Igor Ţînţari de la Tighina/Bender are o soluţie pentru geamurile îngheţate ale maşinii, toarnă sare de bucătărie. Probabil merge şi fără iod.
Categorie: social
Muncitori neprotejaţi pe un şantier ilegal, mai jos de Piaţa Centrală
Chişinău, strada Cojocarilor. Deja al treilea bloc se construieşte, dar nu vedem pe gardul de şantier niciun panou informativ obligatoriu. Muncitorii lucrează fără protecţie, cel mai probabil, nu respectă nici normele în construcţii.
Dar organe de stat nu avem, funcţionarii din Inspecţia Muncii şi cea în Construcţii s-au specializat, se pare, în estorcare de bani şi muşamalizarea cazurilor de accident, de asta nu intervin în acest caz care sare în ochi de departe.
La procuratura municipală e greu să intri şi să ieşi
De fapt, cam tot oraşul ăsta este inaccesibil pe rotile, chiar dacă anumite instituţii au fost construite sau renovate recent, chiar şi bulevardul central a fost modernizat, dar iată că Gheorghe Moisei de la Truşeni nu poate ajunge unde vrea fără ajutoare voluntare.
Încîntat de trotuarele de la Bărbuleşti, dar tot critică
Activistul civic Harry Geană a ajuns la Bărbuleşti, Ialomiţa, s-a mirat în continuu de trotuarele din sat
I-a cerut lui Plahotniuc bani de dinţi
Gheorghe de la Truşeni a ajuns cu greu la sediul nou al PDM şi spera că-l va întîlni pe Plahotniuc, dar a fost dat în primire altora. I-au promis că-l ajută, dar atitudinea lor ne face să credem că nu contează
Oraşul e plin de poliţie patrulare cu girofar
În febra alegerilor autorităţile uitaseră de nevoile curente ale cetăţenilor. După ce mai ieri am arătat în cîteva transmisiuni live că traficul în capitală e sufocat, azi am văzut la toate intersecţiile astfel de maşini cu girofar, poliţişti în uniforme, carabinieri pe la trecerile pietonale. Oare după alegeri vor reveni la ”normal”?
Valentin Borodachi cтихотворение „Исповедь старика”- Elena Pavlenco (RU)
Valentin Borodachi cтихотворение „Исповедь старика”- Elena Pavlenco Muzica-Sad Piano Music (THIS WILL MAKE YOU CRY Saddest Piano Violin Ever!) Au fost folosite fragmente din filmulete https://www.youtube.com/watch?v=-Anu7… https://www.youtube.com/watch?v=c8va9… https://www.youtube.com/watch?v=DCaU7… https://www.youtube.com/watch?v=j8SH1… https://www.youtube.com/watch?v=eq3G8…
Doreste sa cante ca sa-si plateasca avocatul
Donează haine nevoiaşilor, le-au adunat pe internet
Un grup de femei active pe internet s-au gîndit să ajute oamenii străzii sau pe alţi nevoiaşi în timpul iernii, au colectat haine folosite şi le oferă gratis în parc, pe aleea clasicilor, sau le vor duce la azilul de noapte de pe stradela Haltei din Chişinău, unde se adună multe persoane fără adăpost
DACĂ NU VORBEȘTI LIMBA RUSĂ ÎN MOLDOVA, ÎNCALCI LEGEA?
Cazul polițistului care a refuzat să vorbească în rusă cu șoferul găgăuz a împărțit societatea în două. Unii spun că inspectorul de patrulare este erou și mai că îl transformă în ambasador al limbii române. Alții zic că acesta l-a discriminat pe șofer… A spus-o bine marele poet Grigore Vieru: „la câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea ușor s-o învețe și rusul.” Iar mai nou… și găgăuzul.
Vrea ca muncitorii să se asocieze în cooperative
Cristian Velixar s-a inspirat din experienţa italiană din Emilia Romagna, spune că muncitorii ar trebui să coopereze şi să devină propriii patroni
Continuă lectura „Vrea ca muncitorii să se asocieze în cooperative”
Lăzi de gunoi cu CIP la Mizil
Lăzi de gunoi cu cip la Mizil, lumea nu prea are încredere că se cîntăreşte bine
N-ai pe unde să păşeşti pe trotuare la Ploieşti
Activistul civic Harry Geană semnalează o problemă cronică şi gravă, nu ai pe unde să mergi în siguranţă din cauza maşinilor parcate neregulamentar. Chiar şi la ANAF era o maşină de stat pe trecerea de pietoni. Poliţia locală răspunde în doi peri, cea rutieră nu răspunde deloc la telefon!
La primăria Fulga continuă să parcheze ilegal pe trotuar
A filmat şi anul trecut, situaţia rămîne aceeaşi şi în 2019, activistul civic Harry Geană e revoltat şi mai filmează odată cum anunţă poliţia telefonic, iar reacţia ”organului” este lamentabilă
Zice că va bloca transportul public cît timp are poarta întroienită
Gheorghe de la Truşeni, municipiul Chişinău spune că s-a adresat repetat primăriilor Truşeni şi Chişinău să-i cureţe de zăpadă drumul ca să poată ieşi din casă cu scaunul rulant, dar de fecare dată e dus cu zăhărelul.
Continuă lectura „Zice că va bloca transportul public cît timp are poarta întroienită”
Şantier periculos de-asupra trecătorilor
Chişinău, PanCom, strada Kiev colţ cu Alecu Russo
Azilant în Moldova, caută de lucru şi un loc de trai (ru)
Omul zice că are statut de refugiat în Moldova, vine din Asia mijlocie şi spera să-şi găsească un rost aici, dar acum nu are nici loc de muncă, nici acoperiş de-asupra capului
A căzut o bucată mortală de gheaţă peste trecători
Chişinău, peste drum de primăria capitalei, gheaţa a căzut de pe Poşta centrală, tot acolo e şi un minister
Inspecţie civică la Năeni, toţi s-au ascuns prin găuri
Activistul civic Harry Geană a descins cu camera video la Primăria Năeni, judeţul Buzău. Funcţionarii s-au mobilizat repede, au plecat care şi pe unde a apucat, astfel că la sfîrşitul aventurii, dar încă în ore de lucru, nu mai era nimeni în niciun birou!
Vom reveni cu alte imagini video din această comună