Activistul din Prahova, Hary Geană, a fost îngăduitor cu primarul de la Dagîța, județul Iași, poate pentru că edilul l-a plimbat cu Dusterul pe străzile înglodate
Zi: 18 martie 2021
Vînzător ambulant la stație, în Drumul Taberei, București
București, sector 6, stația Lovinescu de pe strada Drumul Taberei, peste drum e piață și centru comercial.
Preoți și medici față în față în situație excepțională
Comisia raională de situații exepționale din Ialoveni a avut astăzi ședință la care au vrut să lămurească condițiile noi de comportament în scenariul roșu. Preoții au fost singurii care își scoteau masca atunci cînd cuvîntau, medicii au fost laconici: e criză și bisericile sunt focare!
Continuă lectura „Preoți și medici față în față în situație excepțională”DESPRE ACTIVISM ÎN VREMURI GRELE
Activismul civic în Germania și în România se poate face doar cu multă susținere din partea organelor de poliție și din partea civililor de cea mai înaltă încredere. În Germania, activismul civic constituie ceva fraudulos în fața legii, dacă în conținutul său nu este ceva aprobat de Statul German. Eu am văzut cu ochii mei, cât de aspre sunt legile ordinare din Germania. Când ai o problemă sau un necaz, Poliția Germană (Deutsch Polizei) niciodată nu te va ajuta, fiindcă în asemenea stat totalitar, politica de stat și legislativă funcționează doar cu pile și nepotisme. Dar cu toate acestea, Germania încă mai conduce Europa, printr-un fel sau altul, fiindcă sunt multe opțiuni de muncă și de trai decent din punct de vedere economic.
Continuă lectura „DESPRE ACTIVISM ÎN VREMURI GRELE”Poliția și popimea din Roman sfidează normele legale
Hary geană a depistat cel puțin două probleme la Roman. Puteți comenta aici observațiile activistului din Prahova.