Parlamentul Republicii Moldova, personal deputatei Stela Macari 

Recent am înaintat în adresa Dvs o petiție la care am anexat materiale suplimentare prin care dovedesc fără nici o îndoială privind necesitatea revizuirii cauzei penale pentru care am fost condamnat. Dvs ați remis spre examinare petiția dată către Procuratura Generală, un urma căreia procurorul din cadrul Procuraturii Generale dnul Sergiu Bursacovschi la 01.08.2019 a emis răspunsul nr.21-658/10-2156 (pe care îl anexez la prezenta petiție). Prin răspunsul dat, procurorul manifestă o atitudine loială și interesată în partea ce ține de soluționarea justă și legală a situației create și îndeosebi în revizuirea cauzei penale pentru care am fost condamnat și delapidat de domiciliu, rămînînd în stradă cu trei copii minori.

După cum v-am promis, pe parcurs vă voi prezenta materiale suplimentare, prin care se dovedește că organele procuraturii și de justiție încalcă grav legea și nu își îndeplinesc obligațiunile de funcții în conformitate cu prevederile legii. Vă prezint ordonanțele de refuz în deschiderea procedurii de revizuire emise de procuri și anume:

– din 26.08.2014 emisă de procurorul, adjunct al Procurorului mun. Chișinău Vladimir Lupu;

– din 17.04.2015 emisă de procurorul în Procuratura mun. Chișinău Oleg Gonța și

– din 03.07.2019 emisă de procurorul în Procuratura mun. Chișinău Liliana Verdeș Nefiind deacord cu ordonanțele date și cu acțiunile ilegale din partea procurorilor dați, la 28.10.2015 am adresat personal procurorului-șef al Procuraturii mun. Chișinău dnul Ivan Diacov o plîngere în ordinea prevăzută de art.298-299/2 Cod procedură penală (CPP). Examinarea plîngerii date ținea strict de competența procurorului-șef. Însă din motive neclare, procurorul Vladimir Lupu (procuror acțiunile și inacțiunile căruia se referă în plîngere) remite într-un mod abuziv și ilegal spre examinare plîngerea altui procuror, Andrei Mațco. Mațco, la rîndul său, în mod abuziv și fără acordul meu, remite plîngerea spre examinare în ordinea prevăzută de art.313 CPP în adresa Judecătoriei sec. Rîșcani mun. Chișinău. Potrivit prevederilor art.313 ali.(1) CPP – plîngerile împotriva acțiunilor și actelor ilegale ale organului de urmărire penală și ale organelor care exercită activitate specială de investigații pot fi înaintate judecătorului de instrucție de către bănuit, învinuit, apărător, parte vătămată, de alți participanți la proces sau de către alte persoane drepturile și interesele legitime ale cărora au fost încălcate de aceste organe, în cazul în care persoana nu este deacord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la procuror în termen prevăzut de lege. În cazul concret și reieșind din materialele pe care vi le-am prezentat anterior și materialele pe care le anexez la prezenta petiție se dovedește cu certitudine abuzul în serviciu din partea procurorilor Vladimir Lupu și Andrei Mațco și a judecătorului de instrucție din cadrul Judecătoriei sec. Rîșcani mun. Chișinău Anatolie Galben (actual membru la Cosniliul Superior al Magistraturii).

Nu am solicitat și nici nu am dat împuterniciri legale procurorului Andrei Mațco și îngenere Procuraturii mun. Chișinău să remită plîngerea spre examinare în ordinea prevăzută de art.313 CPP în adresa instanței de judecată. Potrivit prevederilor art.298 alin.(1) CPP – împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate specială de investigaţii pot înainta plîngere bănuitul, învinuitul, reprezentantul lor legal, apărătorul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii acestora, precum şi alte persoane ale căror drepturi şi interese legitime au fost lezate de aceste organe și art.299/1 alin(1) CPP – persoanele indicate la art. 298 alin. (1) pot depune plîngere împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorul care conduce urmărirea penală sau exercită nemijlocit urmărirea penală ori împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor care au fost efectuate sau dispuse în baza dispoziţiilor date de procurorul respectiv.

Abuzul în serviciu se dovedește și prin răspunsurile nr.33-78pet/14-6916 din 01.08.2016 și nr.33-78pet/14-191 din 02.01.2017 primite de la Procuratura mun. Chișinău din care rezultă că ordonanțele de refuz în deschiderea procedurii de revizuire sus-menționate au fost atacate de mine în ordinea prevăzută de art.313 CPP la judecătorul de instrucție, care la 15.04.2016 prin încheiere a respins ca neîntemeiată cererea respectivă. Repetat, vă atrag atenția că nu am contestat nici o ordonanță de refuz în deschiderea procedurii de revizuire la judecătorul de instrucție și nici nu am dat careva împuterniciri legale procurorului Anadrei Mațco de a remite spre examinare în instanța plîngerea înaintată procurorului ierarhic-superior Ivan Diacov.

Judecătorul de instrucție Anatolie Galben în cazul concret nu avea dreptul să se implice în soluționarea litigiului dat.

La fel, vă aduc la cunoștință că procurorul Sergiu Bursacovschi din cadrul Procuraturii Generale cu răspunsul nr.21-658/10-2156 din 01.08.2019 se contrazice pe sine însuși, fapt care se dovedește cu răspunsurile nr.21-658/10-1653 din 07.09.2016 și nr.12-3/17-75 din 03.02.2017  emise de dlui la cereri anterior adresate de mine în adresa Procuraturii Generale.

Vă atrag atenția că nu e primul și unicul caz, cînd organele procuraturii procedează așa. Mă refer cînd în caz de adresare cu plîngere procurorului ierarhic superior, într-un mod abuziv și ilegal remit plîngerile spre examinare judecătorului de instrucție, care ulterior prin încheiere irevocabilă, în ordinea  prevăzută de art.41 și art.313 CPP refuză în admiterea și examinarea plîngerii. A se vedea în acest sens:

  1. https://curaj.tv/2019/03/03/ginduri-de-la-inchisoare-despre-dreptate/
  2. https://curaj.tv/2019/02/21/despre-alegeri-si-justitie-de-dupa-gratii/
  3. https://justicemoldova.md/actiuni-ilegale-din-partea-judecatorilor-de-instructie-si-procurori/
  4. https://curaj.tv/2018/10/25/un-detinut-il-acuza-pe-judecatorul-diaconu-de-ilegalitati-2/

O schemă bine camuflată de procurori și judecători de instrucție de a se spăla de păcate.

Reieșind din cele expuse, solicit în mod repetat, crearea unei comisii pentru a investiga cele expuse în prezenta petiție, petiția precedent-adresată către Dvs, cît și reieșind din materialele anexate.

La fel, țin să vă aduc la cunoștință că am adresat și dnului Liviu Vovc petiții ce au atribuții nemijlocite la caz, însă fără nici un rezultat pozitiv.

Procuratura ignoră total petițiile și adresările pe care le înaintăm și nu dorește să întreprindă nici o măsură în acest sens. Din aceste considerente solicit crearea unei comisii pentru investigarea și soluționarea justă și legală a cazului.

Pentru explicații suplimentare rog să fiu audiat.

Despre măsurile întreprinse rog să fiu informat în scris.

raspuns-tabora-parlament

Ion Taboră

Un gând despre „Parlamentul Republicii Moldova, personal deputatei Stela Macari ”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s