dreptate · opinii · social

E scîrbit de justiția de pe plai, dar nu se lasă

Sergiu Gheorghiță nu și-a văzut fiica de aproape cinci ani, iar justiția nu face nimic ca să-i apere acest drept, precum și dreptul copilei de a-și vedea tatăl. Se judecă pe mai multe dosare cu fosta nevastă, inclusiv un dosar penal pentru scoaterea ilegală a copilului din țară

civic · Microfonul Liber · opinii · social

Despre „Bucuria de a trăi în Ploiești” cu colonel (r) Gerard Georgescu

Militar de carieră domnul Gerard Georgescu este un om activ, puternic „ancorat” în viața cotidiană a Ploieștiului, oraș în care s-a născut, a copilărit și, mai târziu, s-a format ca om. Nu își dorește neapărat o carieră politică ca să parvină social, își dorește doar ca Ploieștenilor să le fie mai bine și chiar va candida ca primar al orașului în 2024 dacă acesta este „prețul” și condiția esențială pentru a încerca să le aducă un trai mai bun concitadinilor săi. Am vorbit cu domnul Gerard Georgescu despre” Bucuria de a trăi în Ploiești „- proiectul lui de suflet

dreptate · opinii · social

Zice că-i hărțuită de primar, sectorist și vecinul fost polițist

Natalia spune că o hărțuiește vecinul, fost polițist, acum avocat, sectoristul și primarul din localitate pun și ei umărul. Promite că va scrie plîngere la IGP și MAI. Vom continua să monitorizăm cazul.

divertisment · LIVE · opinii

Microfonul liber despre draci, cu Oleg Adrian Vlad

Am fost în direct în grupul de facebook Microfonul Liber

civic · opinii · Protest

Acțiune de șocare și informare despre necuvîntătoare

Protest de weekend în zona pietonală a orașului vechi București

Aici aveți filmul Dominion despre care vorbește persoana

civic · dreptate · opinii · Ru

Pensionară supărată că a fost percheziționată la Penny (ru)

Femeia spune că a avut mai multe incidente mărunte neplăcute, probabil au fost cauzate de bariera lingvistică, dar azi au întrecut măsura, cineva dintre casierițe au pus paznicul să scotocească prin geanta femeii, ceea ce este ilegal și dezonorant. Am încercat să lămurim incidentul cu administratoarea, dar n-a părut deloc înțelegătoare, așa că am scris o plîngere la administrația națională a companiei. Așteptăm răspuns!

civic · cultură · opinii · poluare · social

Au deschis salonul regal pentru Orient Expres

Pentru că nu prea au cu ce să se laude modern și civilizat, Gara de Nord București și-a deschis salonul regal de primire pentru călătorii europeni care vor să vadă orientul. Au găsit la noi semne clare de nepăsare: nicio toaletă accesibilă, nicio parcare de biciclete, niciun serviciu de cărat bagaje, sute de minute întîrziere pe panoul de sosiri, bine că șeful gării a îmbrăcat prima dată uniforma de CFR!

civic · dreptate · opinii · Protest · social

Protest la Guvern pentru Alexandra de la Botoșani

Ema Ene este una dintre organizatoarele acțiunii de protest și spune că ar fi vrut să n-aibă niciodată un astfel de motiv, dar se declară mulțumită de manifestația care a durat aproape 5 ore într-o zi toridă de duminică

Continuă lectura „Protest la Guvern pentru Alexandra de la Botoșani”
civic · dreptate · opinii · social

Indignat că judecătorul a tras de timp 5 ani cu un dosar

Sergiu Gheorghiță a ajuns în Norvegia ca să facă bani pentru procese de judecată cu fosta soție. Vrea să-și vadă copila, dar nu i se permite nici măcar online, de asta s-a deschis și un dosar penal în Moldova.

civic · Educație · LIVE · opinii · social

Microfonul liber despre abuzurile din familie

Discuție cu Oleg Adrian Vlad din Germania

civic · dreptate · opinii · social

Propune primarului să dea apă satului din dozatorul primăriei

Tamara Rotaru, consilieră independentă de la Burlacu, Cahul, propune primarului să scoată cooler-ul primăriei pe pragul instituției ca să vină ca la izvor oamenii din sat care nu au apă potabilă.
Primarul a recționat nervos

civic · opinii · pericol · poluare · social

Mizerie, pericol de incendiu si ambrozie la Orșova, pe malul Dunării

Primăriei nu pare sa-i pese nici de gunoaie, nici de riscul incendierii unor blocuri locative care se încălzesc cu sobe, ca in bordeie, nici de ambrozia H de peste tit care sta sa înflorească ai sa împraștie polen alergen

“Oamenii legii” · civic · opinii · social

Spune ca i-a cerut poze indecente unul de la mănăstire

Iulian Ungureanu zice ca a sunat la poliție, pentru ca insul care se pretinde preot ii cerea nu doar poze cu organe genitale, dar se interesa și de băieți mai tineri de 19 ani. Numai ca politia l-a luat la bani mărunți

cultură · divertisment · opinii

Circul încă mai exploatează animale pentru distracţie

Chiar dacă acum 5 ani s-a interzis folosirea animalelor pentru distracţie, din cauza unei excepţii introduse în norma legală, caii încă mai sunt biciuiţi pe principala arenă de circ a capitalei, chit că spectacolul poate fi frumos şi fără artiştii patrupezi

“Oamenii legii” · civic · opinii

L-au amendat pentru că polițaiul de la crîșmă nu era beat

Poliția de la Botoșani o face din nou lată, l-au amendat pe activistul care a filmat un personaj cu epoleți ieșind de la crîșmă, pentru că, spun ei, testat, polițistul ar fi avut alcoolemie zero! Poate că era bere fără alcool, poate că nici nu l-au testat, dar în acel clip erau mai multe probleme de constatat: parcare periculoasă cu autospeciala, șofare fără centura de siguranță, etc.

Continuă lectura „L-au amendat pentru că polițaiul de la crîșmă nu era beat”
civic · dreptate · opinii

Primarul vrea să repare mai multe birouri decît are

Consiliera independentă, Tamara Rotaru, comentează ultima ședință a consiliului local Burlacu la care ea a lipsit, era cu jalbă-n proțap la Guvern

divertisment · LIVE · opinii

Microfonul liber despre viața de apoi

Am polemizat în direct pe facebook cu Oleg Adrian Vlad

civic · opinii · politic · social

Rudele din primărie și-au votat condiții mai bune la Burlacu, Cahul

Tamara Rotaru, consilieră independentă de la Burlacu spune că cei care au votat pentru proiectul primarului de a renova clădirea primăriei cu aproape jumătate de milion de lei din bugetul public au rude acolo, pe lîngă primar. Se pare că acest clan are de gînd să domnească acolo mult și bine, dacă vrea și aer condiționat, în timp ce școala, punctul medical nu au nici rampe de acces pentru persoane în etate și cu nevoi speciale, multă lume nu are apă în sat…

dreptate · opinii · social

Vrea sa protesteze la ITM și Ministerul Sănătății

Iulian Ungureanu e revoltat ca e angajat de trei săptămîni și încă nu are contract, ca se tratează de hernie de disc, dar nu-i trece și nici nu e programat pentru intervenție chirurgicală. Se gindeste sa facă un protest culcat in fata ministerului, ca nu mai poate sta in picioare

“Oamenii legii” · civic · dreptate · opinii · Ru · social · Ukr

Biserică haină: au chemat poliția să acopere fărădelegi

Biserica Cuvîntul Adevărului din București are un centru de refugiați pe care i-a cazat în containere și pentru întreținerea lor a cerut bani de la stat. Dar cînd am ajuns să documentez o situație de conflict cu o familie incomodă, au pretins că sunt afacere privată și că nu au nicio obligație. Sperăm că nu vor scoate în stradă familia cu copil mic pe căldura asta, dacă nu vor să ajute din umanism și nu se tem de bojika, măcar de legile statului ar trebui să se îngrijoreze!