Demersuri continue către Președintele Maia Sandu, Guvernul Gavriliță, și Parlamentul Republicii Moldova privind condamnarea comunismului, instituționalizarea pe subiectul crimelor comunismului și sugestii de modificare a Codului Penal al Republicii Moldova.
Activistul civic Dicusar Constantin a înaintat oficial câteva petiții cetățenești celor mai esențiale instituții de stat din Republica Moldova. Maiei Sandu i-a fost adresată o petiție privind retragerea distincțiilor de stat unor oameni de stat și funcționari publici ai aparatelor sovietelor comuniste, care au participat sau coparticipat la crime împotriva umanității și alte ilegalități (deportările staliniste, abuz de prerogativele funcției, exproprieri abuzive, îmbogățiri ilicite ale membrilor fostului Partid Comunist al RSSM, suprimarea protestelor, reeducări forțate, sechestrări ilegale, rechiziții, tratamente psihice forțate, spitalizări forțate, execuții sumare, pedepse cu moartea incompatibile cu faptele reale săvârșite, îngrădiri de drepturi și libertăți fundamentale, promovarea cultului personalității lui I. Stalin, aplicări de pedepse corporale corective, colectivizări forțate în cadrul cooperativelor agricole, trafic și exploatări de ființe umane etc).
Lună: decembrie 2021
Cum evoluează drepturile omului în viața ta? #palavre #live
Am început în 2, despre drepturile fundamentale, apoi ne-am înmulțit și ne-am axa mai mult pe nediscriminare, egalitate de gen. A fost interesant, mulțumesc pentru participare!
Primarul de Burlacu complotează cu uşa încuiată
Tamara Rotaru, consilieră independentă, a aflat că primarul convoacă consilierii la primărie, dar, ajunsă acolo a constatat că toţi aleşii locali sunt aşteptaţi, ci doar unii/unele. Şedinţa cu uşa încuiată s-a întrerupt ca primarul să o alunge pe consiliera indezirabilă în timp ce o înjura ca un birjar. Cam aşa se împart bugetele locale la Sud, în raionul Cahul, nu în şedinţe publice 😉
Pista verde de la Ciocana e pustie și lunecoasa iarna
Bulevardul Mircea cel Bătrân, Ciocana Chișinăului
România vrea să expulzeze o mamă cu copii români
Maria şi Adrian au cîţiva copii împreună, cetăţeni ai României, doar că mama lor e din stînga Prutului şi a fost tolerată o vreme, cît era victimă într-un dosar penal de trafic, acum urmează să fie expulzată în Republica Moldova, chiar dacă tatăl copiilor ei vrea să se căsătorească şi să crească împreună pe cei 3 cetăţeni români, care acum sunt minori.
Continuă lectura „România vrea să expulzeze o mamă cu copii români”Au extins cu 2 ore programul de apostilare acte
Ministerul Justiţiei are o problemă nouă de rezolvat, autorităţile române nu mai acceptă acte legalizate de notari, le vrea şi apostilate, aşa că la uşa direcţiei se fac cozi enorme de o săptămînă, oamenii vin de cu noapte să se înscrie pe listă, chit că e posibilă solicitarea apostilei şi online, cu semnătură electronică.
Continuă lectura „Au extins cu 2 ore programul de apostilare acte”Poliţia oprea cîte 2 maşini pînă a venit omul cu camera
Chişinău, bulevardul Moscovei.
Se pare că poliţaiul şi-a amintit numele meu şi a zis să-şi pună masca, chit că nu se teme de nimeni 😉
Despre micile complicităţi şi toleranţa la ilegalităţi #palavre
Am publicat ieri o poză cu text critic, iar comentatorii mi-au sărit în cap. Şi comentatoarele. Acum vreau să le dau replică celor mai raţionalx.
Camion cu lemne și polițiști reticenți în Covasna
Gabriel Niţu, activist buzoian, a surprins un camion cu lemne, probabil, tăiate ilegal, pe drumurile publice din Covasna. A sesizat poliţia, sperăm că se va interveni conform legii
De ce plâng copiii când află că Moș Crăciun și Moș Nicolae nu există!
Secvenţa este din live-ul din 5 decembrie 2021 organizat de ex-deputatul Remus Cernea, pe care îl puteţi urmări integral aici: https://youtu.be/AXRbHTiw-k4
Alegeri ANULATE în BălțiȘOR / Avocatul prox…porului / Harta României – cadou pentru socialiști
Nicolae CHICU relatează: Alegerile în Bălți au fost anulate. Tauber a fost exclusă din cursa electorală chiar înainte de turul doi. Avocata poporului s-a pomenit într-un mare scandal și a fost nevoită să demisioneze după doar două luni de la înscăunare, judecătorii demisionează pe bandă rulantă pentru că ceva arde, iar socialistul Vlad Bătrâncea a primit în dar harta României mari pe care a rupt-o anterior în Parlament.
Continuă lectura „Alegeri ANULATE în BălțiȘOR / Avocatul prox…porului / Harta României – cadou pentru socialiști”Cică munca la Parlament i-a stricat nevasta și căsnicia
Anatol Marin zice că e strivit de povara bunătății sale și că a rămas fără familie și fără locuința obținută împreună cu soția după ce aceasta a fost angajată la Parlament și a fost influențată negativ de anturaj.
Candidează la CC, dar concursul a înghețat din vară
Avocatul Ilie Rotaru a depus la CSM candidatura pentru locul anunțat vacant la Curtea Constituțională, numai că acel concurs a îghețat de la schimbarea puterii și a componenței Consiliului Superior al Magistraturii, așa că omul a rămas nedumerit dacă mai funcționează acest stat
Insista să ceară azil în Germania pentru că vrea transplant de cornee
Oleg Adrian Vlad e la Berlin, fără pașaport, cu refuz de la autorități în acordarea azilului politic, dar insistă să ramin acolo cu riscul de a fi deportat pentru că vrea să ajungă la operația visată de transplant de cornee
Revoltat de atitudinea xenofobă a paznicilor de la azilul de refugiați (ru)
Oleg Adrian Vlad e solicitant de azil în Germania, are probleme periodice cu paznicii de la etajul 7 unde e cantina
Societatea e cu nevoi speciale #live #palavre
Azi e ziua internaţională a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Discutăm cu persoane care au de făcut eforturi mai mari pentru lucuri simple.
Continuă lectura „Societatea e cu nevoi speciale #live #palavre”Primarul din Comana fuge când este întrebat de poluare
Gabriel Niţu şi Hary Geană au ajuns la Comana, judeţul Giurgiu, unde au găsit multe deşeuri aruncate în natură. Au încercat să comunice cu autorităţile locale, dar, în afară de poliţie, nimeni nu vrea să comunice la cameră
La o vorbă cu scriitorii români (vlog)
în care mergem la cel mai mare festival de literatură din țară și stăm de vorbă cu 5 autori români: Alina Nelega, Elena Vlădăreanu, Horia Corcheș, Miruna Vlada, Olga Ștefan. am povestit despre debutul lor și ce s-a schimbat de atunci, proiecte în lucru, relația dintre literatură și politică, despre ce a însemnat pentru ei faptul că au urmat (sau nu) facultatea de Litere, dar am primit și muuulte recomandări de lectură – atât pentru „începători”, cât și pentru cititori inițiați. bine-ați venit la cel mai lung (și probabil cel mai muncit) vlog de pe canal 📚❤️!
Sursa: 4fără15
E convins că a fost infectat la spital cu intenție (ru)
Alexandr Prus spune că a avut un accident de maşină, apoi certuri cu poliţia, apoi s-a simţit rău şi a mers la spital, acolo a fost testat şi plasat într-o secţie de covid, chiar dacă, crede el, avea alte suferinţe cronice. Pretinde că anume atunci şi acolo s-a infectat de noul coronavirus, de asta a dat statul în judecată.
Continuă lectura „E convins că a fost infectat la spital cu intenție (ru)”Zice că legile statului sunt încălcate cu bună ştiinţă de oamenii legii (ru)
Izabela Timofeeva are cîteva dosare penale şi chiar nişte condamnări pentru diverse fapte ilicite, dar e convinsă că a fost nedreptăţită de funcţionari de stat care ignoră drepturile omului şi prevederile legale.
E apărată de Ilie Rotaru, şi el cu probleme de acelaşi fel.