Învăț la Academia de Studii Economice din Moldova, facultatea economie generala și drept. Locuind în Moldova, țara minunilor, nu ne putem permite unele lucruri fără ca să muncim din greu. Lucrez citeo dată la negru pentru niște bănuți, dar pe data de 26.02.2020 nici acel bănuți nu i-am primit pentru muncă.
În ajun am fost apelat de un prieten care își face studiile la Universitatea Agrară și mi-a zis că s-a apropiat de el pe teritoriul căminului un domn pe care nu-l văzuse niciodată și i-a propus să caute câțiva băieți și să meargă la timplăria lui care se afla pe strada ,,Feredeului 4/21” că el acolo are scânduri și trebuie mutate în alta parte, iar pentru aceasta favoare el este gata să plătească 250 lei pentru un metru cub de scindură.
Pe data de 26.02.2020 La ora 7 dimineață domnul Mihai (persoana in cauză) a fost la cămin și i-a luat pe prietenul meu și încă un băiat, eu m-am urcat cu ei de la circ, apoi al patrulea băiat a venit direct la tâmplărie. Discutând cu el, a confirmat că este gata să plătească această sumă. Noi ne-am apucat de treabă și, chiar dacă era foarte greu și obositor, noi lucram cu sârguință, deoarece ne gândeam că vom fi răsplătiți cum se cuvine. Apoi el ne-a întrebat la ce oră vom lua prânzul și i-a întins unui angajat 200 lei și i-a zis să ne cumpere mâncare.
Toată ziua noi am muncit din greu, erau momente cînd nici nu puteam ridica acele scânduri, dar oricum noi le duceam.
Cind am terminat munca, am calculat 15 metri cubi de scândură, pentru care trebuia să fim răsplătiți cu 3750lei, dar când el s-a apropiat de noi să ne dea banii, a spus, poftim băieți, eu vă dau încă mai mult, 1200 lei”. Noi, fiind nemulțumiți, I-am reproșat, dar oricum el ne-a răspuns: ,,voi nu m-ați înțeles corect, eu am zis 50 lei pentru metru cub, dar va dau 80 pentru că ați lucrat repede, vă mai dau acum 150 lei pentru că nu mai am la mine, dar vineri să veniți și o să vă mai dau 250 ca sa ieșiți cu 400 lei pe zi”.
Eu i-am zis că nu așa a fost înțelegerea și că nu sunt mulțumit, așa că voi merge până la urmă pentru a rezolva problema aceasta, deoarece eu consider că este nedrept să fii dus de nas chiar la tine în țară, peste tot ești mințit, dar oricum toți se plâng că nu sunt brațe de muncă în Moldova și unde pleacă tineretul.
Apoi pe data de 28.02.2020 ne-am înțeles cu băieții să mergem la sectorul de poliție să depunem plângere. Ajungând la secția de poliție Nr 6, am intrat în biroul polițistului și am zis: ,,bună ziua, noi vrem să depunem plângere pe un escroc”, la care ni s-a răspuns: ”șap eu ce să vă fac?”
Au zis că ei nu au nimic cu asta și că trebuie să mergem la Ministerul sănătății muncii și protecției sociale, apoi a luat telefonul în mână și a telefonat zicând: ”Domn Mihai, vă caută niște băieți, ei zic că nu v-ați înțeles cu banii, bine,o să vă înțelegeți singuri”.
Apoi ne-a zis că să ne înțelegem singuri că ei nu au treabă cu asta și nu ne pot ajuta cu nimic…
Eu nu pot înțelege de ce poliția care ar trebui să ne apere drepturile, dau cu piciorul în noi?
Noi vrem cu toții o schimbare, dar nu cred că vom obține vreodată ceva la noi în țară atîta timp cît ne conduc hoții și bandiții…
Vasile Timercan