civic · cultură · Educație · Protest · social

Marşul diversităţii Bucharest Pride 2021

E prima acţiune de acest gen în România pe timp de pandemie. Pentru că au participat de cîteva ori mai multe persoane decît 500, limita impusă de lege, organizatoarea marşului a fost amendată de către jandarmerie, dar persoana va contesta amenda, pentru că o consideră abuzivă.

“Oamenii legii” · civic · dreptate · opinii · pericol · poluare

Comisarul gărzii de mediu Brăila sună la 112 – İNCREDIBIL!

Gabriel Niţu şi Hary Geană au poposit la Ianca cu inspecţie civică de mediu. I-au cam deranjat

civic

Inspecţia muncii nu e pentru tine dacă te-ai accidentat!?

De regulă, la Inspectoratul de stat al muncii apelează angajaţii care sunt nedreptăţiţi de către angajatori, dar şi în cazul unor accidente la locul de muncă.
Dar nu încerca să ajungi acolo în cîrje ori cu scaun rulant, rampa e periculos de înclinată, lift nu există, mai bine stai acasă, nu deranja liniştea funcţionarilor.

“Oamenii legii” · civic · opinii

Tupeu fără margini la un bugetar din primăria Bărăganul! Alertează poliția

Gabriel Niţu, activist buzoian, şi Hary Geană din Prahova au mers împreună la o primărie ca să afle că n-au voie să facă astfel de inspecţii civice, că se supără funcţionarii şi cheamă poliţia

civic · dreptate · opinii · pericol · social

Lacrimi și nervi stricați dacă trăiești în Moldova!

Vreau să vă arăt ce înseamnă să fii persoană cu dizabilități fizice în RM și să circuli în transport public, să ai drepturi fundamentale și să n-ai dreptul la ele! Să ți le încalce constant, cu tot cu demnitate, să te înjosească prestatorul de servicii, statul și societatea încă să-ți mai închidă gura să nu-i deranjezi pentru deranjul care ți-l crează ei! Nu e primul caz când mi se refuză să urc în locul din față lângă șofer, și nu e pentru că ar fi un moft de-al meu, dar în anumite tipuri de microbuze (căci ele toate nu-s dotate) ușa din spate nu are bară, iar înălțimea acestor trepte îmi pune în pericol sănătatea în momentul îmbarcării.

Continuă lectura „Lacrimi și nervi stricați dacă trăiești în Moldova!”
civic · dreptate · LIVE · opinii · Protest

Proteste #rezist la Guvern şi Parchetul General pentru #10august

Cerem Guvernului şi Parchetului general sa facă justiţie în dosarul 10 august #jandarmeriada

Continuă lectura „Proteste #rezist la Guvern şi Parchetul General pentru #10august”
civic · LIVE · opinii · poluare · Ru

Defrișare de arbori sănătoși la Bălți

Activista Diana Grosu de la asociația Lex XXi a sesizat poliția pentru că erau tăiați niște copaci, aparent, sănătoși pe lîngă Universittatea A. Russo. Asta e tendința prin toate orașele, să taie cît mai mult, să lumineze fațadele, iar oamenii din urbe se sufocă fără umbră și fără verdeață.

“Oamenii legii” · civic · pericol

Lecție pentru un polițist din primăria Pui-Hunedoara

Gabriel Niţu şi-a făcut datoria civică faţă de un slujitor al legii. Gratis!

civic · LIVE · opinii · social

Veterani nemulțumiți de mișmașurile politice ale unor camarazi

Mihai Macarencu și Tudor Pînzari de la Căușeni sunt nemulțumiți că veteranii războiului de la Nistru sunt folosiți de către politicieni în interese electorale. Ei pledează pentru o mișcare liberă a voluntarilor, pentru că foștii polițiști, camarazi ai lor de arme, s-au lăsat seduși de către politicieni

“Oamenii legii” · civic · pericol

Poliția Locală stătea la culcuș, ascunsă

Hary Geană i-a luat la bani mărunți pe niște polițiști locali de la Ploiești

“Oamenii legii” · civic · dreptate · mafia · opinii · poluare · social

Poliția e complice cu vînzătorul stradal de brînză?!

În plină pandemie, în preajma unei secții de poliție din capitală, un ins, cu mașina avariată parcată pe trotuar, vinde orice: vin, lactate, miere, oglinzi, și poliția strînge din umeri. Mafia nu e doar cu săbii sau în Guvern!

“Oamenii legii” · civic · opinii · pericol

Inspecție civică despre poliție în Drumul Taberei

Trec adesea pe lîngă AFI Cotroceni și observ această situație. Cam tot Drumul Taberei e gestionat astfel de organele înarmate și cu girofar.

civic · cultură · divertisment · opinii · social

Gradina MozaiQ a găzduit un tîrg de grupuri și asociații lgbt

civic · opinii · pericol

Nu am fost lăsat să intru la spectacol! Activistul buzoian se declară discriminat

Gabriel Nițu a vrut la spectacol, dar nu vrea să se vaccineze, așa că a rămas pe afară și se declară discriminat 😉

civic · divertisment · LIVE

Pedalare civică sub semnul curcubeului #bike4pride

MozaiQ organizează în fiecare an cu ocazia săptămînii diversității astfel de pedalări. Anul acesta, ca niciodată, au fost multe persoane cu trotinete. Electrice 😉 Halal pedalare!

Continuă lectura „Pedalare civică sub semnul curcubeului #bike4pride”
civic · Educație · LIVE · opinii

Despre educație și violența de pe plai #palavre #live

Larisa Munteanu propune să discutăm despre violență și combaterea ei în societate. Participă și Ion Guzun, Constantin Bobu, Cristian Marin și alții

civic · dreptate · opinii

“Le-a fost mai bine românilor când evreilor le-a fost rău?” Petru Clej, editorial-eveniment

Sabin Gherman scrie pe canalul său: De ce trebuie să știm? Ca să nu mai fim sub tutela proștilor, extremiștilor, populiștilor. Un om care cunoaște adevărul se vindecă mai repede.

civic · LIVE · opinii

Cu ce promisiuni vine noua guvernare? #live

Vineri va fi învestit noul guvern de la Chișinău. Comentăm promisiunile lor de guvernare

“Oamenii legii” · civic · opinii · pericol · poluare

Litoral românesc de multe stele căzătoare

Gabriel Nițu, activist buzoian, e în inspecție civică la Neptun

civic · Educație · LIVE · opinii · poluare

Despre nevoia de ecologie de toate felurile #live

Dialoghez cu activiști civici și activiste. Poți participa și tu în direct sau cu comentarii.