Francisc Both

Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii, este de interes public. Aceasta nu se rezumă numai la aspectele politice, ci include și orice altă împrejurare care prezintă interese pentru comunitate. Aici vei găsi activitatea mea pentru drepturile omului, dar și promovarea altor activiști cu care luptăm pentru cauze comune.Militez pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, sunt implicat în activități educaționale despre legile României pe înțelesul tuturor pentru că nu mai am nicio așteptare de la majoritatea politicienilor actuali și cred că este momentul să ne asumăm eșecul educației și a nivelului de trai. Cred că este momentul să ne responsabilizăm ca societate, iar atunci când ne vom cunoaște drepturile și obligațiile pe care le avem în raport cu autoritățile și cetățenii din jurul nostru, ne vom asuma responsabilitatea de a fi solidari în interesul comunității, iar astfel putem schimba mentalitatea și birocrația post-decembristă cu care ne confruntăm.

Ploiești: Staționarea pe trecerea de pietoni devine o normalitate

Colegul nostru activist Geană Harry Florin a surprins video un cetățean care și-a staționat autovehiculul direct pe trecerea de pietoni. Individualistei ploieșteance nu îi păsa de faptul că îi încurcă pe oamenii din jurul ei atâta timp cât și-a făcut treaba pentru care a oprit acolo.

Bizoanca sancționată încalcă codul rutier în fiecare zi

Colegul nostru activist Geană Harry Florin a verificat din nou dacă vânzătoarea magazinului își parchează încontinuare autovehiculul încălcând codul rutier și se pare că pe aceasta nu a calmat-o nici sancțiunea contravențională a Poliției Locale.

Bugetara deranjată de camera de filmat

Colegul nostru activist Geană Harry Florin a solicitat explicații în legătură cu o sesizare în ce privește un om al străzii. El a cerut statului să îi ofere găzduire omului mai ales pentru că este iarnă și cetățeanul poate să moară înghețat pe străzi, însă angajata statului a fost deranjată mai degrabă de prezența camerei […]

Despre mândria de a fi român

În acest episod vorbesc despre mândria de a fi român și de ce nu este un merit a avea o naționalitate.

Poliția din Ploiești fără drapelul României

Colegul nostru activist Geană Harry Florin a documentat video lipsa drapelului românesc de la secția poliției Ploiești. Constituția este nerespectată exact de cei care aplică legea.

Poliția Locală Ploiești nu soluționează sesizările noastre

Poliția Locală Ploiești nu soluționează sesizările noastre în ceea ce privește parcările neregulamentare de pe raza municipiului Ploiești, astfel pietonii fiind nevoiți să circule pe carosabil, iar proprietarii autovehiculelor fiind încurajați să comită abaterile încontinuare din cauza incompetenței sau a lipsei de interes de care dă dovadă poliția.

Incompetența Poliției Locale Ploiești

Colegul nostru activist Geană Harry Florin a cerut explicații Poliției Locale Ploiești în ceea ce privește parcările neregulamentare de pe trotuarele municipiului Ploiești. Pe multe străzi cetățenii sunt nevoiți să circule pe carosabil din cauza autovehiculelor, iar Poliția Locală nu face nimic.

Nici o schimbare la policlinica Praga din Ploiești

În luna Iunie 2017 Direcția de Sănătate Publică Prahova (DSP) ne-a garantat sub semnătură și ștampila instituției faptul că, cei 15 medici care își desfășoară activitatea în cadrul policlinicii Praga din Ploiești (sub forma cabinetelor medicale individuale) s-au angajat să remedieze deficiențele constatate în cel mai scurt timp. În caz contrar aceștia vor fi sancționați […]

Vânzătoarea cu mașina parcată neregulamentar recidivează

Unul dintre spectatorii noștrii s-a deplasat la magazinul a cărei vânzătoare își parchează mașina neregulamentar direct pe trecerea de pietoni sfidând codul rutier pe toată perioada programului de lucru. Cetățeanul a verificat dacă femeia mai parchează chiar și după sancțiunile pe care i le-a aplicat poliția și i-a cerut să își mute autovehiculul în parcarea […]

Societate comercială cu multe nereguli

Colegul nostru activist Geană Harry Florin a documentat video situația unei societăți comerciale care funcționează încălcând toate legile posibile.