Omuleanul e din Uzbekistan, dar ultima vreme lucra în Rusia, apoi în Ucraina. Războiul l-a prins la Kiev. A vrut să se înroleze, dar l-au refuzat pentru că nu are stagiu militar, aşa că a decis să se refugieze. A adunat toată averea lui într-o valiză, a urcat pe bicicletă şi a pornit în direcţia opusă trupelor ruse de ocupaţie.
Continuă lectura „Bicicleta i-a salvat viaţa, s-au refugiat împreună”Zi: 20 aprilie 2022
Cafeneaua care m-a păcălit doar de două ori
La Gara de Nord Bucureşti e un local care se numeşte restaurant, dar şi bistro, la care am intrat acum o lună, am mîncat, apoi am constatat că m-au păcălit cu afişul de la intrare. Peste o habă de vreme am mai intrat o dată, am comandat aceeaşi mîncare, dar m-am uitat şi în meniu. Acolo erau alte preţuri decît pe afiş.
Şeful m-a asigurat că voi fi taxat cu preţul de la uşă, chelnerul mi-a luat banii ca pentru meniu. A fost ultima mea vizită acolo, cred că o să le las şi un comentariu critic pe google, probabil asta şi-au dorit de la mine 😉
Se judecă cu statul ca să nu fie discriminat
Ivan Stanev e nemulţumit că a fost mutat din locuinţa protejată de la Orhei într-un centru de plasament provizoriu de la Bădiceni, Soroca, fără acordul lui, iar acolo nu sunt condiţii adecvate pentru persoane cu situaţia lui fizică. A contestat în instanţă decizia de mutare, dar a pierdut la Orhei şi apel, acum are de gînd să meargă mai departe.
Video de Victoria Spinei