Era o dimineață de februarie. O dimineață că și altele asemenea. Dar acea zi va rămîne în amintirea mea într-un mod mai particular, deși începuse că și orice altă săptămână.
In timp ce eram la muncă, mi-a sunat telefonul, era sora mea de acasă. Ea la noi e cea mai mică, dar e cea mai puternica. Mi-a dat noutatea cea mai dureroasa că tatăl nostru nu mai este printre noi. I-am spus că e vreo greșeală, căci tata e la spital sub supravegherea medicilor. Ceea ce simți în acel moment nu se poate de explicat cu niciun cuvînt, ci doar poate prin muzică, poate prin tăcere. De multe ori prin tăcere ne exprimăm mai mult decât cu cuvintele.  Continuă lectura „Tata a murit cu zile, pe mîna medicilor” →