Școala Curajului – Analizăm constituția României Part. 1 EP. 4 #Madrid

La cursul de astăzi au participat doar trei persoane împreună cu mine, dar în transmisia live de o oră și jumătate de pe facebook, au privit 1100 de spectatori. plus ceilalți români care vor privi zilele următoare din toată lumea. Am fost puțini fizic însă important este faptul că informația va ajunge la cât mai mulți cetățeni și chiar dacă participanții sunt puțini ca număr, noi v-om continua proiectul în beneficiul tuturor. Am analizat și discutat articolele din constituția României, iar la următoarea întâlnire o să continuam cu partea a doua. Următorul studiu va avea fi sâmbătă, 22 aprilie 2017. Ne cerem scuze pentru calitatea sunetului. Internetului nu a făcut față transmisiei pentru că în cealaltă sală a clăridii în care ne întâlnim, a avut loc un alt eveniment iar participanții au suprasolicitat traficul la internet, astfel îngreunând conexiunea noastră.

➤ În “Școala curajului – Curs gratuit și interactiv de educație juridică pe înțelesul tuturor”, care are loc o dată la două săptămâni, aprofundăm constituția, codul muncii, codul civil și codul penal pe înțelesul tuturor. Întâlnirile au loc în comunitatea de români din Madrid, Spania.

➤ Educația și responzabilizarea societății este vitală pentru a ne cunoaște drepturile, dar și obligațiile pe care le avem în raport cu autoritățile și cu alți cetățeni.

➤ Studiile vor fi filmate și difuzate rețelele de socializare, astfel asigurând acces la o informare corectă și transparentă pentru toti cei care sunt interesați dar nu pot să participe.

➤ Participarea este liberă și gratuită.

(Visited 1 times, 1 visits today)

Similare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of