Din 2014 încoace – după anexarea Crimeei și declanșarea războiului secesionist din Estul Ucraine – au fost nenumărate semnale, analize, comentarii, opinii avizate conform cărora strategia Rusiei a (re)devenit asertivă, agresivă (în forme hibride) și expansionistă ca influență, inclusiv că a avut ingerințe în spațiul democrațiilor euro-atlantice. Mai urmează și altceva? Să ne pregătim pentru ce este mai rău?
Pe acest fond, discursul politic anti-occidental și denigrarea culturii și civilizației occidentale practicate de grupuri, facțiuni și mișcări ideologice radicale din interiorul țărilor occidentale (în special din SUA, Marea Britanie și UE) devin suspect de inoportune și de nocive. Nu este așadar o surpriză că Strategia Națională de Securitate a României ( denumirea oficială „Strategia Națională de Apărare a Țării” SNAPT, 2020-2024) menționează Rusia printre amenințările de care trebuie să țină cont în anii următori.