Sătui de taxele exorbitante impuse de guvernanți , ploieștenii au ieșit joi 12 februarie „la 12,00 trecute fix”, vorba lui Nenea Iancu Caragiale, să protesteze in fața Primăriei. Deși nu au fost prea mulți, vreo 300 de persoane conform presei centrale, oamenii au manifestat pașnic, de fapt și-au strigat năduful la fereastra primarului independent Mihai Polițeanu.
Categorie: civic
Ultima bancă: Floarea vieții, roluri de gen, childfree și altele (3 epis.)
Nata și Polina sunt două prietene care se cunosc de mai bine de zece ani, și lor le place să vorbească despre tot și toate. Azi invitata specială este Victoria Apostol și discutăm despre lucrul invizibil al femeilor, despre decizia de deveni sau nu mamă, despre Eminescu și lipsa femeilor în spațiu public.
Un format de podcast fără montaj și production, doar povestiri și opinii.
Agresat la adunare aur în Suedia (priviți integral)
Gabriel Ursescu a mers sîmbătă, de ziua unirii principatelor române la o consultare a deputaților aur cu diaspora, dar cînd a vrut să intervină cu propuneri, a fost oprit și scos din sală cu insulte
Mafiot pus la punct cu dosar penal
Gabriel Niţu, activist buzoian, a depistat un transport ilegal de lemne şi a chemat poliţia s-o pună la treabă
#ISCOADA Talks // Masculinitate și discriminare de gen în epoca digitală
Discuția este moderată de Paula Dunker, artistă și activistă
Invitați:
// 𝐃𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐍𝐞𝐚𝐠𝐚 – expertă în studii de gen și activistă feministă)
// 𝐈𝐚𝐧 𝐓𝐞𝐨𝐝𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮 – activist trans & comunicare Asociația ACCEPT)
// 𝐑𝐚̆𝐳𝐯𝐚𝐧 𝐅𝐢𝐥𝐢𝐩 – jurnalist care investighează manifestările online ale masculinității violente
Istorii de acasă, un proiect media nou
#Transnistria: Nu Deranjați – Ion Manole (Promo-LEX)
În primul episod al podcastului „#Transnistria: Nu Deranjați!”, discutăm cu Ion Manole, director executiv al Asociației Promo-LEX, una dintre cele mai importante organizații de apărare a drepturilor omului din Republica Moldova.
Episodul aduce în atenție teme rar abordate în dezbaterea publică despre conflictul transnistrean: – lacunele legislative privind protecția persoanelor strămutate din raioanele de est; – lipsa datelor oficiale despre numărul persoanelor afectate de războiul de pe Nistru din 1992; – consecințele acestui vid instituțional asupra asistenței oferite victimelor; – experiența Promo-LEX în reprezentarea cazurilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Razie cu scandal filmată de Activistul buzoian
Video de Robert Gabriel Niţu
Analfabetism funcțional, gîndire critică, școala în România
De ce eșuează predarea gândirii critice în învățământul preuniversitar, deși programele și examenele pretind că o evaluează?
Continuă lectura „Analfabetism funcțional, gîndire critică, școala în România”Ofensiva anti-presă și luptele politice în Estul Europei
#NoSugarPolitics: Transparență sau control?
În acest episod al Politica Fără Zahăr, analizăm noile inițiative legislative din Republica Moldova care, sub pretextul „transparenței mass-media”, riscă să limiteze libertatea presei și vocile critice din societate.
Continuă lectura „Ofensiva anti-presă și luptele politice în Estul Europei”Moldova (+ Georgia) și jocurile marilor puteri
În acest episod al podcastului Politica Fără Zahăr, analizăm trei subiecte majore care definesc dinamica politică a regiunii:
🇬🇪 Noile legi din Georgia care restricționează participarea opoziției în viața politică – un semnal de alarmă pentru democrația din Caucaz.
Continuă lectura „Moldova (+ Georgia) și jocurile marilor puteri”Mafia lemnului, pedepsită din nou! Camion confiscat
Video de la Activistul buzoian Robert Gabriel Nițu
A învins primarul în instanță
Ciprian Gurzu de la Năvodari s-a judecat cu primarul și a învins
Continuă lectura „A învins primarul în instanță”#NoSugarPolitics: Despre #alegeriMoldova
În cel mai nou episod Politica Fără Zahăr, Mihai Isac, împreună cu Angela Grămadă și Cătălin-Gabriel Done analizează rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova și implicațiile scrutinului pentru parcursul european al țării.
Continuă lectura „#NoSugarPolitics: Despre #alegeriMoldova”Discuții la festivalul de film feminist
#Alegeri2025Moldova: Am intrat în alegeri sau încă nu?
Episoadele din #Alegeri2025Moldova fac parte dintr-o inițiativă independentă de analiză politică, dedicată campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova. Toate opiniile, interpretările și comentariile exprimate sunt realizate în mod autonom, fără a face parte din vreun demers de susținere, promovare sau atac al vreunui competitor electoral sau potențial competitor electoral.
Continuă lectura „#Alegeri2025Moldova: Am intrat în alegeri sau încă nu?”Clinica privată, îmi folosește identitatea fără permisiune!
Sesizare privind suspiciuni de fraudă furt de identitate si abuz de putere
Am descoperit că în baza de date a Sistemului Național de Asigurări Medicale figurez cu mai multe vizite și proceduri medicale înregistrate la clinica privată din Chișinău, în următoarele date:
- mai 2021
- septembrie 2022
- iunie 2025
Menționez că NU am fost niciodată pacient al/clinicii respective, nu am semnat o declarație de transfer și nu am beneficiat de niciun serviciu medical în aceste date. Dat faptului ca am fost plecat din Tara de 16 ani
Continuă lectura „Clinica privată, îmi folosește identitatea fără permisiune!”Drepturi și obligații ce revin cetățenilor
Ce înseamnă să te lupți pentru protecția mediului și colectarea deșeurilor din postura de funcționar public?
Ni mai profanaţi simbolurile de stat!
Un activist civic a sesizat că o primărie, instituţie de stat, a profanat stema Moldovei denaturînd-o într-un colaj. În cîteva zile poza a fost modificată prin excluderea stemei, probabil inteligenţa artificială nu a putut ajuta funcţionarii decît aşa
Vedeţi mai jos textul petiţiei şi învăţaţi activismul civic de la cei mai buni!
Subsemnatul/subsemnata, (nume, prenume)
Continuă lectura „Ni mai profanaţi simbolurile de stat!”Mafia lemnului atacă și pe litoral
Gabriel Nițu, activist buzoian, a prins și la Constanța un transport ilegal de lemne, a sesizat organele de drept, dar și-a riscat vița pînă să intervină oamenii legii