dreptate · mafia · opinii

A făcut conferință despre Voronin la sfatul lui Filat

Avocatul Ilie Rotaru povestește cum a fost la Filat cînd era la guvernare, dar n-a vrut să-l primească Ghimpu, cum i-au fabricat dosare penale și a ajuns cu condamnare, dar și cu dosare la CtEDO. Continuă lectura „A făcut conferință despre Voronin la sfatul lui Filat”

dreptate · opinii · social

A sunat în Italia și a fost înjurat

Serghei Gheorghiță a sunat la fosta nevastă, acum măritată cu altul în Italia ca să-i ceară să vorbească cu copiii, dar spune că femeia l-a amenințat cu carabinierii dacă vine la ea să-i vadă. Degrabă se fac doi ani de cînd nu și-a văzut fetele, iar fost soție pretinde că ar fi numai copiii ei!

dreptate · opinii · social

Revoltați că li se iau apartamentele pentru care au plătit

Locatarii dintr-un bloc de la Pelivan sunt revoltați că au investit în construcție zeci de mii de ruble, iar acum sunt poftiți afară sau li se propune să cumpere locuințele lor la preț de piață, pentru că firma-proprioetară, Orhei-Vin a falimentat.
Continuă lectura „Revoltați că li se iau apartamentele pentru care au plătit”

dreptate · opinii · social

Am cărat scînduri toată ziua pentru 400 de lei. Poliția ține cu patronul

Învăț la Academia de Studii Economice din Moldova, facultatea economie generala și drept. Locuind în Moldova, țara minunilor, nu ne putem permite unele lucruri fără ca să muncim din greu. Lucrez citeo dată la negru pentru niște bănuți, dar pe data de 26.02.2020 nici acel bănuți nu i-am primit pentru muncă.
În ajun am fost apelat de un prieten care își face studiile la Universitatea Agrară și mi-a zis că s-a apropiat de el pe teritoriul căminului un domn pe care nu-l văzuse niciodată și i-a propus să caute câțiva băieți și să meargă la timplăria lui care se afla pe strada ,,Feredeului 4/21” că el acolo are scânduri și trebuie mutate în alta parte, iar pentru aceasta favoare el este gata să plătească 250 lei pentru un metru cub de scindură.
Continuă lectura „Am cărat scînduri toată ziua pentru 400 de lei. Poliția ține cu patronul”

dreptate · opinii · social

Imprimanta cu năbădăi, statul pare complice

Femeia spune că a cumpărat un printer din centrul capitalei ca să-l ducă la țară, acolo a constatat că nu eceea ce și-au dorit, l-a adus înapoi la magazin dar s-a trezit că ”marfa nu poate fi returnată”, chiar dacă legea despre protecția consumatorilor spune altceva.
Continuă lectura „Imprimanta cu năbădăi, statul pare complice”

“Oamenii legii” · dreptate · mafia · opinii · politic

Avocatul Rotaru despre dosarul Gemeni pierdut la CtEDO

Ilie Rotaru spune că mai e pe rol la Strasbourg un dosar legat de S.A. Gemeni, la plîngerea lui, ca fost administrator al Societății pe Acțiuni,
Continuă lectura „Avocatul Rotaru despre dosarul Gemeni pierdut la CtEDO”

dreptate · social

Banii sunt foarte importanţi doar atunci când nu îi ai

“Oamenii legii” · dreptate · opinii · pericol · social

Agresat la urgență, riscă dosar penal

Victor spune că a fost agresat de un medic la Spitalul de urgență din Chișinău, dar acum tot el riscă dosar penal pentru că oamenii cu halate albe s-a plîns la poliție și acum caută avocat/ă.

dreptate · opinii

S-A ÎNTORS LA PUȘCĂRIE DUPĂ 3 ZILE

Vlog de Dan Meșină Continuă lectura „S-A ÎNTORS LA PUȘCĂRIE DUPĂ 3 ZILE”

“Oamenii legii” · dreptate · pericol · Ru

PROMO-Zice cine ia mita la comisia MEDICALA din Chisinau pentru a fi sanatos Politist

dreptate · Ru · social

Spune ca traIeste singura, are copii peste hotare de aceEa este refuzata de ajutoare

Lipcani, BRICENI Tamara Leu are nevoie de ajutor

civic · divertisment · dreptate

Primarul bătăuş şi adjunctul au revenit la muncă

După mai bine de o lună de concediu medical din ambele părți, primarul și vicele, ambii PNL-iști, revin în funcții!
Continuă lectura „Primarul bătăuş şi adjunctul au revenit la muncă”

“Oamenii legii” · dreptate · opinii

NU i-a cerut graţiere, dar Dodon i-a scris…

Moldova, în haos! Cu promisiuni şi locuri în fotolii.
Doar sā ajungā la conducere pentru a-i salva pe ai lor de puşcārii şi a juca scene în faţa poporului.
Dar nu-i nimica, cum se promite şi se discutā…
Înşelāciuni şi chiar abuzuri faţā de popor.
Moldova coruptā…

Adesare repetatā cātre Preşedntele R.M., Ministrul Justiţiei şi Procurorul General. Mā intereseazā dacā existā aceste persoane.

În ultimul timp conducerea Republicii Moldova s-a trezit furstratā şi indignatā despre unele condamnāri ale Statului R.M. la C.E.D.O.
În acest context este cazul sā menţionām cā aceste provocāri de adresare la C.E.D.O. au fost şi sunt comise de conducerea R.M. pin nesoluţionarea intenţionatā a plînjerilor, petiţilor, cererilor cātre autoritāţi privind abuzurile de funcţie ale oganelor Statului în raport cu propriul popor.
Nu se cunoaşte vreun caz cînd organele Statului ar fi soluţionat o petiţie legalā şi întemiatā.
Continuă lectura „NU i-a cerut graţiere, dar Dodon i-a scris…”

civic · dreptate · mafia

Zice că Dincă l-ar fi tăiat în Italia în 2013

Omuleanul zice că a fost arestat în Italia pe motiv că ar fi căutat în România, în scurt timp a fost eliberat şi a revenit acasă pentru explicaţii, poliţia zice că nu există niciun dosar pe numele lui.
Continuă lectura „Zice că Dincă l-ar fi tăiat în Italia în 2013”

dreptate · Microfonul Liber · opinii

A mai luat o amendă pentru critici la adresa polițistului de sector

Andrei Sagaidac spune că i-a crescut suma amenzilor pentru critici, acum are aproape 40 de mii de lei de plătit, dacă instanţele nu vor anula procesele verbale întocmite la plîngerea fostei soţii şi a poliţistului de la Ciorescu
Continuă lectura „A mai luat o amendă pentru critici la adresa polițistului de sector”

“Oamenii legii” · dreptate · pericol

PRIMAR AMENINȚAT CU MOARTEA

APEL DE DISPERARE scrisoare-primarie

către Prim Ministru Ion Chicu, către Ministrul Afacerilor Interne; catre Procurorul General; către Mass-Media
In fotografia atașată vedeți adresarea mea in calitate de Primar către FISC.
Am făcut această solicitare pentru că așa mă obligă atribuțiile de serviciu, adica legea, apropo daca nu o făceam, riscam atragerea la răspundere penală.
Rog atenție, in solicitare nu am cerut pedepsirea cuiva, am solicitat organelor Statului doar să întreprindă măsuri de LEGALIZARE a activităților economice pentru că toți noi suntem egali în fața legii, inclusiv Familia lui Drețcari Nicolae și toți trebuie sa activam în condițiile legii și sa achitam impozite.
Continuă lectura „PRIMAR AMENINȚAT CU MOARTEA”

“Oamenii legii” · dreptate

Plîngere repetată procurorului general Stoianoglo

Stimate Alexandr Stoianoglo, prin prezenta vă aduc la cunoștință că la 26.12.2019 m-am adresat cu o plîngere unde am invocat acțiuni neloiale și ilegale din partea procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție și am solicitat respectuos ca să verificați personal cele expuse în plîngerea respectivă și să obligați procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție să-și îndeplinească obligațiunile de funcții în conformitate cu prevederile legii.
Din motive neclare la 31.12.20119, la indicația Dvs și sub semnătura șeful-interimar al secției secretariat, petiții și audiență a Procuraturii Generale, plîngerea respectivă a fost remisă, conform scrisorii de expediere nr.9-6d/19-16, spre examinare dnului Sergiu Gavajuc, șef-interimar al Procuraturii Anticorupție. Continuă lectura „Plîngere repetată procurorului general Stoianoglo”

civic · dreptate · Educație · social

Zice că după preoţi, extrasenşi, ajung la Brega pentru ajutor

Activista civica Vera Eşanu a dat un telefon pentru a incuraja pe cei de la Curaj.TV

cultură · dreptate · social

Scandal la biserica din Semeni/Zagarancea, raionul Ungheni

Unii enoriaşi şi consilieri locali sunt supăraţi pe preotul din sat, alţii îl apără cu înverşunare, chiar dacă e acuzat de abuzuri imorale şi chiar ilegalităţi
Continuă lectura „Scandal la biserica din Semeni/Zagarancea, raionul Ungheni”

“Oamenii legii” · civic · dreptate

La Pruncul suni degeaba, acolo-i ţin ostatici

Activista civică de la Burlacu, Cahul, Tamara Rotaru a reacţionat imediat cînd a văzut pe Curaj.TV mărturia unui deţinut despre efectele nedreptăţii şi ale corupţiei din sistemul penitenciar.
Continuă lectura „La Pruncul suni degeaba, acolo-i ţin ostatici”