(după publicarea interviului a sunat speriată că a primit două apeluri anonime în care a fost ameninţată în fel şi chip, a sunat la poliţie şi i s-a spus că nu se poate demonstra dacă sunt fără numere apelurile…)
Femeia povesteşte prin ce a trecut anul acesta din cauza unor vecine mai excentrice, dar şi din pricina incompetenţei organelor de drept.
Continuă lectura „Organe de doi bani la Orhei, bătută şi cu dosar penal”
Zi: 26 decembrie 2019
Dosare abandonate după lichidarea unui minister
Fostul sediu al Ministerului Agriculturii, apoi şi sediu al Parlamentului, cîteva ministere au mai fost acolo, acuma e sediul Judecătoriei Chişinău.
Continuă lectura „Dosare abandonate după lichidarea unui minister”
Şantier periculos, tolerat de organele de stat
Şeful Agenţiei de Supraveghere Tehnică, Andrei Vatamaniuc, zicea în septembrie că se pot autosesiza, dar n-au reacţionat nici la semnalul meu, o fi corupţi sau incompetenţi?
https://curaj.tv/2019/09/27/am-sesizat-organele-de-stat-despre-santiere-ilegale/
I-au falsificat semnătura, dar procurorii l-au lăsat martor
Am protestat azi împreună cu Andrei Cotruţă la Procuratura Generală pentru că omul a cerut audienţă la şefi, dar i s-a răspuns că va primi răspuns în scris timp de o lună.
Continuă lectura „I-au falsificat semnătura, dar procurorii l-au lăsat martor”
Poliţai disperat, riscă pentru asigurare
Chişinău, bulevardul Moscova. Insul în uniformă a traversat de două ori strada în loc periculos, neregulamentar, a parcat Loganul pe a doua bandă simulînd că are o pană, a demarat brusc fără să arate că porneşte, avea plăcuţa de înmatriculare din spate atîăt de murdară, încît nu se putea citi numărul şi nici literele!
Continuă lectura „Poliţai disperat, riscă pentru asigurare”
Geană a prins un agent DSV la el, la Ciorani
Activistul civic din Prahova, Harry Geană a suprins în misiune un angajat al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova şi l-a admonestat la el în sat pentru fărădelegile admise la Bărăitaru, satul vecin.
Continuă lectura „Geană a prins un agent DSV la el, la Ciorani”