civic · pericol · poluare

Poluează în zonă comercială aglomerată

Muncitori fără protecție obligatorie pe șantier pun sănătatea în pericol și celor din jur, șoferi, pasageri, pietoni, vizitatori la centrul comercial de pe strada Progresului, sector 5, București

“Oamenii legii” · dreptate · opinii · pericol

Are două dosare penale, poate compara justiția franceză cu cea de pe plai

Eugen Ciolan spune că un concetățean l-a amenințat mult timp cu moartea, organele de drept din România n-au făcut nimic în urma multiplelor sesizări, iar poliția franceză l-a filat, i-a organizat flagrant și l-a arestat imediat cînd acela a ajuns la Nantes și a încercat să forțeze locuința omului. Au găsit la el și pistol cumpărat la negru, cazier pătat și antecedente penale, inclusiv tentativă de omor și jafuri. Acum e în arest preventiv pentru șase luni.

Continuă lectura „Are două dosare penale, poate compara justiția franceză cu cea de pe plai”
opinii · Protest · social

Ceartă la oficiul stării civile din sectorul 5, București

La cozile nelipsite și interminabile de la instituțiile de stat românii se împart în două categorii, cei care se revoltă și deranjații că cineva e revoltat/ă

civic · opinii · social

Risipă de milioane, mestecenii din Izvor s-au uscat!

Se pare că au fost plantați prea tîrziu sau devreme, că n-au fost irigați deloc sau prea puțin/prea mult, ori poate că nu sunt potriviți pentru așa zonă geografică, pentru acest fel de sol. Dar nu cred că va răspunde cineva pentru această risipă de milioane din bani publici…

civic · opinii · pericol

Pericol viu, iresponsabil, suspendat de panoul publicitar

București, piața Gării de Nord. Probabil astfel se lucrează și în alte locuri din capitală, pentru că organele de control nu reacționează, iar cetățenilor puțin le pasă că e în pericol chiar viața lor

cultură · Educație · pericol · social

80 de ani de la Romacaust, deportarea romilor în Transnistria

Cu siguranță, mulți dintre voi știți că pe 2 august marcăm la nivel internațional Ziua Memorială a Holocaustului Romilor. Și, dacă ați urmăriți canalul de youtube și pagina de Facebook RomStoria, ați aflat că, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, în jur de 25,000 de romi din România au fost trimiși la moarte în lagărele de muncă din Transnistria.

Continuă lectura „80 de ani de la Romacaust, deportarea romilor în Transnistria”
civic · Protest

Supărați că au rămas fără apă caldă la robinet, ploieștenii de la bloc vor să iasă joi în stradă!

Aproape 130,000 de ploieșteni, proprietari de apartamente la bloc, au rămas de la 1 August fără apă caldă la robinete, intrucât noul agent economic care ar fi trebuit să furnizeze agentul termic pentru apartamentele branșate la sistemul centralizat de apă caldă și căldură a intrat in revizie tehnică.

sursa: https://www.observatorulph.ro/administratie/2655324-protest-la-ploiesti-impotriva-sistarii-apei-calde-organizat-de-uap-prahova?utm_term=Autofeed&utm_medium=Social&utm_source=Facebook&fbclid=IwAR3QgSZm1EOcOec85z905gs1OrdQWt6zkWx2z2oUJUTwKE93DBeEns7PoYw#Echobox=1659427761
Continuă lectura „Supărați că au rămas fără apă caldă la robinet, ploieștenii de la bloc vor să iasă joi în stradă!”