- 40 de zile de la numirea Liubei Jignea-Suveică în funcția de director adjunct, cu exercitarea atribuțiilor de director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
Despre schimbarea conducerii de la ANP s-a discutat mult, uneori chiar exagerat de mult. Toți erau în așteptarea acesteia, mai devreme sau mai tîrziu. Dar pe 13.10.2021, ANP a publicat un ordin care i-a lăsat mască pe mulți din angajați. A doua zi am asistat la cel mai josnic ”eveniment”. După mai mulți ani în care ANP nu a avut un conducător, fie el și interimar, mai mult de 6 luni, timp în care s-au perindat mai multe fețe legate sau nu de politic, vine domnul Litvinenco în fața întregului efectiv, la braț cu doamna Liuba Jignea-Suveică, cu cel mai searbăd, dar pentru a fi înțeles și de unii oameni ”cinstiți”, cu cel mai slab dacă nu anorexic mesaj: ”Lăsați scrisul și să ne apucăm de lucru”.
Ați fost jalnic, domnule ministru, demn de toată huiduiala pe care a primit-o toată deputățimea de la independență pînă încoace. Din moment ce ați pornit cu acest mesaj ori v-a fost frică de ceea ce urmează, ori nu ați fot sigur de ceea ce faceți, ori ați fost la limita gîndirii umane pe care o promovează PAS-ul. Probabil, din acest considerent nici pînă astăzi nu s-a făcut un comunicat despre numirea Liubei Jignea-Suveică în funcția de director adjunct, cu exercitarea atribuțiilor de director.
O fi fost anterior numiți directori interimari, dar totul a fost pe față, transparent cu comunicate, argumente mai mult sau mai puțin plauzibile.
Tot atunci, încoronata a făcut o așa-zisă ședință cu același efectiv, iar apoi cu șefii de direcții avînd la fel un mesaj de toată rușinea: ”Să fie clar, eu nu am venit să mă răzbun pe nimeni”. O fi, atunci de ce ați venit, dragă doamnă. Oare pînă azi dumneata n-ai înțeles că nu poți decît să te victimizezi la partid, și să promovezi un management impotent intelectual pe care l-ai demonstrat odată cu revenirea la penitenciarul nr.10, Goian: angajați stresați, manipulați, amenințați cu demisii, atmosferă degradantă, ceea ce faceți și aici.
Fiecare zi de muncă a primei doamne începe cu o cafeluță în familie cu cumnatul său, A.Ivanov, șef de direcție ANP, direcție care are ca atribuție fundamentală inspectarea activității penitenciarelor, unde probabil își propun obiective strategice în activitatea sistemului.
În prima zi în care aceasta a venit la serviciu, s-a și cocoțat în fotoliul de director și se plimbă de atunci cu mașina ANP 1, asta în condițiile în care știe că este deja un director desemnat cîștigător al concursului la funcția de director. Întrebarea e de ce acesta încă nu este la serviciu? Cică are o manieră proprie în a conduce, își lasă ușa deschisă și urlă în gura mare, iar lingăii mai sar unii peste alții, ascultîndu-i indicațiile și evident îndeplinindu-le cu devotament.
Chiar în prima zi de muncă i-a avut drept ”musafiri” pe M.Valuța, A.Zghibarță, M.Rotaru.
Despre M.Valuță s-a mai discutat în presă, un iresponsabil un neprofesionist, un hoț de coacăză, un prost conducător auto mai ales la beție, fugărit de la DIP (actualmente ANP), INI, SPPS (unde se lăuda că este consilierul neformal al Olesei Stamate). Tot el pe vremea cînd lucra la Soroca adjunct de penitenciar, îi impunea pe angajați să ia băuturi alcoolice pe datorie, trăgeau cîte un bairam, ca mai apoi să-i toarne la poliție neoficial, ulterior fiind stopați de poliție venea marele salvator Valuța și astfel chipurile îi salva de dosare penale pentru conducerea în stare de ebrietate. De fapt, îi jumulea de bani pe care îi împărțea cu polițiștii. Pe vremea lui Bîrcă și Ceban acest escroc Valuță, fiind în cîrdășie cu nevastă-sa care activa în resurse umane emiteau ordine de menționare iar apoi le luau premiile împărțindu-le cu conducerea DIP. În lista candidaților la funcții de conducere în subdiviziuni figurează și el și nevastă-sa, care s-a pensionat nu demult, atrăgînd după sine și un scandal unele scheme de angajare la serviciu contra unor sume de bani.
A.Zghibarță, un alt personaj controversat din anturajul Liubei Jignea-Suveică, fost membru al echipei lui Veaceslav Ceban și al lui Petru Bîrcă. Pe numele lui Andrei Zgibarță au parvenit un șir de petiții din partea condamnaților, care invocau că acesta colectează sume bănești pentru facilitarea condițiilor de detenție, iar în unele cazuri și pentru așa – zisul „obșceac”. Totodată, gurile rele spun că banii colectați îi împărțea cu conducerea.
În afara orelor de program, Andrei Zghibarță, abuzînd de calitatea sa de conducător al penitenciarului nr.4, Cricova, impunea angajații de la camera de colete și întrevederi să iasă la serviciu, pentru a primi și transmite colete cu obiecte interzise, care ulterior erau introduse în penitenciar. La refuzul acestora de a se prezenta, îi intimida cu determinarea la concediere sau neaplicarea după caz, a tuturor performanțelor care li se cuvin.
Pe parcursul activității sale a fost de mai multe ori sancționat pentru aceste acțiuni ilegale, evadări și multe altele. De fiecare data însă a avut obrăznicia de a contesta în judecată ordinele de sancționare avîndu-l drept apărător pe avocatul Vl.Covali (avocat al mai multor persoane controversate din cadrul sistemului), tatăl Olesei Stamate. Mai mult ca atît, are tupeul de a se lăuda că acest avocat BUN îi va hotărî orice chestiune contra unei sume de bani. Uneori însă socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la tîrg. Pentru că în ultima instanță A.Zghibarță nu a avut cîștig de cauză. Pentru a-l consola cît decît Liuba l-a detașat în cadrul ANP, cînd de fapt ăsta pînă nu demult se bocea că e bolnav, fiind numit în rezultatul comisiei de disciplină la penitenciarul nr.17, Rezina.
Mihail Rotaru un modovan din talpă care pentru promovare, medalie, laudă poate să-l vîndă și pe taică-su. Dacă mai ieri aștepa cuminte în anticamera lui Nagacevschi și Pleșca, cu care se lăuda că au păscut boboceii pe toloacă la Sîngerei, cerșind funcții în schimbul turnării conducerii penitenciarului nr.9, Pruncul unde apropo, șef adjunct era Liuba Jignea, azi vine cu ofrande la asta sărutîndu-i tocurile, și se pare că le-a sărutat bine, unde peste cîteva zile este înscăunat în fotoliu de Șef de Direcție luîndu-i cabinetul unui șef care în prezent este încă în funcție. Mai mult ca atît, M.Rotaru are tupeul să ceară să fie menționat cu disctincția ”Ofițer emerit”, distincție care abia este în proces de achiziționare.
O altă jigodie astăzi devotată Liubei, este Ghenadie Maliovanîi, despre care se știe că a fost adus de aceeași echipă Ceban-Bîrcă, unde pe timpuri era responsabil de acumularea surselor bănești din penitenciare. Dar așa-i cînd ești nemulțumit și vrei mai mult, banii murdari au generat între ei mari conflicte, Maliovanîi fiind nevoit să plece din sistem. S-a luptat însă din răsputeri și s-a întors, dar de fiecare dată dînd dovadă de iresponsabilitate și prostie a fost sancționat pentru acțiunile ilegale, astăzi retrogradat în funcție și numit la penitenciarul nr.1, Taraclia. Cred că și acesta degrabă se va alege cu o funcție bunișoară prin ANP.
Un alt șobolan care pînă mai ieri nu ieșea din birou, acum îi mare consultant de domeniul operativ: Mihail Doroș. Acesta este un agramat care nu poate scrie două fraze legate, în schimb primește indicații deosebite, cum ar fi să trimită scrisori cu liste ale angajaților incomozi primei doamne, dar care de fapt sunt oameni care merg cu picioarele pe pămînt și au un trecut apreciat în sistem.
Un alt individ ușor manipulabil și se vede șef al penitenciarului nr.18, Brănești, este Adrian Paterău, care deși a fost adus în sistem de V.Eșanu, vedem că azi cu ușurință se culcă acolo unde i se așterne ceva molcuț și călduț. Astfel, pentru a i se acorda dreptul de a se deplasa cu mașina de serviciu la domiciliu în mun.Chișinău și pentru a fi scutit de controale frecvente din partea direcțiilor ANP, s-a orientat repede schimbîndu-și chipiul după cum bate vîntul și a devenit deja sluga Liubei. Se presupune că ar contribui lunar și cu ceva BĂNUȚI, deoarece lucrurile nu s-au schimbat în penitenciar.
La orizont au ieșit alte două nume notorii din sistem: Sergiu Mîrzac și Vitalie Gaju, care pe timpuri fiind conducători de penitenciare au simțit gustul banilor. De fapt, Gaju este cel care l-a promovat pe Mîrzac la funcția de director adjunct, contra sumei de 5000 de euro, iar ulterior în fiecare sîmbătă îi umplea rezervorul mașinii cu motorină. Pentru acțiuni ilegale legate de casarea combustibilului în rezultatul auditului s-a constatat că Mîrzac a prejudiciat statul cu o sumă impunătoare de bani, fiindu-i intentat dosar penal, care se zice l-ar fi aplanat cu suma de 8000 de euro. Același Gaju care fiind șef la Leova și-a cumpărat un automobil nou din salon în rezultatul impunerii angajaților să dea lunar din salariu cîte 200-300 de lei, iar dacă se împotrivea cineva era sancționat sau în general concediat. Gaju de două ori a fost ”rugat” să plece din sistem pentru afaceri dubioase cu casarea cheltuielilor destinate activității speciale de investigație. Astăzi acești doi mari eroi sunt candidați la funcția de directori de penitenciare.
V.Lungu, de asemenea un favorit la șefia unui penitenciar datorită relațiilor de prietenie dintre L.Jignea și Ana Dabija fosta directoare a DIP, cu care Lungu ar fi avut o idilă amoroasă, care de fapt a și fost pe atunci șef la penitenciarul nr.2, Lipcani, dar a fost destituit din funcție pentru acțiuni ilegale în administrarea instituției. La moment se află în litigiu cu ANP pentru delapidarea banilor publici.
Reieșind din cele relatate mai sus, merită să mai scriu ceva suplimentar despre Liuba Jignea-Suveică, ori proverbul ”spune-mi cine îți sunt prietenii ca să-ți spun cine ești” îi destul????
Unii dintre cei enumerați mai sus, pare că au avut mult noroc deoarece au fost deja numiți, alții urmează…. Cu toate acestea nu cred că veți avea funcții cheie pentru toți lingăii, așa că o veți încurca rău de tot.
Despre alți inși cinstiți vă voi relata într-o altă descriere.
La sfîrșit îl voi parafraza pe un poet al neamului și sper să nu se supere: ”Nu teamă, nu frică, milă mi-i de voi că nu ați avut niciodată DEMNITATE, PROFESIONALISM, VERTICALITATE ETC. și nici nu le veți avea vreodată în această viață!”
Anonim/ă, persoana care era indicată ca autor spune că nu a scris asa ceva și ca textul este minciunos
Nu vom mai publica nimic de la această sursă și vom pune la dispoziția organelor de anchetă datele de contact de care dispunem.
Vom publica orice drept la replică