Conferința „Chișinău, dreptul la oraș”, desfășurată pe 14 septembrie 2024 la ARCUB, face parte din proiectul cultural „Dragă Chișinău” organizat de Asociația Arbor. S-a pus în prim plan evoluția activismului civic din Republica Moldova și studiile de caz despre cele mai recente lupte pentru salvarea patrimoniului urban.
Program și vorbitori conferință „Chișinău, dreptul la oraș”:
În același loc de lîngă Universitatea Ecologică din București filmez periodic astfel de polițiști iresponsabili. De data asta am dat peste unul pe care îl mai filmasem recent și insul cu pistol și epoleți a decis că e ocazia bună să se răzbune, a inventat că m-a văzut mergînd cu bicicleta pe trotuar, apoi s-a luat de vehiculul meu pe care l-am sprijinit de un stîlp, pe iarbă, ca să nu încurc pe trotuar și/sau pe carosabil, în intersecție, cum stăteau ei cu îngîmfare.
Doar ca excepție unii purtători de epoleți își pun centura de siguranță la volan sau pe scaunul din față, altfel, se cred nemuritori și deasupra legilor
Un tip obraznic nu acordă atenție celor din jur, se crede „Biker” și buricul pământului, și face zgomot în fiecare zi cu motocicleta sa. Comite mai multe încălcări: depășește viteza, traversează linia continuă, merge pe trotuar și intră în interiorul restaurantului GUD (pe strada M. Sadoveanu 19), unde se pot juca și copii (se poate vedea pe video). Se crede buricul pământului pentru că părinții i-au făcut cadou un restaurant, și acum este un „pseudo-mare om de afaceri”. Informații despre motocicletă: 442GKH.
Tamara Rotaru e fostă învățătoare de limba rusă, ex-bibliotecară și fostă secretară la primăria din Burlacu, Cahul. Acum e pensionară și consilieră locală independentă, activistă civică. Pe 31 august a fost la Chișinău pentru a se întîlni cu colegele de facultate și pentru a participa la un eveniment cultural-politic național. A fost foarte impresionată.
Artistul și activistul Constantin Bobu e închis la penitenciarul 13 din Chișinău în arest preventiv, avocatul Ilie Rotaru l-a vizitat de cîteva ori și a comunicat cu el, tînărul vrea să se însoare cu Ștefania Decusară, în pofida împotrivirii mamei ei care a și scris plîngere penală împotriva mirelui. Transmisiune live pe canalul de TikTok al avocatului
🌟 Living library (biblioteca vie) presupune, pe scurt, a citi un om: a-i pune întrebări, plecând de la un „rezumat” al cărții vii. Poți folosi ice-breakers (întrebări pregătite în avans) sau poți conversa direct, dacă ai curiozități. De obicei, o întrebare te poate duce în locuri la care nu te-ai fi gândit. ❤️ Ne-am dat întâlnire într-o seară de vineri, unde știam că preț de trei ore vor circula povești, sfaturi, oftaturi și râsete. Am invitat 5 persoane – 5 cărți vii, ale căror povești urmau să devină un catalizator pentru discuții profunde despre identitate, muncă, viața de zi cu, antidiscriminare și multe altele. Am pregătit 5 mese, cu 5 boluri de întrebări, dulciuri și suc pentru energie. Cărțile au ajuns și s-au făcut comode, așteptând puțin timid, primul lor cititor. Iar ei, de la cel mai mic, la cel mai mare, nu au întârziat să apară.
Avocatul Ilie Rotaru a încercat să intre la penitenciarul 13 să vorbească cu clientul lui, artistul şi activistul civic Constantin Bobu, dar nu a reuşit.
Funcționarii au alte griji, de asta nu scriu proiecte de finanțare pentru Burlacu, așa cum fac alte primării din raion și din țară, așa reiese din situația prezentată de Tamara Rotaru, consilieră independentă
Cartierul Militari din București e și așa foarte aglomerat pentru că e în vecinătatea primei autostrăzi din România. Acum zona adiacentă se dezvoltă într-un ritm necontrolat, blocurile apar unul lîngă altul fără locuri de parcare, drumuri de acces, infrastructură socială, adevărată junglă urbană
Nicolae a Tudose e fost deputat și autor de cărți despre ce i s-au întîmplat în viața de aproape 90 de ani. Mărturie lîngă expoziţia despre deportări din cadrul Caravanei amintirilor din GULAG care a ajuns la Cahul