civic · dreptate · opinii · poluare · social

Încă o parcelă din coada lacului va fi împrejmuită cu gard

Autorităţile locale nu se grăbesc să susţină proiectul Pădurea Bucureşti, iniţiativa de înverzire a fostei mlaştini din lunca Dîmboviţei, la coada Lacului Morii, pentru că acolo deja se privatizează loturi şi acolo vor părea degrabă parcări, depozite, hale de producţie sau chiar blocuri de locuit şi oficii, chit că zona este inundabilă. Deocamdată pasc ori şi capre acolo, se acumulează mii de tone de deşeuri, iar capitala se sufocă din cauza poluării şi a lipsei de oxigen.

civic · opinii

Au interzis filmatul la moschee

Peste drum de cimitirul Ghencea militar din capitală e unul turcesc, cu casă de rugăciuni chiar de la poartă, iar acolo sunt semne vizuale care interzic fotografiatul şi filmatul. E şi drapel roşu cu semilună de-asupra, chit că nu e ambasadă sau consulat al Turciei acolo, dar regulile tot amintesc de regimul autoritar Erdogan

“Oamenii legii” · civic · opinii · pericol

Poliția ignoră prevederile legale cu bună știință?!

Primarul sectorului 6 spune că a făcut examen de română și a dat afară zeci de angajați în poliția locală, dar ce zice de această ilegalitate, aroganța de a nu purta mască nici cînd interacționează cu oameni pe stradă, și chiar de a nu purta centura de siguranță. Nu mai zic de parcarea oriunde, că ei au pistol și epoleți…

civic · opinii · poluare

Nu se mai adună deșeurile la marginea sectorului 6?

De cîteva zile observ în zona Prelungirea Ghencea spre strada Brașov că nu se mai strîng gunoaiele de pe stradă. Chiar într-o seară am văzut o pereche de gunoieri care mîncau cu lada de gunoi lîngă ei chiar pe locul unde am găsit acest peisaj neschimbat a doua zi. Poate e grevă, poate s-au certat edilii cu firma de salubrizare ca în sectorul 1?

civic · opinii · social

Centrul de vaccinare din Drumul Taberei e deschis și duminică seara

E centrul cel mai apropiat de locuința mea, dar e cu Pfizer, degrabă va trebui să caut unul cu Moderna sau să mă programez aici pentru doza 3/booster, că e coadă 😉

civic · opinii · pericol · poluare · social

Pintilie Căprarul promite să nu mai distrugă Pădurea București

Nu știu cine i-a autorizat fermă de oi și de capre în capitală, cine cumpără de la el lapte și carne îmbibate cu gunoi din coada Lacului Morii, dar omul pare sigur pe sine și n-ar vrea să mai plătească niște amenzi (sau șpăgi?!), promite că va da indicații bacilor să evite zona unde am plantat ani la rîndul puieți și altfel de material săditor, dar Pădurea București tot nu apare așa cum ne-am dorit noi, sutele de voluntari și voluntare.

cultură · opinii

Marele (r)om, Nicolae Gheorghe, ar fi împlinit 75 de ani

75 de ani de la nașterea lui Nicolae Gheorghe.
Ciprian Necula și Vasile Ionescu comemorează amintirea marelui Nicolae Gheorghe in timpul unei discuții LIVE! Urmăriți discuția și transmiteți gândurile dumneavoastră prin intermediul comentariilor

“Oamenii legii” · civic · LIVE · opinii

Abuz poliţienesc pe strada Bucureşti din Chişinău

Activistul Andrei Chirtoacă a fost oprit pe stradă de un poliţist ca să-l legitimeze. Cică i-a părut că e suspect comportamentul justiţiarului. Abuzurile au continuat în cascadă.

Continuă lectura „Abuz poliţienesc pe strada Bucureşti din Chişinău”
civic · opinii · pericol

Am sesizat administraţiei că blocul e desenat cu semne ilegale

După ce Primăria Sector 6 şi poliţia locală mi-au răspuns în doi peri la sesizările mele oficiale, am încercat să comunic cu administratorii de bloc şi cu conducătorii asociaţiilor de locatari din Drumul Taberei. Se pare că metoda e eficientă, vă îndemn şi pe voi să puneţi umărul, să oprim extremismul la timp, ca să nu regretăm că am asistat impasibili la creşterea noii legiuni fasciste.

Continuă lectura „Am sesizat administraţiei că blocul e desenat cu semne ilegale”
cultură · Educație · opinii · social

Interviu de debut cu o studentă la comunicare

Adelina Ciobanu de la Lăpuşna învaţă comunicare la Suceava. Realizează acest interviu de debut pentru facultate. Am folosit Skype pentru a înregistra dialogul

civic · divertisment · opinii

România la pas : Cu bicicleta până la mare


O serie mult așteptată de mine, care sper să vî placă și vouă. O serie de episoade deosebite, în care mă veți însoți în aventura celor 6 zile petrecute pe șaua bicicletei prin zone superbe, de la Cluj-Napoca până la mare. #Ciclism #Romania #Bikepacking #Adventure #Cycling
Sursa: România la pas

Continuă lectura „România la pas : Cu bicicleta până la mare”
“Oamenii legii” · civic · dreptate · opinii · social

A lipsit 5 zile de la muncă și a fost plătită pentru asta

Tamara Rotaru, consilieră independentă, nu poate înțelege cum de o angajată a grădiniței din Burlacu, Cahul a putut să plece 5 zile peste hotare, dar să apară în tabelele de pontaj că ar fi fost la muncă, deci, a fost plătită pentru asta. Nedumerirea ei a trecut în revoltă cînd un procuror n-a putut să observe această ilegalitate, iar altul, de la CNA, a constatat-o, dar a decis că e prea tîrziu să aplice pedeapsa penală, fix după expirarea termenului de prescripție!

“Oamenii legii” · civic · mafia · opinii · social

Taxi în intersecție #2, poliția trece pe alături

Azi am surprins multe mașini de taxi parcate în altă intersecție, din Crîngași, lîngă podul Grant. Poliția trecea pe alături și nu avea nicio reacție. Pare totul bine organizat. Nimeni nu numără victimele și pagubele

Continuă lectura „Taxi în intersecție #2, poliția trece pe alături”
civic · dreptate · LIVE · mafia · opinii · social

Protest la Trușeni, săteni revoltați că primara a revenit la lucru

Sergiu Godoroja relatează de la Trușeni, suburbia Chișinăului. Oameni revoltați că a revenit la muncă primara arestată recent pentru corupție au ieșit la protest.

“Oamenii legii” · civic · opinii

La primăria Jegălia funcționarii se ascund ca potîrnichile cînd vin activiști

Gabriel Nițu și Hary Geană i-au speriat pe angajați și angajate cu simpla lor prezență și camera video pornită la telefon.

civic · opinii · pericol · poluare

Dacă nu filmezi, gunoiul separat se duce la grămadă

Am filmat în trecut cum gunoiul, separat de consumatori și dus la punctul de colectare de pe Drumul Taberei colț cu Tg. Neamț, era încălcat de-a valma într-o autospecială din care curgea zeamă de gunoi menajer.

Continuă lectura „Dacă nu filmezi, gunoiul separat se duce la grămadă”
cultură · LIVE · opinii

Arhivele viitorului: Orașele de mîine – tehnologie sau back to basics?

Ce este orașul? O lume ideală, cu reguli simple bazată pe toleranță și egalitate sau o lume a noilor tehnologii ce anticipează nevoile umane imediate? O lume a simbolismului și obiceiurilor de peste an sau o lume a dronelor? Realitatea umană în general, cea urbană în particular, este, în fapt, mult mai complicată. Aristotel (filosof grec) vedea orașul în “securitate și fericire”, Friedrich Ratzel (geograf german) îl consideră „un spațiu considerabil și consumabil”, Lewis Mumford (urbanist american) credea despre el că este „un montaj dramatic de impulsuri culturale umane”.

Continuă lectura „Arhivele viitorului: Orașele de mîine – tehnologie sau back to basics?”
civic · opinii · pericol

Medici și instructori auto care nu se tem de virus

Strada Drumul taberi, lîngă parcul cu același nume. Miercuri dimineață

“Oamenii legii” · civic · opinii

10 minute grele din viața unui polițai de suburbie

Era duminică la amiază, șoseaua Olteniței, Popești-Leordeni, jud. Ilfov, de fapt, suburbia sudică a capitalei, aproape de centura orașului București.

civic · opinii

Rusia ne dă să „sugem” gaz încă 5 ani / Tauber – cu tocurile pe asfalt / PAS – interzis în biserică

Nicolae CHICU propune #PamfleTime
Marina Tauber testează asfaltul cu tocurile, Rizea umblă cu ciocanul prin Capitală și vrea să fie primar de Chișinău, Rusia acceptă totuși să ne dea gaz după ce ne-a călcat în picioare. Dorin Chirtoacă se retrage din politică, Episcopul Marchel nu le dă voie celor din PAS să meargă la biserică, vioara de două milioane de euro capturată la vamă reprezintă scuipatul în cultură, iar „milioanele” lui Adriano Dulgher au ajuns în bugetul statului.

Sursa: : https://www.youtube.com/c/pamfletime