Executorul judecătoresc George Boţan a fost angajat de Asociaţia Nevăzătorilor ca să-l scoată din apartamentul 3 pe Vitalie Mursa imediat după ce s-a pronunţat Curtea de apel. Chiar dacă decizia a fost contestată la CSJ, justiţiabilul a fost scos în stradă şi i s-a pus sechestru pe toate conturile bancare, inclusiv cele sociale ca să fie recuperată şi ”dauna” pretinsă de asociaţie pentru anii în care a stat acolo, cîteva zeci de mii de lei.
Acum Curtea supremă a casat decizia Curţii de apel Chişinău şi a întors dosarul al judecare, Mursa şi-a amintit că Boţan i-ar fi spus că în aşa caz el poate interveni să-l re-aducă în acel aparatament, dar la întrevedere i-a spus că nu va face asta, motivînd că nu există un titlu executoriu.