Strigăte de ajutor. SOS. Salvați Oamenii de Sistemul corupt

Ne adresăm către oameni de bună credinţă, politicieni, ambasadori, jurişti, jurnalişti, către lumea întreagă să ia atitudine faţă de hoţii, asasinii, criminalii oploşiţi în instituţii de stat din Republica Moldova.
Ne adresăm pentru ajutor către domnii reprezentanţi ai OSCE, ONU, UE în Republica Moldova, către domnul Comisar al Uniunii Europene pentru Drepturile Omului, către domnul Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, către Curtea Penală Internaţională, către Amnesty International, către Comitetul European pentru Prevenirea Torturii, solicităm experţi care să confirme veridicitatea celor întîmlate cu noi, rugăm acţiuni concrete în apărarea familiei noastre.
D-lui Preşedinte al Parlamentului R.M.
D-lui Preşedinte al R.M.
D-lui Prim Ministru al Guvernului R.M.
25 ani instituţii ale statului din R.M. s-au comportat faţă de noi ticălos, criminal, banditeşte.
Din 1993 pînă acum statul a jăfuit de la familia noastră sume importante de bani, pămînt din gospodării şi din cîmp, construcţii, multe alte bunuri pentru care noi avem toate documentele oficiale ca proprietari legali.
Statul cu instituţiile sale ne-au deposedat ticălos de bonurile patrimoniale cu valoare de zeci de miii de lei.
Statul a jăfuit de la familia noastră sărăcia de bani adunaţi pentru înmormîntare.
Statul din R. M. ne-a distrus criminal 25 ani de viaţă pe care familia noastră i-a pierdut în mizerie, chinuri, suferinţe, sărăcie, disperare.
Instituţii ale statului, inclusiv primăria Soroca au jăfuit făcîndu-şi în secret, fără ca noi să cunoaştem documente fictive de proprietari ai averii care ne aparţine legal.
Instituţii ale justiţiei de la Soroca, Bălţi, Chişinău, unde ne-am adresat repetat au ignorat documentele oficiale legale, pe care le-am pezentat, au acceptat minciuni şi şărlătănii ale reprezentanţilor statului şi-n cei 24 ani de judecăţi singure au inventat probe schimonosite, au camuflat jafuri criminale în decizii judecătoreşti trucate şi au lăsat averea noastră pe veci în proprietate la hoţi.

Adevărul l-am documentat în dosarele de judecată de 8 ani nr. 2267/2002, de 11 ani nr. 2ra- 1831-07, mai recent de 5 ani nr. 3ra-651/15 ş.a. din R.M., în dosarele nr. 10174/05, nr.42771/15 ş.a. de la CEDO.
Statul din R.M. instituţiile acestuia care ne-au jăfuit, judecătorii n-au nicio contribuţie la crearea averii care aparţine legal familiei noastre.
Cu averea jăfuită statul, instituţiile sale au remunerat persoane angajate pentru asasinarea familiei noastre. În dosarele de judecată am deconspirat cum persoane angajate, poliţia, procuratura de la Soroca au făcut deschis, liber, repetat tentative să ne asasineze, să ne închidă în puşcărie.
În 1993-2015 instituţiile de vîrf ale statului ( Parlamentul, Preşedenţia, Guvernul ) n-au reacţionat concret, obiectiv la niciunul din sutele de demersuri ale noastre despre jafuri, teroare, crime, au făcut front împotriva noastră împreună cu hoţii, asasinii, criminalii. Ne-au răspuns formal, au readresat petiţiile noastre a lehamete la organe parazitare, ne-au înscenat provocaţii josnice, s-au răfuit cu copii noştri.
Acuma, cînd instituţii ale statului sunt prinse asupra jafurilor, tentativelor de asasinare, crimelor săvîrşite împotriva noasră, Procuratura Generală, Consiliul Superior al Magistraturii se eschivează pe vechi de la investigaţii legale, competente, obiective.
Am investigat noi singuri din cont propriu jafurile, tentativele de asasinare, crimele săvîrşite de instituţiile statului împotriva familiei noastre.
Rezultatele obiective ale investigaţiilor ştiinţific argumentate sunt incluse în dosarele de judecată, în demersuri adresate organelor de stat din R.M. în articole publicate în presă, în chemări de salvare expediate pe sute de adrese din lumea întreagă.
Suntem apsolut siguri şi putem convinge pe oricine, că avem toată dreptatea, că-n faţa hoţilor, asasinilor, criminalilor am acţionat corect, cinstit, cu demnitate.
Cerem d-lui Preşedinte al Parlamentului să accepte un raport despre jafuri, teroare, asasinări împotriva familiei noastre în 1993 – 2015, pe care îl prezentăm de la tribuna Legislativului în şedinţă închisă pentru deputaţi, miniştri ai Guvernului, pentru d-l Preşedinte al R.M.
Cerem d-lui Preşedinte al Parlamentului, d-lui Preşedinte al R.M., d-lui Prim. Ministru al Guvernului să restituie integral averea jăfuită banditeşte de la noi de instituţii ale statului pe care-l conduc dumnealor.

Sergiu Gâtlan
Victoria Gâtlan

str. Ştefan cel Mare, 56, or. Soroca, Republica Moldova
tel. + 373 0230 23985

About The Author