civic

O catedrală greu accesibilă la Timişoara

Biserica romano-catolică din piaţa Bălcescu, Timişoara e impresionantă şi atrăgătoare, dar nu poţi acolo dacă eşti în scaun rulant, sau, ai nevoie de ajutoare. Standardele europene şi româneşti de construcţie prevăd înclinaţie maximă de 9 grade

cultură

A scos pianul vechi în piaţă şi l-a făcut să cînte

Timişoara, centrul istoric. În una dintre pieţele din centru era un tînăr cu chitara şi un alt artist, mai matur, cu un pian vechi. Poliţia nu s-a oprit, doar dădea tîrcoale. Sunt sărbătorile de iarnă

divertisment

Am fost prima oară la Arad

Pentru că locuim provizoriu la Timişoara şi am colindat-o în lung şi-n lat, am dat o fugă cu Ileana şi pînă la Arad. E impresionant, va trebui să ajung şi cu bicla într-o zi

“Oamenii legii” · civic

Poliţia a venit cu autospeciala după prăjituri

Omul cu epoleţi a ieşit pe uşa din spate de la cofetărie, probabil nici n-a stat la coada kilometrică, apoi, cu colegii de echipaj au trecut indiferenţi pe lîngă maşinile parcate ilegal pe prima bandă şi s-au dus să-şi fericească şefii sau familiile
Timişoara, Bd. Iosif Bulbuca/Liviu Rebreanu

civic · pericol

Soluţie ingenioasă, dar cam periculoasă la o cafenea din centru

Arad, centrul istoric. La o terasă au instalat corturi transparente de plastic la fiecare masă, poţi să le închizi chiar ermetic, să nu te plouă, să ţină cald, doar că asta nu mai poate fi numit spaţiu public deschis, deci, condiţiile de la acele mese sunt fix ca în interior, la restaurant sau cafenea, virusul de transmite şi se ia uşor.

Continuă lectura „Soluţie ingenioasă, dar cam periculoasă la o cafenea din centru”
civic · pericol · poluare

Pericol de incendiu la o benzinărie de la Corneşti/Orţişoara

Aproape la fiecare pompă era lichid inflamabil pe jos, în cantităţi incendiare, ilegale. Fata de la casierie nu a părut deloc impresionată. Oare vor reacţiona ISU, Petrom, cineva?

divertisment

Am pedalat pentru luminiţe la Arad

În centrul oraşului, probabil la primărie, pe lîngă scena cu ieslea şi alte jucării au instalat şi două biciclete cu dinam pe care poţi să pedalezi ca să se lumineze un brad, cel mic e pentru persoane mai scunde sau copii, cel mai mare era special pentru mine 😉

divertisment · opinii · pericol · social

Obrăznicii la magazinul de dulciuri

Timişoara, cofetăria Codrina de lîngă spitalul judeţean

LIVE · opinii

Cine-a tras în noi pînă la şi după 22?

Invitaţie la discuţie live pe pagina de facebook Curaj.TV

civic · social

Ambuteiaj la intrare în Timișoara dinspre Sud

TIR-ul se deplasează cu viteza unui pieton. Timişoara nu are centură sau drumuri de ocolire, tot transportul, inclusiv internaţional, de mare tonaj, trebuie să treacă prin oraş şi să zacă în ambuteiaje

“Oamenii legii” · civic · poluare

Gunoiul de la Ploieşti e dus la Drăgăneşti

Activistul Harry Geană a verificat unde duce Rosal gunoiul de la Ploieşti, se pare că e îngropat cam ilegal la Bărăitaru, comuna Drăgăneşti

LIVE · Protest · social

Protest la Căuşeni după moartea unui veteran

Tudor Pînzari şi Mihai Macarenco, veterani de la Căuşeni, protestează în faţa Consiliului Raional pentru că administraţia locală a refuzat să ajute un alt veteran, pe Gheorghe Botnari de la Cîrnăţeni, şi omul a decedat azi.

Amintiri de la război, filmează un veteran

LIVE · Protest

Antivaxerii au făcut cerc larg în faţa operei

Un grup mic de antivaccinişti au ieşit în seara asta în piaţa Victoriei de la Timişoara ca să sperie oamenii cu vaccinarea

civic

Turul Timișoarei revoluţionare. Singur pe bicicletă

Era sîmbătă, 19 decembrie şi am pedalat vreo 7 ore prin oraş şi suburbii. Am salvat un pisoi, am ajutat o biciclistă, am filmat mai multe probleme

cultură

Au pornit sirenele la Timișoara, în memoria victimelor Revoluţiei

La fix ora 12, duminică, 20 decembrie, s-a auzit timp de 2 minute sirena pentru situaţii de urgenţă. Dar ştiam din timp că aşa sunt pomeniţi morţii din decembrie 1989 care s-au împotrivit dictaturii şi au declarat Timişoara – oraş liber de comunism.

civic · cultură

Monument pentru că au pavat un drum

Acum 2 secole nu doar tăiau panglici ca acum dar făceau şi monumente şi sfinţiri, şi plăcuţe în patru limbi cînd făceau un drum de 35 de kilometri între Timişoara şi Jimboli

poluare

Spălătorie auto care poluează în draci

Timişoara, între Fabric şi zona industrială. Spălătoria pare să lase de mult timp apele reziduale poluate pe trotuar şi carosabil

civic

Parchează ca naiba la Timişoara, bd. Rebreanu 85

Maşini cu numere de Timiş, parcate de-a latul trotuarului ca la Bucureşti. Nu prea mai ai pe unde să treci din cauza lor. Ruşine!

civic · opinii · poluare

E vinovat Parlamentul că el arde gunoaie în grădină?!

Suburbia Timişoarei, comuna Săcălaz, strada III-a, omuleanu ardea cel puţin două grămezi de gunoi în grădină, chiar dacă ştie că e ilegal şi nesănătos, Se pare că nu prea mai vrea să trăiască nici el, nici vecinii. Dar cu mine ce are?

cultură

Un monument sofisticat în Piaţa Tineretului din Timişoara

Monumentul „Deschidere“, sculptat de Ingo Glass din otel naval in 1990 asezat pe Calea Martirilor din Timisoara, a fost donat Timisoarei de Asociatia „Memorialul Revolutiei“, in memoria victimelor Revolutiei anticomuniste.E la intersecţia străzilor Cluj cu Arieş şi Calea Martirilor