dreptate

Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia românească

Documentarul, cu un profil antropologic pronunţat, se axează pe amintirile celor ce au experimentat drama deportării în Bărăgan.
Filmul se bazează pe 12 interviuri de tip istorii de viaţă ce pornesc de la interesul arătat de către realizatori pentru fenomenul deportării din noaptea de Rusalii a anului 1951. O dată fatidică pentru istoria personală a celor intervievaţi, dar şi pentru România.

În aceea seară de iunie, peste 40 000 de oameni au fost deportaţi din zona Banatului şi Olteniei în stepa românească ce se întindea în sud-estul României, pe teritoriul actualelor judeţe Ialomiţa, Călăraşi, Galaţi şi Brăila. Documentarul doreşte să creeze o punte între memoria acestui eveniment şi istoria represiunii comuniste ce a făcut din dislocarea familiilor şi persoanelor indezirabile o metodă de persecuţie care a dus timp de 4 ani la moartea a mai bine de 1000 de oameni, copii, tineri, bătrâni.

Filmul încearcă o reconstituire atât a istoriei deportării cât şi o reînviere prin intermediul amintirilor a unui moment important al represiunii de tip stalinist din România anilor `50.

Film realizat în 2013 de Valeriu ANTONOVICI și Claudia Florentina DOBRE

Sursa: http://www.memorialuldeportarii.ro

Lasă un comentariu