Ana Taran de la Orhei analizează la sînge partidele care s-au prezentat deja la CEC ca să apară primele în buletinul de vot.
Categorie: opinii
Protest la MAI pentru o expertiză medico-legală (ru)
Soţii Pesterov protestează de cîţiva ani la toate instituţiile de drept pentru că nu mai au viaţă liniştită din cauza unui vecin, Munteanu. Cică şi-a permis diverse ilegalităţi şi nu există ac de cojocul lui.
Zaiafet – Trebuie să vorbim despre Putin
9 mai, data la care am publicat clipul ăsta e data care marchează înfrângerea Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial. Pentru Putin e o zi încărcată de simbolism, o ocazie să reamintească poporului că Rusia întreagă se află în fața unui asalt neîntrerupt din partea occidentului. Forțele occidentului atacă zi de zi, fără odihnă și un singur om cu mână de fier poate apăra patria rusească asediată. Putin e, bineînțeles, omul acela și genul ăsta de propagandă nesimțită începe să ne afecteze și pe noi.
Continuă lectura „Zaiafet – Trebuie să vorbim despre Putin”Geană cheamă poliţia la gunoişte, a venit cu pompierii
Activistul din Prahova, Hary Geană, a ajuns la Tichileşti ca să denunţă o gunoişte neautorizate care mai e şi incendiată periodic, apoi deşeurile sunt ascunse sub un strat de pămînt. Să vedem ce vor întreprinde acum organele de drept, sesizate de activist.
Stoianoglu şi suita ignoră protestele la PG, oamenii dau busna (ru)
Oamenii au cerut audienţă la procurorul general, dar demersurile lor au fost ignorate, aşa că unii, mai nerăbdători, au încercat să ajungă la demnitar peste interdicţia cerberilor de la poartă. Pentru o femeie au chemat poliţia, pe mine au încercat să mă scoată cu forţa.
Agresat la Procuratura Generală. Poliţia strînge din umeri
Eram acolo pentru documentarea unor abuzuri şi protest paşnic. Pentru că am vrut să întreb de ce nu iese nimeni la protestatari, am intrat în holul PG, dar acolo am fost agresat imediat de cerberi/ieniceri, unii chiar în haine civile, probabil şoferi sau simbriaşi ai lui Stoianoglo.
Kapețul de la Buiucani / #omulfacelocul Constanța
Vlog de Constanţa Dohotaru
La Buiucani se întâmplă un pizdeț total și totul pentru că strada principală Ion Creangă, este în reparație capitală, iar cei care locuitorii trăiesc un coșmar și batjocură zilnică: cheltuie de 3 ori mai mult timp și bani pentru a ajunge la serviciu sau acasă.
Mega-gheretă sub pinul-monument
Chişinău, strada Mateevici, peste drum de USM, la intrarea în parcul Valea Morilor. Porţile monumentale şi pinii seculari sunt ameninţaţi de mafia buticurilor care nu moare odată cu schimbarea culorii politice a primarilor
Expertă, despre relaţia ofială Chişinău – Bucureşti
Opinia Angelei Grămadă, expertă de la ESGA, Bucureşti
A fost întrebată: Cum ați aprecia dialogul dintre România și Republica Moldova după alegerile prezidențiale din anul 2020?
Geană a găsit vătafi la Însurăței și Brăila
Activistul din Prahova a poposit la Brăila şi Însurăţei unde spune că a identificat mai multe fărădelegi
Are doar un cort şi vrea să iasă cu el la protest
Petru spune că a rămas fără casă după ce vecinul a construit un castel un curtea vecină, apoi prin şmecherii i-a însuşit proprietatea. Acum vecinul e mort, iar el stă pe drumuri, are doar o bicicletă veche, un cort cu care vrea să iasă la protest sau gîndul că ar putea să-şi găsească fericirea peste hotare la 60 de ani.
Activistă civică de la firul ierbii, mamă cu 5 copii (ru)
Victoria Spinei spune că s-a implicat în viaţa publică şi a început să ajute pe alţii cînd a înţeles că e necesar să ne cunoaştem drepturile şi să ne asociem ca să nu fim călcaţi în picioare.
Continuă lectura „Activistă civică de la firul ierbii, mamă cu 5 copii (ru)”Despre unchiul care i-a dat numele, apoi a fost deportat
Ion Prisăcaru poartă mereu cu el fotografiile rudelor apropiate, dar multe dintre ele au fost deportate. De exemplu, unchiul Ion, de la care a primit şi el numele mic, a fost pe front cu armata română, a ajuns prizonier la sovietici, apoi a murit în minele de cărbuni din Donbas.
Pensionarul nu prea-i înghite pe filoruşi şi nostalgicii după urss
Dezbatere electorală la Microfonul Liber
Doi tineri au încercat o polemică despre politică la microfonul liber, dar disputele au început abia cînd s-au apropiat doi cetăţeni mai vîrstnici.
🚔Un echipaj de Poliție a lovit un TAXI care circula regulamentar
Activistul timişorean SYMY TV a suprins acest incident
Geană și activistul au găsit evaziune fiscală, minciună și mult tupeu la Broscăuți
Gabriel Niţu, activist buzoian, şi Hary Geană din Prahova au ajuns nepoftiţi la Broscăuţi.
Au surprins pe multă funcţionărime locală
Comentez aleea pietonală ”modernă” de la Ciocana
Analizez critic ceea ce am găsit la Ciocana Chişinăului pe aleea pietonală dintre două sensuri de trafic auto pe bulevardul Micea cel Bătrîn.
Ucraina în limba română: Despre ultimul sondaj al centrului Razumkov
Sondaj Centrul Razumkov, Ucraina: https://razumkov.org.ua
Vlog de Angela Grămadă, ESGA, Bucureşti
Un bugetar din primărie alertează poliția la 112 pentru că e filmat
Gabriel Niţu, activist buzoian, şi Hary Geană, de la Cioranii de Prahova au polemizat cu poliţia la Tiha Bîrgăului dar şi cu unii locuitori care nu prea înţeleg cum funcţionează democraţia şi statuld e drept
Geană a fost atacat la Mizil de faţă cu poliţia
Activistul de la Cioranii de Prahova, Hary Geană, a fost atacat la Mizil de indivizi certaţi cu legea, iar organele înarmate au reacţionat anemic