Azi Curtea de apel Chișinău a înăsprit pedepsele aplicate grupului Petrenco, iar CtEDO anunță că a început deja examinarea acestui caz.
Continuă lectura „Despre dosarele politice din Moldova #palavre”
Blog de implicare civică – apărăm drepturile omului şi mediul
Azi Curtea de apel Chișinău a înăsprit pedepsele aplicate grupului Petrenco, iar CtEDO anunță că a început deja examinarea acestui caz.
Continuă lectura „Despre dosarele politice din Moldova #palavre”
Curtea de apel București, protest al magistraților din toată țara cu susținere populară masivă. Se cere abrogarea ordonanței 7 care modifică nedemocratic cadrul legal de funcționare a justiției
Continuă lectura „Protest al magistraților români cu susținere populară”
Unii au scurtat serbarea celor 40 de sfinţi sau au amînat-o pentru mai tîrziu şi au ieşit la protest în Piaţa Victoriei, contra guvernului mafiot din România
De regulă, la ora 21, la intonarea imnului erau cei mai mulţi protestatari, chiar şi iarna, dar azi am văzut mai multă lume pe la opt seara.
Continuă lectura „Protestul #rezist a fost mai devreme ca de obicei”
Un om de afaceri din Suceava ne invită să facem grevă de un sfert de oră pe 15 martie ora 15 ca să cerem autostrăzi spre Moldova și nu numai
Poliţia patrulare a oprit maşina cu activişti civici de la #protestpermanent #occupyGuguta ca să le ceară actele de provenienţă a tobelor. Activiştii au ajuns totuşi la Nisporeni şi au protestat zgomotos, dar acest video a făcut înconjurul lumii ca să vestească despre regimul Plahotniuc care se comportă ca cele totalitare
Vasile Sinigur şi un susţinător al lui au venit cu lozinci de alt gen la protestul din faţa Guvernului cu încălţămintea celor plecaţi din ţară.
Cei doi au venit cu lozinci despre Dacia, au arătat la cameră chiar şi paşapoarte de daci, dar organizatorii n-au vrut să le fie deturnată acţiunea şi au rugat poliţia să-i înlăture.
O iniţiativă de pe facebook a adunat mai multă lume în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Oamenii au venit cu încălţămintea celor plecaţi din ţară şi au vorbit la camere despre familii despărţite.
Am reclamat aceeaşi problemă, dar a ieşit deja al funcţionar, a promis că vor interveni, dar anume aşa promiteau şi acum 10 zile. Se pare că degeaba plătim mii de poliţişti din bugetul public, ei nu ştiu decît să asigure liniştea guvernării, alte abilităţi n-au avut sau le-au pierdut demult.
Se cerşeşte cu copii şi se vînd ghiocei cu protecţia poliţiei
Am protestat luni la amiază pe prag la ministerul poliţiei pentru că am fost deranjant de aceste fenomene ilegale pe care poliţia le acoperă complice
Ca la miting electoral, socialiştii au umplut strada Alecsandri cu drapele roşii protestînd pentru că au fost avertizaţi să nu încalce legea. Cu multe alte orcazii de ilegalităţi ale regimului s-au împăcat, acum, cu voie de la mafie, au protestat ”supărat”
Am ieşit la noul sediul al Procuraturii Generale anume de ziua lor profesională ca să le cînt din vuvuzelă odă incompetenţei, obedienţei politice şi relei voinţe pe care au manifestat-o pînă acum.
Un tînăr gay din Găgăuzia a protestat în faţa ambasadei Federaţiei Ruse în Republica moldova ca un reproş pentru persecutarea persoanelor LGBT în Cecenia. Acţiunea a fost gîndită cu ocazia zilei de comemorare a victimelor Holoscaustului, printre care, se ştie, au fost zeci de mii de gay, lesbiene şi persoane transgen
Denis Pinzari la numai 20 ani a decedat in urma unei nedreptati. Cazul se examineaza la Judecatoria Drochia. Parintii, fratele si chiar el au cerut o ultima sansa la viata, dar Judecatorul si Procurorul nu i-au permis. Judecata cu dosar gol.
Primul film puteti privi mai jos
Continuă lectura „Protest la cimitir #Inima de mama – 2 promo”
Activistul civic Harry Geană a surprins un personaj exotic şi o situaţie revoltătoare cu maşini parcate pe zebre şi trotuare chiar în faţa Tribunalului de la Alba Iulia.
Valeri Perov a renunţat să mai candideze pentru un loc în Parlament pe circumscripţia 51, SUA şi Canada.
Tînărul unionist spune că o face în semn de protest pentru că este discriminat
Gheorghe de la Truşeni, municipiul Chişinău spune că s-a adresat repetat primăriilor Truşeni şi Chişinău să-i cureţe de zăpadă drumul ca să poată ieşi din casă cu scaunul rulant, dar de fecare dată e dus cu zăhărelul.
Continuă lectura „Zice că va bloca transportul public cît timp are poarta întroienită”
Acum 5 ani protestul era întrerupt de către poliţişti şi obiectele confiscate
POliţia şi procuratura i-au întocmit activistului Anatol Mătăsaru un dosar ăpenal pentru huliganism, instanţele l-au condamnat la închisoare, dar cu suspendare.
Astăzi Curte Europeană a găsit Moldova vinovată de încălcarea libertăţii de exprimare