Autospeciala Belarus pare nouă, dar e depăşită de stratul mare de zăpadă grea, e necesar un să atîrne pe lama lopeţii ca să nu se ridice de-asupra ompătului.
Universitatea Tehnică a Molcovei, Chişinău
Blog de implicare civică – apărăm drepturile omului şi mediul
Autospeciala Belarus pare nouă, dar e depăşită de stratul mare de zăpadă grea, e necesar un să atîrne pe lama lopeţii ca să nu se ridice de-asupra ompătului.
Universitatea Tehnică a Molcovei, Chişinău
O taxatoare de autobuz pe ruta 26 mi-a vîndut un bilet rupt din timp, am suspectat că a fost folosit deja. Cînd am prins-o în flagrant, s-a oferit să-mi dea alt bilet, ba chiar două, pentru cei 3 lei cît e preţul biletului.
Cînd şi-a dat seama că situaţia ei e prea complicată deja, a plecat din faţa camerei, s-a refugiat la şofer în cabină şi n-a mai ieşit pînă am coborît eu pe strada Socoleni.
Activistul civic din Valea Prahovei a intrat pe la o primărie spre care nici trecere pietonală nu este desenată, iar maşina primarului stă parcată chiar pe calea de acces.
Continuă lectura „Un primar de la ţară ia lecţii de la Harry Geană”
Demnitarul iresponsabil face declaraţii injurioase şi rasiste de faţă cu poliţia şi la camera video a lui Florin Geană, activist civic din Valea Prahovei
Video de Sergiu Bejenari, Chişinău
Două pensionare din capitală se plîng că pensia e mai mică acum după ce chipurile a fost majorată de guvernare în ajunul alegerilor. Una arată scrisoare în două limbi semnată de Plahotniuc, asta spune că a sunat-o chiar el. Se pare că regimul de la guvernare e disperat tare
Ion Blanari spune că datorită asociaţţiei lui de voluntari nu prea se vînd pe stradă ca în alţi ani petarde şi alte artificii periculoase.
Victor e un tînăr talentat cu nevoi speciale. În fiecare an cîntă la evenimente instituţionale sau în faţa camerei video colindele preferate
De fapt, apa din butoi vine direct de la robinet, dar acesta e acoperit discret cu o cîrpă
Continuă lectura „Coadă la agheasmă pe lîngă maşina de lux a preotului”
DN 1, Bucureşti – Braşov. Accident pe sensul spre capitală la marginea localităţii Azuga
Un şofer iresponsabil ţinea copilul pe scaunul din faţă, în mod periculos şi ilegal, dar a mai şi reacţionat inadecvat la faptul că e filmat în trafic
Străşeni, Găleşti
Primarul a promis că termină drumul pînă la anul nou, e aproape gata, nou-nouţ!
Evgheni Matuşevschi spune că e la penitenciarul 18, Brăneşti şi de cîteva zile să zbate să obţină tratament medical adecvat sau condiţii omeneşti de viaţă, dar şi azi e ţinut pe patul de scînduri fără saltea, la al doilea nivel pe care e dificil să periculos să urci sau cobori. Din aceste motive deja doi deţinuţi şi-au tăiat venele în semn de protest, dar administraţia închisoarii nu reacţionează, iar procurorul este lipsă.
Transmiteţi vestea mai departe, poate ajunge şi la autorităţile abilitate!
Continuă lectura „Am probleme cu un şef de poliţie din România”
Chişinău, bulevardul central, intrarea în parc pe Aleea clasicilor
Petru Vodnicear spune că are doi copii în Rusia, dar nu i-a văzut de jumătate de an pentru că are o interdicţie de intrare în Belarusi, iar Rusia respectă aceste interdicţii, chiar dacă omul riscă să piardă familia, nevasta deja a depus cerere de divorţ.
Două persoane au fost amendate pe loc de poliţia patrulare pentru că aveau maşinile parcate în loc interzis. Chir cînd vorbeam cu poliţistul lîngă maşina cu girofar pornit a vrut să parcheze cineva, împiedicînd astfel accesul transportului public şi pasagerilor în staţie
Oleg Adrian Vlad anunţa recent că ar putea fi operat chiar pe 17 decembrie la ochi, pentru că s-a găsit donator de cornee, dar birocraţia germană l-a făcut să aştepte o altă ocazie, încă nu e clar statutul lui de solicitant de azil, deci, statul german încă nu e gata să-i plătească serviciile medicale
Harry Geană, activist civic din Valea Prahovei, a observat că trotuarul e ocupat în mod ilegal în faţa unui magazin de sicrie şi coroane. Angajaţii au reacţionat inadecvat, se pare că au protecţie de sus pentru astfel de ilegalităţi