Angela Gramada relatează: În perioada 4 – 5 iulie, la Lugano, Elveția, a avut loc Conferința internațională pentru reconstrucția Ucrainei #URC2022. In cadrul evenimentului a fost prezentat planul de reconstrucție a Ucrainei la care au contribuit aproximativ 2500 experți.
Categorie: opinii
Cuib de viespi la primăria Islaz! Am dat primarul pe mâna poliției
Gabriel Nițu a ajuns cu camera video la Islaz, Teleorman, a cam deranjat cu filmarea
Protest la ambasada rusă din Moldova împotriva invaziei din Ucraina
Anton vă poftește la proteste în fața misiunii diplomatice ruse de la Chișinău
Reportaj de Victoria Spinei
E convins că judecătorul trage de timp
Sergiu Gheorghiță așteaptă de trei ani o decizie în primă instanță, iar judecătorul a mai stabilit un termen peste 4 luni!
Mesaj rasist scandat pe stradă #Reykjavik
Incident rasist la Reykjavik? Nu cred! Un ins agresiv a început să-l insulte pe artistul care cântă zi de zi pe strada pietonală din Reykjavik. Îi striga să se care acasă (Go home!) și incita trecătorii să facă același lucru. Apoi, tot el a chemat poliția. Polițiștii au ascultat versiunea ambelor părți, apoi i-a luat pe ambii la secția de poliție.
Continuă lectura „Mesaj rasist scandat pe stradă #Reykjavik”Amenințat cu moartea, se simte protejat de statul francez
Eugen spune ca e amenințat de un cetățean român care acum e în drum spre Franța, autoritățile române au strins din umeri, dar cele franceze l-au asigurat ca vor interveni să-l apere
A tradus despre cosmos, dar are ceva cu romii
Femeia a ajuns pe la Gara de Nord cu o scară, făcuse popas lîngă mine şi a vrut să vorbească la cameră
Are preconcepţii despre romi şi se ruşinează
Insul a început să justifice tratamentul inuman şi ilegal la adresa romilor în istoria recentă a României, probabil, din exces de patriotism, dar cînd am pornit camera, brusc, i-a pierit elanul naţionalist şi romafob.
Activist către autorități: ”nu vă mai dați premii unii altora când România e în rahat!”
Tiberiu Boșutar catre autorități: ”nu vă mai dați premii unii altora când România e în rahat!” Analiza de Seară de la Direcția Silvică Suceava
Sursa: News Bucovina
Poliţia vorbeşte la telefon din mers şi e fără centură
Am văzut cum vorbea la telefon din mers pe ultima bandă, dar pînă am pornit camera, ei au venit pe banda mea şi o făceau pe niznai.
Super Humans Podcast cu Ciprian Necula: „Activismul meu e o misiune”
Ciprian Necula este activist rom, doctor în sociologie și bursier Roma Initiatives Office. Este membru fondator și coordonator al Platformei Aresel, a cărei misiune este aceea de a încuraja și susține implicarea și participarea publică a romilor.
Continuă lectura „Super Humans Podcast cu Ciprian Necula: „Activismul meu e o misiune””Societatea te vrea VIRGINĂ | Povestea unei fete de 19 ani
De-a lungul timpului, virginitatea la femei a fost văzută ca o mare virtute. Fetele trebuie să se păstreze „curate” pentru bărbatul cu care se vor căsători. Bărbații, în schimb, sunt văzuți ca niște „prădători” care își doresc doar relații sexuale și atât. Toate aceste convingeri și replici adânc înrădăcinate în subconștient sunt foarte toxice pentru viața de adult, dar și pentru sexualitatea noastră.
Continuă lectura „Societatea te vrea VIRGINĂ | Povestea unei fete de 19 ani”Activist luat pe sus la primăria Miercurea Ciuc
Gabriel Niţu, activist buzoian, a fost luat pe sus la o primărie din România, cam atîtea drepturi are omul în patria lui europeană
Crizele din Moldova, țară candidă la UE
În această ediție „Mai Departe”, Artur Gurău discută cu Dionis Cenușa, Political Risk Analyst și expert în politici publice, despre statutul de candidată la aderarea la Uniunea Europeană al Moldovei, despre cum moldovenii fac față crizelor dar și războiul din Ucraina și cum acesta a afectat relația țării noastre cu Rusia.
Sursa: Rockit Moldova
La primăria Șoarș, au dat boierul pe mîna legii! Poliția sfidează la maxim
Gabriel Nițu, activist buzoian, a descins cu camera la Șoarș, în județul Brașov.
A ieșit cu deranj mare
Organele de la gară pretind că aș fi înjurat
Organele înarmate de la gara de Nord, București pretind că aș fi înjurat, de fapt, eu cred că au primit ordin de la superiorul lor, Coman, care s-a făcut de rîs acum o lună într-o intervenție similară de hărțuire, și nu vrea să fie singur în viitorul dosar penal la plîngerea mea.
Continuă lectura „Organele de la gară pretind că aș fi înjurat”Pericol suspendat în sectorul 6, București
E plină capitala, dar, mai ales, sectorul 6, de pomi uscați care atîrnă amenințător de-asupra trotuarelor, a carosabilului, chiar pe margini de grădinițe, școli, spitale. Oare autoritățile competente ce așteaptă, vreo tragedie ca să intervină?
Mașina poliției încalcă la casa de amanet
Buftea, județul Ilfov, polițistul comite mai multe încălcări de lege într-un minut filmat de peste drum. Ce să ceri de la alți șoferi în așa caz?!
Au marcat pentru tăiat pomi tineri, sănătoși
Continuă tăierea arborilor la Corabia, vor fi distruși tei sănătoși în floare!
Dați mai departe ca să observe și Garda de Mediu, și primăria!
Șefului gării îi vin idei trăsnite cînd e inundație la locul de muncă
Normal că ar vrea să interzică filmarea sau transmisiunile în direct, speră să mai rămînă în funcție după acest dezastru de care se face vinovat
Continuă lectura „Șefului gării îi vin idei trăsnite cînd e inundație la locul de muncă”