Vreau să vă arăt ce înseamnă să fii persoană cu dizabilități fizice în RM și să circuli în transport public, să ai drepturi fundamentale și să n-ai dreptul la ele! Să ți le încalce constant, cu tot cu demnitate, să te înjosească prestatorul de servicii, statul și societatea încă să-ți mai închidă gura să nu-i deranjezi pentru deranjul care ți-l crează ei! Nu e primul caz când mi se refuză să urc în locul din față lângă șofer, și nu e pentru că ar fi un moft de-al meu, dar în anumite tipuri de microbuze (căci ele toate nu-s dotate) ușa din spate nu are bară, iar înălțimea acestor trepte îmi pune în pericol sănătatea în momentul îmbarcării.
Având 7 intervenții chirurgicale, cu 2 endoproteze in șolduri, cu 20 de ani de circulație în transportul public, cunosc exact câți centimetri înălțime pot urca, care este unghiul potrivit să pun sigur piciorul și ce suport e mai potrivit ca să mă țin și să urc. În cazul de față, șoferul după ce a venit la peron, au coborât două pasagere de pe locul din față, ușa mi-a fost încuiată în nas, pe motiv că „mi-e mi-ar fi mai bine să urc în spate” căci „șoferul știe mai bine pentru mine cum e mai in siguranță”! În momentul când i-am spus că n-am cum să urc, și l-am rugat sa urc în față, după 5 minute de refuzuri, ridicări de voce și reproșuri „ca să-mi chem taxi dacă nu pot folosi transportul public”, l-am anunțat că îl spun la Agenția Pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, șoferul a venit și m-a luat în brațe și m-a urcat în spate, iar în față à luat alți doi pasageri cunoscuți de-ai lui. Deși locurile nu erau rezervate și îmbarcarea a fost făcută fără bilete, în baza principiului primul venit-primul servit. La întrebarea mea „pe bază la ce criteriu d-lui face această discriminare între pasageri”, a venit cu fraze de parcă mi-ar face un favor că mă plimbă cu transportul public. Odată ce eu am posibilitatea să fiu autonomă în unele condiții existente, de ce să mi se refuze și să „accept” involuntar să pună mâinile cineva pe corpul meu sub pretext de „ajutor”, dacă ajutorul cerut de mine mi-a fost refuzat, deși aveam dreptul legal la el?!
Iar cel mai dureros à fost faptul că pasagerii din autocar, au venit cu reproșuri „закройте рот!” „Vă ajunge sa faceți atâta gălăgie, bucurați-vă că v-au dat loc!” niciunul nu a dat dovadă de empatie! În această țară „Smart” cu majoritatea oamenilor homofobi, sexiști și rasiști, trebuie să lupți ca un câine, și să nu vă mai întrebați de ce suntem atât de înrăiți, iată de ce!!!
Să trăiești cu dizabilitate în Moldova, înseamnă constant sa fii discriminat și tratat cu dispreț din partea a 3/4 din societate. Eu n-am nevoie de jale sau milă, sau atitudine specială, am nevoie de înțelegere și condiții în care eu să mă pot autodeservi! Cu trepte sigure prin oraș nu de 50 cm înălțime una, cu „plitkă” lunecoasă, cu balustrade, cu pante conform standardelor nu să te dai în gat pe ele, cu ascensor în instituții publice, cu transport accesibil care staționează lângă bordură în stații, nu la jumătate de metru de alveolă.
Un caz similar mi s-a întâmplat anul trecut în ruta Chișinău-Bender, șoferul a fost concediat în urma a mai multor plângeri de la persoane diferite, sper că și aici să se ia atitudine, să nu mai aibă alții de suferit!
Ruta : Basarabeasca – Tiraspol Iar celor de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii MoldovaGuvernul Republicii Moldova rog să emiteți o lege prin care șoferii, prestatorii de servicii publice să fie instruiți cum corect să le ofere persoanelor cu dizabilități.
Irina Bardiţa
Curaj.TV – media alternativă 