Dependența de droguri este o boală. O boală în care persoanele care consumă droguri se afundă încet, dar sigur înconjurate de politici, rapoarte, studii pline de cuvinte ca „strategie”, „recuperare”, „obiective”, „fenomen”.
Peste nouă mii de oameni își injectează heroină în România dar nu se vorbește despre ei. Presa preferă să stigmatizeze consumatorii de marijuana, ignorând morțile din consumul de droguri tari.
Scandalurile din media în care sunt implicate vedete prinse cu un joint sunt puținele ocazii în care consumul de droguri ajuge să fie discutat în media mainstream (de cele mai multe ori subiectul fiind persoana consumatoare nu drogul în sine).
Dependenții sunt invizibili pentru autorități.
Pe 7 noiembrie 2018, VICE România și Frontline Bucharest Club a organizat dezbaterea „România în sevraj”, la care s-a discutat despre droguri cum nu s-a mai făcut până acum în România cu:
– Alina Dumitriu, lucrător social clinic la Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), fondatoare a asociației Sens Pozitiv;
– Bogdan Gheorghe, medic, specialist la Observatorul Român pentru Droguri și Toxicomanii din cadrul Agenției Naționale Antidrog (ANA);
– Petre-Florin Manole, deputat PSD, membru în Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, inițiator al unui proiect de lege de înființare a camerelor de consum;
– Adrian Nănuț, avocat de drept penal, cu experiență în cauze care au avut ca obiect trafic și deținere de droguri;
– Valentin Simionov, coordonator de programe la Rețeaua Internațională a Persoanelor care Consumă Droguri (INPUD), fost director al Rețelei Române de Harm Reduction;
– Dana Vlăsceanu, fostă consumatoare de heroină, în prezent fondatoare a unui centru de sprijin pentru grupuri vulnerabile.
Dezbaterea face parte din campania „România în sevraj”, care va debuta pe VICE România pe 5 noiembrie, și va fi moderată de jurnalista Andreea Pocotilă.