DOCUMENTAR | Arma secretă a regimului comunist

În statele comuniste, puterea era exercitată de membrii nomenclaturii, adică de persoanele numite în cele mai importante funcţii în partid şi în stat. Ei luau deciziile politice şi economice, ei hotărau măsurile represive interne şi politica externă. Potrivit celor mai valoroase studii asupra nomenclaturii sovietice, această piramidă a privilegiaţilor reprezenta 1,5% dintr-o populaţie de peste 200 de milioane. Din cei 1,5% făceau parte circa 150 de înalți oficiali din Comitetul Central și Secretariatul General al partidului comunist, apoi, pe scara ierarhică, în jur de 250.000 de persoane din aparatul politic, de stat și din instituțiile de forță, din republici, regiuni, județe și mari orașe. Acestora li se adăugau jumătate de milion de responsabili din economie. Luând în calcul și familiile și protejații acestora, numărul nomenclaturiștilor se ridica, se pare, în anul 1970, la circa 3 milioane.

Indiferent de perioadă, datele privind nomenclatura comunistă sunt greu de aflat. Încă din 1921-1922, când a început să fie folosit termenul de nomenclatură, toate documentele privind această castă închisă erau secrete.

Un secret bine păzit, pentru că infirma egalitatea comunistă // Sursa Video: www.DIGI24.ro

Similare