și România
Vlog de Vadim Cuşnir
Oleg Brega Jurnalist și Activist Civic, Editor pe site-ul Curaj.TV, la Anti Podcast Nota Doi și o conversație despre Libera Exprimare, CEDO, Discriminare, LGBT, Drepturile Romilor în Moldova și România. Aici cuprinsul:
Continuă lectura „Nota Doi: Libera Exprimare, CEDO, LGBT, Drepturile Romilor în Moldova și România”Sexualitate și dizabilitate
Ludmila Iachim: „Persoanele cu dizabilităţi au propriul lor mod de a gândi și de a-şi trăi sexualitatea, iar felul în care fiecare persoană decide să-și trăiască acest aspect al vieții merită să fie respectat.”
Olga Afanas: „E timpul să vorbim deschis. Orice acțiuni cu caracter sexual, inclusiv atingerile nedorite, fără consimțământ, adică fără acordul persoanei, constituie un abuz. Dacă te confrunți cu astfel de situații, contactează o persoană de încredere. Fiecare dintre noi are dreptul la o viață sexuală sănătoasă și sigură, fără violență!”
Continuă lectura „Sexualitate și dizabilitate”Mihaela Miroiu zice că s-ar lăsa de feminism, dar cu ceva condiții
Mihaela Miroiu zice că s-ar lăsa de feminism dacă n-ar mai exista misoginie, sexism, patriarhat, declarație la o lansare de carte de la tîrgul Gaudeamus 2022
Locomotiva de 55 de ani n-a mai putut duce trenul la destinație
Cel puțin așa pare la prima vedere, utilajul preistoric n-a mai putut să ajungă la destinație și i-au trimis o locomotivă mai cu putere, ceva mai puțin veche
Panorama postcomunismului în România a fost lansată la gaudeamus 2022
O lucrare la care au contribuit 48 de autoare și autori din diverse domenii de cercetare, coordonată de Liliana Corobca, a fost publicată de Polirom și a fost lansată pe piață pe 10 decembrie 2022 la Gaudeamus, RomExpo
Alina Șerban a făcut karate și capoeira ca să joace Gipsy Queen
Institutul Francez din București a găzduit premiera filmului Gipsy Queen și o discuție cu Alina Șerban, interpreta rolului principal. Filmul încă nu a fost difuzat în România, dar a luat mai multe premii deja
Continuă lectura „Alina Șerban a făcut karate și capoeira ca să joace Gipsy Queen”Dumitru Crudu a lansat o carte despre război la Gaudeamus
Lansarea romanului „Ora cinci și șapte minute“ de Dumitru Crudu și a volumului de proză scurtă „Gene dominante“ de Ștefania Mihalache. Vorbesc: Dumitru Crudu, Ștefania Mihalache, Robert Șerban Ora cinci și șapte minute este ora la care a început războiul din Ucraina.
Continuă lectura „Dumitru Crudu a lansat o carte despre război la Gaudeamus”Documentar Moldova.Org / Rădăcinile violenței domestice
Vorbim despre amploarea fenomenului violenței domestice în Republica Moldova în toate formele posibile. De această dată am pornit în căutarea rădăcinilor acestui fenomen odios discutând cu Veronica Teleucă, de la Coaliția Națională „Viața fără Violență”, rapperul Marin Kapushon Crețu, Sergiu Toma, psihoterapeut la Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale, sexologa Natalia Pavalachi, Andrei Odajiu de la Asociația Obștească Artemida și Artur Dilion, ofițer principal al Inspectoratului Național de Securitate Publică.
Protest la Guvern contra pensiilor speciale
La invitația asociației Declic, zeci de persoane au venit la Guvern pentru audiență și protest, s-a cerut lichidarea pensiilor speciale, așa cum se promitea în campania electorală și se impune într-un buget auster pe timp de criză
Continuă lectura „Protest la Guvern contra pensiilor speciale”Peroane plouate la Gara de nord, acoperișul e ciuruit
Nu doar la ploi torențiale riști să fii udat/ă sub acoperișurile principalei gări din capitală, și pe pe ploaie de toamnă, pentru că acoperișurile de la multe peroane s-au deteriorat astfel încît se vede cerul prin ele ca prin ciur.
Decembrie, luna totalurilor și a concluziilor #live #palavre
Am discutat cu Constantin, Cristian, Sergiu și cu alții despre unire, pace, politică, etc
Dezbatere: Capitalismul pe muchie de cuțit
Aceasta este dezbaterea organizată de domnul profesor Dumitru Borțun pe data de 9 noiembrie 2022 la cursul său de Etică în Afacei și Responsabilitate Socială Corporativă. Cu acest prilej Camelia Crișan, Maria Cernat și Paul Gabriel Sandu au vorbit studenților despre nevoia unei perspective critice cu privire la sistemul capitalist și despre lucrarea Albenei Azmanova, ”Capitalismul pe muchie de cuțit”.
Continuă lectura „Dezbatere: Capitalismul pe muchie de cuțit”Spune că a lucrat o lună în Polonia fără să fie plătit
Igor de la Peticeni spune că a fost racolat telefonic și dus la muncă într-o fabrică din nordul Poloniei un de a lucrat o lună, dar n-a fost plătit și a trebui să împrumute bani ca să revină acasă. Spune că s-a plîns la poliție, dar, deocamdată, nu s-a făcut mare lucru pentru identificarea făptașilor și pedepsirea lor conform legii. Are la el doar acte în limba poloneză, pe care, evident, nu le înțelegem
Dumitru – primul moldovean în echipa politici Google/Youtube
Dumitru Sliusarenco, originar din Călărași, Republica Moldova, cu o carieră amplă în avocatură este eroul podcastului de astazi care ne va destăinui cum își trăiește el visul American și care a fost costul acestuia. Dumitru Sliusarenco – Policy lead Google and Youtbe company!
Continuă lectura „Dumitru – primul moldovean în echipa politici Google/Youtube”Lena Chilari la atelierul Vlad Ioviță, Chișinău
Poete, scriitori și alte persoane amatoare de cultură s-au adunat în sala germană a Bibliotecii Hașdeu din Chișinău la o nouă ediție a atelierului de creație Vlad Ioviță inițiat de scriitorul Dumitru Crudu. Invitată specială era Lena Chilari, poetă de la Cluj, născută în Pepeni, Sîngerei
Continuă lectura „Lena Chilari la atelierul Vlad Ioviță, Chișinău”