Echipajul a fost chemat pentru un accident minor şi n-a catadicsit nici să caute un loc de parcare, nici să pornească girofarul, dar maşina a rămas cu motorul pornit… pentru încălzire, probabil.
Autor: Oleg Brega
10 ani de Curaj.TV #palavre
Vorbim despre ce am reușit și am ratat în ultimele două cincinale
#Palavre – Cui folosește Unirea?
Poporul a fost întrebat vreo dată despre unire?
A pus foc la balcon și a speriat tot cartierul
O femeie cu probleme de sănătate mintală a aprins focul la bacon (ardea hîrtii într-un ceaun), și a speriat tot blocul, iar cînd a venit poliția, un echipaj SMURD și două autospeciale de pompieri au venit și vecinii din alte blocuri
Continuă lectura „A pus foc la balcon și a speriat tot cartierul”
Spală mașina în stradă și amenință cu găleata
Insul locuiește lîngă biserică, dar nu prea are frică nici de poliție, nici de pedepse divine, chiar amenință cu găleata, ceea ce poate deveni un caz penal
Continuă lectura „Spală mașina în stradă și amenință cu găleata”
Sofia Nădejde, carte, feminism, discuții la Muzeul Literaturii
MNLR a găzduit o dezbatere pornind de la volumul „Despre creierul femeii şi alţi demoni”, o antologie de texte publicistice semnate de Sofia Nădejde, carte apărută în anul 2019, la Editura Paralela 45, sub îngrijirea Mariei Cernat și Adinei Mocanu (editoare).
Invitate: Oana Băluță, Maria Cernat și Elena Vlădăreanu
Moderator: Vasile Ernu
Continuă lectura „Sofia Nădejde, carte, feminism, discuții la Muzeul Literaturii”
Cine a inventat epidemiile și vaccinurile #palavre
Am provocat în seara asta publicul și am constatat că mulți încă mai cred în conspirații
Continuă lectura „Cine a inventat epidemiile și vaccinurile #palavre”
Busul armatei nu încăpea de mașini parcate ilegal
București, ANAF sectorul 6, miercuri seară, ora 20,oo
Dezastru ecologic spumos lîngă Buzău
De mai bine de zece ani cetățenii comunei Țintești sunt conduși de un primar cu patru clase, acesta se pare că ar fi incompatibil privind poluarea și dezvoltarea localității! Continuă lectura „Dezastru ecologic spumos lîngă Buzău”
Procurorul a ignorat înregistrarea video
Am denunțat un caz de abuz jandarmeresc și am primit azi ordonanță de clasare a cauzei penale Continuă lectura „Procurorul a ignorat înregistrarea video”
Adresare a unui veteran de război de la Căușeni
Mihai Macarenco de la Căușeni a participat la protestul din PMAN și are o adresare către cetățeni.
Continuă lectura „Adresare a unui veteran de război de la Căușeni”
Accident în intersecție pe calea 13 septembrie
București, strada Sebastian, intersecție cu Calea 13 septembrie
Un neică-nimeni aplică amenzi în parcare la Kaufland
I-a semnalat paznicului că sunt folosite abuziv parcările speciale de către persoane fără dizabilități, dar el a dat bir cu fugiții
Continuă lectura „Un neică-nimeni aplică amenzi în parcare la Kaufland”
Zice că poliția i-a luat toți banii din casă
Gheorghe Gherțescu din Călărași spune a fost mai ieri poliția la el cu percheziție și a confiscat toți banii. Continuă lectura „Zice că poliția i-a luat toți banii din casă”
Yandex-taxi, București, pare cam ilegal
Șoferul nu știa să bage o adresă în telefon, a ajuns la destinație cu mare întîrzere, a luat bani cash, n-a eliberat niciun bon pentru serviciul prestat!
Stop torturii la închisoare! Protest la ANP
Rudele unui deținut care a decedat în custodia statului din cauza torturii la Penitenciarul Giurgiu și Asociația Hyde Park au organizat astări pichetarea sediului ANP de la București.
Continuă lectura „Stop torturii la închisoare! Protest la ANP”
Ucraina în limba română: Discursul lui Putin și impactul asupra Ucrainei
În cadrul discursului său anual în fața Consiliului Federației Vladimir Putin a anunțat că Legea Supremă a statului, Constituția, va trece printr-o reformă. Majoritatea amendamentelor se referă la reorganizarea unor instituții publice, extrem de importante în procesul decizional. Una dintre propuneri, totuși, se referă la modul în care Rusia se va poziționa în continuare în cadrul sistemului de drept internațional. Mai exact este vorba despre cum va ignora normele de drept internațional.
Continuă lectura „Ucraina în limba română: Discursul lui Putin și impactul asupra Ucrainei”
ANP are grija gardului, n-o interesează drepturile
Singura reacție a Administrația Națională a Penitenciarelor la protestul de azi a fost să nu ne lasă să legăm lozinca de gardul lor. Dar era despre drepturi, ceream să fie oprită și investigată tortura, care a dus la decesul mai multor deținuți aflați în custodia statului.
Continuă lectura „ANP are grija gardului, n-o interesează drepturile”
Străzi şi instituţii vitale, greu accesibile la Ciocana
Chişinău, bd. Mircea cel Bătrîn intersecţie cu Petru Zadnipru
S-a plîns la poliţie că am dat-o cu capul de pereţi
Femeia a cam exagerat în plîgerea ei, dar l-a impresionat pe poliţistul de sector, acela m-a amendat fără ca măcar să mă audieze.
Continuă lectura „S-a plîns la poliţie că am dat-o cu capul de pereţi”