Vlog de Sabin Gherman: Răspuns halucinant al Arhiepiscopiei Suceava în cazul copilului mort la botez: “Dumnezeu ne-a certat prin această întâmplare pentru a ne lumina mintea și a îndrepta viața noastră”. Adică niciun cuvânt despre scufundarea în apă a copiilor?
Continuă lectura „Și dacă Dumnezeu v-a dat semnul ăla ca să vă arate că sunteți niște fuduli rămași în Evul Mediu?”Zi: 2 februarie 2021
Campanie: Ştiţi genul ăsta de şoferi, nu?
Lucian Mindruta; Ai incercat vreodata sa conduci cu 3 telefoane pe parbriz? Dar cu 8? Eu am umplut parbrizul cu telefoane si-am demarat, ca sa vad incotro se duce masina.
Dar din dar, a ajutat o bătrînă care vorbea doar ruseşte
Maria Marusic e persoană cu dizabilităţi, a intrat cu scaunul rulant la Franzeluţa să afle ce fel de lume cumpără pîine ieftină cu noaptea în cap. Cineva i-a dat o franzela pe care imediat a dăruit-o unei bătîne. Femeia nu ştia decît ruseşte, dar asta n-a fost o problemă pentru Maria. A promis că o va ajuta şi cu alte ocazii.
Au folosit o stradă centrală ca parcare privată
Cel puţin 10 ani a funcţionat o parcare privată pe strada Maria Cebotari între bulevardul central şi 31 august. Nu ştim cîţi bai s-au încasat şi dacă au fost impozitaţi în vreun fel, dar vedem că bariera e ridicată de o lună, totuşi, circulaţia încă nu a fost permisă pe lîngă Parlament şi cinematograful Patria
Vlog EGAL: Distrugem articolul unui conservator trumpist mioritic
Citesc si comentez articolul penibil al lui George Mioc despre ‘glorioasa’ președinție a lui Trump
La primăria Coțofănești, dacă filmezi, poți să iei bătaie
Gabriel Niţu, activist civic buzoian, a dat de naiba la primăria Coţofeneşti, Prahova
Dansa cu spatele la Parlament şi a surprins lovitura de stat militară
Khing Hnin Wai e intructoare de fitness şi profesoară de sport care a ajuns vedetă mondială fără să vrea. Zilele trecute făcea o lecţie live din faţa Parlamentului din Myanmar, şi a surprins pe video coloana de maşini militare care vin să ia puterea cu forţa. Ea nici nu şi-a dat seama ce se întîmplă, pentru că dansa cu spatele la scena puciului
Ucraina în limba română: Platforma pentru Crimeea
Platforma pentru Crimeea – o inițiativă lansată în spațiul public pentru prima dată în septembrie 2019, la ONU. Ea presupune un concept complex, de dialog, pentru readucerea Crimeei înapoi în componența Ucrainei.
Vlog de Angela Grămadă, ESGA, BUcureşti