civic · social

Ploieștenii nu vor avea apă caldă pe 1 septembrie, termenul s-a prelungit până pe 15 octombrie!

După ce toată luna August, ploieștenii au fost duși „cu zăhărelul” că vor avea apă caldă la robinete, că problemele se vor rezolva, că factorii responsabili caută soluții și nu dorm noaptea de grija lipsei apei calde, ba mai cheamă și ziariștii în interminabile conferințe de presă ca să le vadă și să le filmeze fețele obosite și ochii incercănați de griji și de nesomn, ieri brusc, am aflat că apa caldă nu mai vine pe 1 septembrie, ci pe 15 octombrie, ultima „bombă” lansată în media locală fiind : „Consiliul Județean Prahova a alocat 3 milioane de lei pentru reparații la CET Brazi

Eugen Cristescu-Președintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari Prahova, încearcă să explice logic cum stă de fapt treaba, fiindcă dacă nu sunt găsite rapid soluții, ploieștenii riscă să rămână și fără căldură în calorifere, la iarnă.

Cristian Marin.

“Oamenii legii” · civic · mafia · opinii · pericol

Paznic nervos și fudul de urechi

De fapt, angajatul firmei private care ”păzește” Gara de Nord din București aude foarte bine, dar n-a vrut să reacționeze la solicitarea mea pentru că l-aș fi filmat altă dată. Probabil tot făcuse ceva imoral sau ilegal 😉

civic · dreptate · opinii · pericol · social

Impresii șocante de la un spital pentru copii din capitală

Anna Țurcan relatează pe facebook: Sunt internată cu piciul în Secția Pneumologie a Institutului Mamei și Copilului deja a doua oară. În comparație cu anul trecut, observ schimbări pozitive: geamurile au fost dotate cu plase anti-țînțar. Numărul gîndacilor de bucătărie a scăzut considerabil. Anul trecut serile erau mai vesele. Dacă aprindeam lumina – veneau țînțarii, dacă o stîngeam – se activizau ”taracanii”)). Capcanele instalate în toate saloanele arată că uneori acești oaspeți mai trec și acum pe aici.

Unele lucruri au rămas la fel. Saloanele – 12 la număr, nu sunt dotate cu prize! Ca să încarci telefonul tre să ocupi rînd, deoarece la cele cîteva prize de pe coridor, pretind cca 40 de mame!

Continuă lectura „Impresii șocante de la un spital pentru copii din capitală”
civic · opinii · pericol

Întîrzieri de peste 100 minute și locomotive de jumătate de secol

CFR dă vina pe condițiile meteo cînd trenurile au întîrzieri de zeci și sute de minute, dar deseori pare să fie chiar vina companiei, are în dotare locomotive, vagoane și infrastructură învechită

civic · opinii · pericol

Secție de poliție înconjurată de probleme serioase

Iulian Ungureanu se ocupă de Iclod, Cluj la modul serios

civic · opinii · social

CFR păcălește călătorii

Deja de o lună observ problema asta, nimeni nu vrea să o rezolve, se pare că clienții deranjează cu prezența și numărul lor administrația CFR

civic · pericol · poluare

Trenurile reciclate poluează intens

București, Gara de nord, unele trenuri au zeci de ani și poluează ca în epoca industrializării intense

civic · opinii · pericol · poluare

Camionete poluante pe străzile capitalei

București, zi obișnuită în traficul aglomerat, poluant. Filmat de pe bicicletă, cel mai sănătos mijloc de locomoție

civic · opinii

Irigare de mîntuială în Parcul Timișoara din capitală

Sectorul 6, București, parcul nou de pe bulevardul Timișoara vine cu probleme vechi de gestionare a spațiilor verzi.

civic · LIVE · Microfonul Liber · opinii

Despre agresarea verbală a mamei lui Dodon #MicrofonulLiber

Viktoria Spinei și Constantin Bobu provoacă publicul la discuții și meditații despre probleme de actualitate. De data asta comentează incidentul de la CNA unde a fost înjurată mama lui Igor Dodon cînd a venit la audieri într-un dosar penal de corupție

Continuă lectura „Despre agresarea verbală a mamei lui Dodon #MicrofonulLiber”
civic · pericol · poluare

Local fast food poluant și evazionist

Iulian Ungureanu a depistat un local pe lîngă Cluj, care încalcă normele legale în vigoare despre fiscalitate și poluare, dar ignoră și drepturile consumatorilor.

civic · LIVE · opinii · politic · social

Atenționează că o concurentă n-ar fi integră ca să conducă un spital

Diana Grosu de la Bălți atenționează guvernarea că e pe cală să numească din nou în fruntea spitalului orășenesc o persoană care pînă acum a avut o prestație mediocră

civic · social

Problema apei calde la Ploiești încă este departe de a fi rezolvată.

Problema a devenit o dispută politică intre Primarul Ploieștiului Andrei Volosevici (PNL) și Președintele Consiliului Județean Prahova- Iulian Dumitrescu, culmea, tot PNL.

sursa: https://intransigent.ro/punctul-de-vedere-al-operatorului-de-termie-cu-privire-la-solutia-rapida-pentru-livrarea-apei-calde-video/?fbclid=IwAR1sCccrV4qprZVLU8szQWLy_v8g42aBzCbh5p15eNPyyHgGhrLVZ2KVkOI

Eugen Cristescu- Președintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari Prahova încearcă cel puțin până acum, să facă lumină în această problemă deosebit de încâlcită și stufoasă în care atât Primăria car și Consiliul Județean spun că nu sunt de vină și pasează reciproc responsabilitatea creării acestui disconfort, una asupra alteia

Continuă lectura „Problema apei calde la Ploiești încă este departe de a fi rezolvată.”
“Oamenii legii” · civic · dreptate · opinii · politic · social

Jandarmeria e chemată să separe apele în #rezist

O militantă #rezist l-a împroșcat cu făină pe un jurnalist, iar alt activist a chemat grupul de jandarmi prezenți la acțiunea de protest din Piața Victoriei să-l îndepărteze pe un al treilea protestatar, declarat indezirabil.

“Oamenii legii” · civic · dreptate · Protest

Cerem dreptate pentru abuzurile din 10 august 2018

Se împlinesc 4 ani de la intervenția în forță a jandarmilor în Piața Victoriei și încă nimeni nu e judecat sau condamnat pentru acele abuzuri, de asta vom ieși în stradă în fiecare an să cerem socoteală clasei politice și sistemului de drept.

“Oamenii legii” · civic

Poliția capitalei, în acțiune pe Calea Rahovei

Uneori e de lăudat poliția, mai puțin jandarmeria 😉

civic · dreptate · opinii · pericol · poluare · social

Gara de Nord e cam departe de civilizație

Am văzut azi cum s-a împiedicat o persoană și era să-și rupă piciorul în acele grătare distruse, iar parcarea de biciclete nu poate fi folosită de nimeni, e făcută în doi peri. O dată pe săptămînă gara miroase a WC cîteva ore, sunt golite rezervoarele subterane, se pare că cea mai mare gară feroviară din țară nu e conectată la sistemul urban de canalizare!

civic · LIVE · Protest · Ukr

Protest la Oslo contra invaziei ruse în Ucraina

În capitala Norvegiei se protestează în fiecare sfîrșit de săptămînă împotriva războiului inițiat de armata lui Putin. A filmat Serghei Gheorghiță pentru Curaj.TV

civic · LIVE · opinii · poluare

77 ani după Hiroshima, pericolul nuclear e tot mai mare #live #palavre

Am discutat cu Constantin Bobu despre pericolele tehnologiilor nucleare de război, dar și pericolele jocului cu atomul pe timp de pace

civic · opinii · politic

Despre Taiwan și dreptul la autodeterminare

Constantin Bobu s-a documentat și comentează despre conflictul cronic, dar actualizat recent, dintre China și Taiwan