Poliția de la Ploiești încurajează ocuparea trotuarelor?

Activistul civic Hary Geană sună adesea la poliție ca s-o pună la treabă, dar asta nu prea bucură nici organele apelate, nici persoanele vizate

L-au amenințat și înjurat cu poliția de față

Hary Geană a revenit Ploiești pe strada unde a mai avut aventuri și reclamații la poliție, a găsit aceeași situație cu trotuare acaparate de mașini parcate ilegal. A sunat și de data asta la poliție, dar, se pare, efectul a fost nul, a fost legitimat chiar el, nu și cei care îl înjurau și amenințau […]

Drumuri rele cu crengi pe ele

Sectorul “Patreasca ” din Larga, Briceni are cele mai rele drumuri. Pe zi trec multe masini, dar parca toate-s tormentate. Cerem de urgenta repararea acestei strazi cu doua magazine, lideri care se folosesc de masini mari, combine si toti acestea platesc impozite enorme, dar unde pleaca acesti bani destinati pentru repararea acestei strazi?

Atacat de poliţie la Gara Timişoara

Video de Simon Dragoi, Timisoara După ce filmarea s-a închis, bărbatul de 37 de ani susţine că a trăit un adevărat coşmar. “Mi-a smuls telefonul când am încercat să sun la 112 și mi-a închis apelul. Mi-a aruncat telefonul pe holul postului. M-a apucat de bluză, de umărul stâng și împreună cu celălalt coleg m-au […]

Poliţia a oprit ilegal să-şi ia scoci, dar i-am pus la treabă

Strada Drumul Taberei, Bucureşti. Echipajul pare să fi avut alt plan, au oprit pentru scoci ca să-şi cîrpească aparatul foto. Dar pentru că parcareseră chiar sub semnul de circulaţie care interzice staţionarea în acel loc, s-au pus pe împărţit amenzi altor şoferi, care au comis aceeaşi încălcare

Market bogat cu bonuri putine si problemele orasului Edinet

Market bogat cu bonuri putine si problemele orasului Edinet

Gunoiste in fața Bisericii din Briceni

Gunoiste in fatsa Bisericii din Briceni de o luna

Market plin de muste pe produse alimentare

In Briceni am observat un marKet linga spital- plin de muste pe produse alimentare

Profesoara tinara si comunicabila, vinzatoare stradala in Edinet

Profesoara tinara si comunicabila, vinzatoare stradala in Edinet