Am discutat cu colegii din Hyde Park Constantin Bobu și Cristian Marin, apoi ni s-a alăturat Gabriel Ursescu din Scandinavia
Categorie: civic
Tone de gunoi la Bărcănești și Coșereni! Poliția și garda de mediu în acțiune
Gabriel Niţu şi Hary Geană au sesizat din nou organele abilitate pentru că au găsit sate puternic poluate
Geană a găsit poluare chiar la el, la Ciorani
Hary Geană, activist de Prahova, a găsit probleme ecologice chiar la el, la baștină. A sesizat organele abilitate, inclusiv Garda de mediu.
Geană și activistul, inspecție civică necruțătoare la Boldești-Grădiște
Gabriel Niţu, activist civic buzoian şi Hary Geană, din Prahova, au descălecat la Boldești-Grădiște, comună de la mijloc de cale între Buzău şi Ploieşti
Protest la MAI al veteranilor amendaţi
Persoane nemulţumite că au fost amendate şi că le sunt intentate dosare penale cer de la autorităţle actuale să le fie anulate acele pedepse, ei spun că erau la proteste legitime contra mafiei.
Amintim că imediat după alegeri, un deputat din actuala majoritate a promis că vor interveni în actul de justiţie. Se pare că s-au răzgîndit.
Risipă de bani publici la centrul de vaccinare din Piața Constituției
București, piața dintre palatul Parlamentului (casa poporului) și bulevardul Unirii. Altă dată era loc de concerte sau doar o imensă parcare. Acum se adună praful pe dalele distruse de pavaj, pentru că nu prea intră mașini pe acolo, în țarcul destinat celor care vor să se vaccineze anti-covid19 direct din automobil.
Mai am un #dosar la #CtEDO și în #România e #criză politică #palavre #live
Azi am avut ședință de judecată la Tribunalul București. Mi-a fost respins apelul și această decizie îmi deschide din nou calea spre CtEDO
Continuă lectura „Mai am un #dosar la #CtEDO și în #România e #criză politică #palavre #live”Pasajul Basarab e periculos pe 00 roți
Cei cîțiva kilometri de drum suspendat între Primăria Sector 1 și Palatul Cotroceni sunt accesibili pe bicicletă, dar foarte periculoși, mai ales dacă n u vrei să cotește la prima, ci ai nevoie să mergi dintr-un capăt în altul. Șoferii neatenți se grăbesc să vireze fără să se asigure că biciclistul sau persoana pe trotinetă, care e obligată prin lege să meargă pe prima bandă, pe lîngă bordură, vrea să meargă ca mașina, sau are drumul propriu. Mi-e greu să-mi imaginez consecințele unui accident la înălțime.
Media Azi: Noua guvernare, așteptări și priorități pentru domeniul media
La mijlocul lunii august, organizațiile neguvernamentale de media au lansat un apel la adresa noii guvernări a Republicii Moldova, instaurată după alegerile parlamentare anticipate din iulie 2021, solicitând Parlamentului și Guvernului să vină cu reforme reale în domeniul mass-media. Semnatarii reaminteau că în sertarele aleșilor poporului se prăfuiesc un șir de proiecte de legi care ar contribui la dezvoltarea presei, de la publicitate și acces la informație, la facilități fiscale și informarea în cadrul exercițiilor electorale. Mai mult, și propunerea ca Ministerul Justiției să fie instituția responsabilă de promovarea politicilor statului în domeniul mass-media, promovată în primăvara anului trecut, nu și-a găsit o finalitate.
Continuă lectura „Media Azi: Noua guvernare, așteptări și priorități pentru domeniul media”Geană și activistul au chemat toate instituțiile la Plopu
Gabriel Nițu, activist buzoian, și Hary Geană, din Prahova, au descins la Plopu cu inspecție civică
3 ore de stat în vamă, am văzut de toate
Dacă la Leușeni am trecut în 5 minute, la vama românească am stat la coadă 3 ore! O parte din mizeriile observate le-am documentat, poate ajung la decidenții politici care acum se ocupă de intrigi.
Continuă lectura „3 ore de stat în vamă, am văzut de toate”Protest #rezist la #Guverm, Cîțu, #demisia!
Am protestat aseară în Piața Victorii alături de nemulțumiții de prestația premierului Cîțu, a președintelui Iohannis și a partidului care n-a făcut nicio reformă într-un an de guvernare.
Poliția de la Bicaz și Lacu Roșu stă pe facebook, în loc să aplice legea
Gabriel Niţu, activist buzoian, a vizitat Lacul Roşu şi barajul Bicaz, destinaţii turistice autohtone, dar tot poliţişti a filmat mai cu spor
A făcut plîngere penală împotriva lui Stoianoglo
Avocatul Ilie Rotaru a înregistrat azi la secretariatul Consiliului Superior al Procurorilor o plîngere penală pe numele procurorului general, Alexandru Stoianoglo. N-a vrut să explice de ce anume îl acuză, dar speră că va fi pedepsit măcar disciplinar.
Despre şcoala #online, #vaccinare şi #protest #palavre #live
Am discutat cu Olga Afanas, Natalia Iaţco şi cu Ghenadie Brega
Pe viitor poți participa și tu în direct sau cu comentarii.
Părinţii protestatari nu se pot pune de acord
Unele voci mai radicale au apărut la protestul de la Guvern, par să fie dintre cei cu teorii conspiraţioniste şi idei antivaccin, sunt supăraţi că liderii protestatari sunt mai moderaţi
M-am ocupat de ambrozia din sat
Cît am stat astă vară la Pepeni mi-au sărit în ochi lanurile de ambrozie care sunt un mare pericol pentru persoanele alergice la polenul acelei plante. Autorităţile nu par foarte deranjate de problemă, dar eu cunosc personal persoane afectate de ambrozie, ştiu că legea ne obligă să o stîrpim, aşa că m-am ocupat de plantele care creşteau pe marginea lotului familiei noastre de la marginea statului.
Impresii de la Sud de Ziua limbii şi 1 septembrie
Tamara Rotaru, ex-profesoară, acum doar mamă şi bunică, pensionară, activistă civică şi consilieră locală de la Burlacu, Cahul îşi aminteşte de începuturile renaşterii naţionale, cu abecedare cu grafie latină difuzate în ziar, dar şi evoluţia magazinului de cărţi din sat, a celui raional, etc.
Destul, NE-AM SĂTURAT! PROTESTĂM!
Ploieştiul se sufocă în gunoaie şi este din zi în zi mai poluat, mai cenuşiu mai trist , mai jegos!!! Se pare că nimănui nu îi (mai) pasă de asta, nici măcar AUTORITĂTILOR care îl guvernează!
Singurii care mai trag câte un semnal de alarmă sunt membri Asociaţiei STOP POLUĂRII ORAŞULUI PLOIEŞTI – un mic şi inimos grup de ploieşteni cu simţ civic încă treaz. Este timpul să ne trezim şi să ne salvăm Oraşul! DESTUL, NE+AM SĂTURAT DE GUNOAIE
Primarul de Blăgești a dat activistul afară din comună și a sunat poliția
Gabriel Niţu, activistul incomod, a ajuns la Vaslui. Primarul de Blăgeşti n-a fost foarte bucuros să-l vadă.