Acostat jignitor de șofer și de un pasager pentru fotografierea unei nereguli

Activistul civic Alexei Dimitrov, fiind pasionat de domeniu și prin urmare receptiv la neregulile din domeniul transportului electric admise de administrația RTEC a fost luat la rost de șoferul de troleibuz de pe ruta 20, după ce a fotografiat un plafon din salonul troleibuzului ce era gata să cadă în orice moment. Șoferul l-a îndemnat pe tînăr să arate “cît de corect și cinstit este și în alte privințe” și i-a cerut să coboare pentru a filma gropile de pe drumuri, care după părerea șoferului ar determina producerea deteriorărilor din troleibuz observate de activist. Tînărul a coborît din vehicul și a îndeplinit rugămintea șoferului. Paradoxal, în loc de recunoștință, imediat șoferul l-a luat în derîdere pe activist afirmînd că acesta ar fi gata să-și spargă și capul, doar de dragul dorinței cuiva, insultîndu-l că locul lui ar fi la psihiatrie și nu în troleibuz, și demotivîndu-l intens, prin folosirea ideii precum că oricum nimic nu se va schimba. Ca să fie mai convingător, șoferul a oprit și a ieșit în salon pentru a arăta registrul de bord cu notițele ce conțin reclamațiile tehnice ale șoferilor care nu sunt soluționate de inginerii din parc. Bruscn dialog s-a amestecat un pasager care într-o formă verbală jignitoare l-a luat la rost pe activist acuzîndu-l că ar reține troleibuzul, deși șoferul era cel care a ieșit singur din cabină pentru a reproșa activistului. Activistul, vădit emoționat și destabilizat, și-a exprimat indignarea și disperarea în privința mentalității societății. 28 aprilie 2018, ora 16:4017:00, str. Burebista-str. Sarmizegetusa-str. Decebal

(Visited 1 times, 1 visits today)