civic · pericol · social

La Ploiești interlopii „este jmecheri” și fac Legea cu toporul!

Deși sunt oameni pașnici și cu mult bun simt, soții Claudia și Ion Fotea nu mai au pic de liniște de când, in 2014 au avut proasta inspirație să cumpere parterul unei locuințe din Ploiești pe strada „Vega” , in care s-au și mutat în 2017 împreună cu copiii. Unul dintre copii, Daniel are nevoie de ingrijire specială, având gradul 1 de handicap sever conform declarațiilor mamei pentru publicația ploieșteană „ZiarulIncomod.ro

In acest imobil, la mansardă, mai locuia insă o altă familie de asistați sociali care cotropiseră, practic fără forme legale, mansarda locuinței aflată în proprietatea Primăriei ploieștene. Abia din anul 1999 „socialii” au reușit nu se stie cum, să obțină un contract de inchiriere din partea Primăriei și să intre în legalitate.

Cearta intre cele două familii a izbucnit destul de repede in urma petrecerilor dese si bineînțeles foarte zgomotoase pe care „cei de sus” le dădeau ori de câte ori aveau ocazia sau a constructiilor ilegale pe care aceștia le făceau fără acordul nimănui, după bunul lor plac. Cum este și firesc familia Fotea i-a acționat in Instanță cerând despăgubiri pentru că „socialii” le deterioraseră părți din locuință Așa a inceput un război în toată regula intre cele două familii nevoite să impartă aceeași casă și aceeași curte, locuința fiind construită de facto pentru o singură familie.

Certurile și agresiunile verbale continuă și astăzi între cele două familii pentru că familia Fotea nu se lasă și luptă curajos pentru apărarea parterului – bunului lor cumpărat legal și cu bani munciți, prin toate căile legale, depunând plangeri repetate la Poliție si Primărie, plangeri insoțite de dovezi. Așa au reușit cei doi soți să inregistreze o victorie mare asupra chiriașilor de la mansardă, care acum au ordin de evacuare, insă aceștia prin diferite tertipuri reusesc să intarzie punerea lui in executare.

Citește mai mult: La Ploiești interlopii „este jmecheri” și fac Legea cu toporul!
sursa foto: Ziarul „Incomod” https://www.ziarulincomod.ro/video-familie-cu-copil-cu-handicap-terorizata-de-chiriasi-ai-primariei-ploiesti-tatal-atacat-cu-toporul-si-batut-la-gard/?fbclid=IwAR3gR9lGoxYmnFuJfH4W7uA00d7WKWO2MV2R-JXUdFF-33uYr8c-ynosiXg

Lupta intre cele două familii a devenit acum mai dură, „Socialii” trecand la amenintări fizice si chiar la agresiuni ca in filmele de acțiune, asupra soților Fotea cu toporul sau cu pumnii și picioarele ca in Vestul Sălbatic!

Iată cel mai nou articol pe această temă relatat in presa ploiesteană:

Cristian Marin


    

			

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s