cultură

Pavilionul 21 de Lena Chilari

Lena adaugă pe Facebook : tatăl meu m-a învățat să mă uit la filme. m-a învățat despre viol și catharsis-ul răzbunării din voroshilov sharpshooter. m-a învățat că iubirea e oarbă și absurdă din once upon a time in the provinces. m-a învățat că o să aibă grijă de mine indiferent de ce mi se întâmplă din taken cu liam neeson și mai târziu, din the foreigner cu jackie chan.

m-a învățat că e important să fii corect și sincer din gladiatorul cu russell crowe și curajos precum mel gibson în braveheart. m-a învățat că e important să fii un om simplu și clar precum danila bagrov în brat și să te ții de familia ta cu dinții, deși e o lecție dură pe care nu o înghit în totalitate. mi-a cumpărat casete cu spirited away și mulan din piață de la bălți. ce mi-a oferit au fost modele masculine, ca și el însuși, în afară de chihiro și mulan, însă așa s-a făcut și așa a știut el mai bine să-mi exprime lecțiile complexe de viață. feminitatea și feminismul mi le accesez acum prin terapie și prin timp, e în regulă. dar tata m-a învățat că vizualul e extrem de important. cuvintele și cărțile asumate au venit la cluj, însă copilăria și adolescența mea au fost despre vizual, despre cum putem învăța prin văz și prin încruntare. ce îmi doresc să fac mai departe în cariera mea poetică, este din când în când acest soi de visual poetrytelling sau narativitate poetico-vizuală, you name it, din simplul motiv că încă privesc și încă mă încrunt atunci când privesc și mai ales (!), pentru că așa, tata, o să înțeleagă mai multe decât i-am putut spune vreodată, la fel cum îmi spunea și arăta el lucrurile în copilărie.
printre altele, tatăl meu scria poezie, însă și-a pierdut încrederea în poezie, și mai ales, în poezia mea, dar acest lucru mă face mai puternică și mai asumată și mai harnică și mai concentrată. i-am citit primul meu poem la 14 ani, era despre mama, iar el mi-a zis să nu mai scriu despre așa ceva. acum nici nu mai vorbește cu mine despre poezie, e supărat pe faptul că nu vreau să-mi găsesc pe nimeni intenționat și că nu fac copii la 26 de ani, însă eu sunt produsul lecțiilor de viață pe care mi le-a dat de-a lungul timpului. știu că mă iubește și îmi vrea binele în felul lui, și eu, la rândul meu, îmi iubesc ambii părinți și ne suntem alături indiferent de orice, fără îndoială. Însă (!) sunt un om fericit și liber care muncește, creează și crește după plac, iar asta contează mai mult decât poate orice rudă din republica moldova înțelege.

acest videopoem realizat de Adrian Cucu în Felicia Cotoman ART Studio este dedicat tatălui meu, Pavel Chilari și lui Michael, vecinul din salonul numărul 12, pavilionul 21 care, sper că va ajunge vreodată în pelerinajul din el camino de santiago, dacă nu îl va doborî realitatea și/sau depresia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s