Andrei Sagaidac e împresurat de dosare, dar nu dispera… Intervenție la Microfonul Liber, proiect duminical Hyde Park Moldova
Lună: octombrie 2020
Proteste în Belarus, înaintea grevei generale
Opoziţia îi cere lui Lukaşenko demisia, eliberarea deţinuţilor politici şi organizarea unor alegeri prezidenţiale libere. Azi expiră ultimatumul anunţat de liderii opoziţiei, de luni începe greva generală. Protestele de duminică au fost paşnice, dar forţele de ordine au intervenit cu petarde
Continuă lectura „Proteste în Belarus, înaintea grevei generale”Revoltat că l-a trădat avocatul de stat, acum se judecă în Italia
Sergiu Gheorghiţă de la Putineşti, Floreşti e acum în România, dar încă se judecă acasă cu fosta soţie ca să obţină custodia copilei lor. Femeia a plecat în Italia cu fata şi cu altă copilă din prima relaţie. În Moldova i s-au aplicat amenzi pentru nerespectarea graficului de întrevederi, ba chiar şi dosar penal are pentru scoaterea ilegală a minorului peste graniţă, dar totul se tergiversează.
Continuă lectura „Revoltat că l-a trădat avocatul de stat, acum se judecă în Italia”Dacă oamenii ar fi sinceri la prima întîlnire
Scheciuri de Fratii Gavriliu
Cum să folosim rațional frunzele toamna?
Acest video face parte din proiectul ”Campanii sociale vocale la nivel local”, implementat de Institutul pentru inițiative strategice în cadrul Programului de granturi Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer.
#dezvoltmd#EuropeanUnion#Civic lSociety
Zîmbărele – Atunci cînd sufletul îți plânge după Nănășie
Vlog de Victoria Roşca
Geană ia la puricat coşciugarii din Băile Herculane
Harry Geană a ajuns într-o staţiune balneară, dar n-a avut hodină nici acolo, a inventariat firmele de servicii funerare
Despre un cuplu cu relaţie deschisă
Astăzi vorbim despre poliamorie și kink, reprezentări ale acestora în media și comunitățile poli și kink din România cu Kitty Rea de la InFlux Hub.
Discuția a pornit de la proiecția Heute oder Morgen, film care spune povestea Mariei și a lui Niels, un cuplu berlinez care sunt într-o relație deschisă de lungă durată. Aceștia o întâlesc pe Chloë, o studentă britanică, alături de care își explorează dorințele, poliamoria, iar Berlinul devine fundalul perfect pentru iubire și libertate.
Geană disciplinează organele de la Piteşti
Harry Geană i-a surprins cu întrebări pe oamenii legii piteşteni. http://www.Curaj.TV
Poliția în acțiune! La Mircea Vodă și Făurei se circulă fără permis și fără plăcuțe!
Gabriel Niţu, activist buzoian, a ajuns pe la Făurei şi Mircea Vodă, a filmat şi comentat tot ce mişca, inclusiv poliţie. Care nu prea mişcă 😉
Aventură în 2: Traversarea Noii Zeelande
Filmul primei părți din călătoria noastră de peste 3000 de kilometri prin Noua Zeelandă, după ce am rămas blocați de #pandemie în această țară uimitoare. Vizionare plăcută!
Imagine: Radu Păltineanu & Irina Repede Montaj: Andrei Dăscălescu
Locomotive-monument la Brăila şi Oradea
Harry Geană a rămas mişcat de locomotivele vechi expuse în gările din Oradea şi Brăila. Le-a filmat şi comentat cum poate doar el
Acțiuni ilegale din partea Ministerului de Justiție

Executorul judecătoresc George Boțan acționează ilegal
Răspuns la petiția anterior adresată Ministerului de Justiție
Cafeneaua filozofică – Despre impostură
Discuţii periodice online iniţiate de Cafeneaua Filozofică
Pericole pe ruta 23 de autobuz: Botanica – Ciocana
Am mers de la Botanica spre Ciocana cu autobuzul 23, am văzut foarte mulţi pasageri cu masca pe barbă, sub nas sau chiar lipsă, taxatoarea îi mai atenţiona pe unii, dar alene, iar cînd a văzut că-l filmez pe şofer cu telefonul la ureche, s-a luat de capul meu, de parcă nu era şi viaţa ei în pericol!
Judecătorul Țurcanu poartă masca… în buzunar, în incinta Curții de Apel Chişinău!
Tipul a ieşit senin să-şi achite nişte facturi la terminalul din hol, apoi a stat la telefon pe coridor, numai că şi-a scos masca din bucurnar doar cînd a văzut că e filmat şi l-am întrebat, de ce ignoră măsurile de prevenire a răspîndirii virusului SARS COV 2
Supărat pe poştă, dar și pe Dodon
Moş Ion Prisăcaru a venit la oficiul poştal să afle de ce nu se aduc toate publicaţiile la care s-a abonat, dar şi-a amintit că şi foştii colegi de la baştină l-au dezamăgit, şi conducerea de vîrf a republicii e bună de criticat.
Continuă lectura „Supărat pe poştă, dar și pe Dodon”Conflict la Ciocana, e demolată o vulcanizare fără acte
Denis, antreprenorul, spune că au avut acte de activitate, dar nu le-au fost înnoite, iar acum sunt luaţi în pripă cu demolarea, se vor judeca. Dorian Istatii, vicepretor de Ciocana, spune că actele prezentate sunt expirate şi de la altă adresă, de asta administraţia a decis să demoleze totul şi să evacueze de la marginea pădurii.
Inspecţie civică la Maia, Ialomiţa
Harry Geană şi Activistul Buzoian au intrat la Primăria Maia, judeţul Ialomiţa, ca să-l întrebe primarul de sănătate. Se pare că va ţine minte mult timp discuţia asta, iar dacă o uită, are filmarea ca amintire.
A lucrat la stat şi nu a fost plătit, Dodon cu Lupu au promis, dar nu s-au implicat
Ion Bogzan de la Ruseni, Anenii Noi spune că a lucrat mulţi ani la o întreprindere de stat care a falimentat şi ei au rămas cu mii de lei restanţe salariale. Instituţii de stat abilitate strîng din umeri şi-i trimit la judecată, dar instanţele au spus că datoria trebuie achitată.
Continuă lectura „A lucrat la stat şi nu a fost plătit, Dodon cu Lupu au promis, dar nu s-au implicat”