civic · dreptate · social

Microbuze supraîncărcate la Chișinău și opinii conexe

La Chişinău se circulă în condiţii inumane şi periculoase de cîteva decenii.
Şoferii de microbuze anunţă greve, vor dublarea preţului la călătorie

“Oamenii legii” · dreptate · Educație · pericol · social

Sa fii Activist Civic sau sa fii Primar e mai bine?

civic · dreptate · pericol · social

Doamna „Mama eroina” a primit pe timpuri un automobil „Volga”

dreptate · pericol · social

Spune ca invita Prim -Ministrul, achita chiar si calatoria pentru a-I da niste sfaturi

Trinca, EDINET

civic · Educație · mafia · opinii · pericol · social

Biserica ilegală de la grădiniță continuă să facă slujbe

Ce face primăria? Chiar dacă deja de 3 ori in ultimele 3 luni am fost la primărie cu tema data, activitatea bisericii ilegale de pe teritoriul grădiniței 150 continuă nestingherit, iar poarta separată prin care se asigură accesul pe teritoriul construcției nu este sigilată. Chiar mai mult, și fețele bisericești, și enoriații sunt extrem de violenți. Am chemat poliția pentru a constata faptul aflării ilegale pe teritoriul grădiniței 150 a persoanelor terțe și a parcării unui autoturism chiar pe gazonul de lîngă gardul grădiniței. Continuă lectura „Biserica ilegală de la grădiniță continuă să facă slujbe”

dreptate · opinii · social

E convins că mama i-a fost otrăvită cu mercur

Marin Bengin din Fedeleșoiul, comuna Dăiești, jud Vîlcea e convins că mama lui a fost otrăvită cu mercur, de la asta a făcut leucemie și a murit în scurt timp.
Continuă lectura „E convins că mama i-a fost otrăvită cu mercur”

civic · opinii · social

Geană în inspecție la DSP Miercurea Ciuc

Activistul civic din Prahova, Harry Florin Geană a găsit și la Miercurea Ciuc firme funerare care activează ilegal, dar nu prea s-a înțeles cu funcționarii pe motiv lingvistic.

cultură · dreptate · social

Vatiol-Profit” elibereaza bonul fiscal №1 la masa

Briceni.Centru

cultură · LIVE · social

Mai ieri trăiau în subsol sau rulotă, azi lansează carte de versuri

Mădălina Aldescu a început să scrie poezii înainte de a merge la școală, pe vremea când se adăpostea, împreună cu tatăl ei, într-un subsol de bloc.
Continuă lectura „Mai ieri trăiau în subsol sau rulotă, azi lansează carte de versuri”

dreptate · mafia · social

Spun că nu au WC la locul de muncă și parcurg distanță mare pentru toaletă

Briceni. Mai multe femei de la un atelier de croitorie se pling ca nu au veceu si au de parcurs distanta mare pina la toaletă, apoi si bate la buzunar costul vizitei WC-ului cîteva ori pe zi

civic · dreptate · social

Înșelat și dat afară din magazin!

Gabriel Nițu, activist civic buzoian scrie: După ce seara am făcut ceva cumpărături din super am observat o diferență de bani în raport cu ceea ce cumpărasem!
Continuă lectura „Înșelat și dat afară din magazin!”

civic · cultură · opinii · politic · social

Conferinta despre rasă și rasismul față de romi în perioada interbelică

Istoricul Marius Turda, profesor la Facultatea de Științe Umane și Științe Sociale a Universității Oxford Brookes (Faculty of Humanities and Social Sciences, Oxford Brookes University) a susținut la sediul Institutului Cultural Român conferința cu tema „Despre rasă și rasismul față de romi în perioada interbelică”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Național de cultură a Romilor – Romano Kher, în parteneriat cu Asociația Partida Romilor „Pro-Europa”. Continuă lectura „Conferinta despre rasă și rasismul față de romi în perioada interbelică”

dreptate · opinii · social

Locuiește într-o baracă, face duș numai vara

Gheorghe Vișan vine dintr-un sat din județul Giurgiu, locuiește la marginea Bucureștilor într-o baracă sau în cabine de TIR-uri defecte, muncește ce poate și e plătit doar uneori. Continuă lectura „Locuiește într-o baracă, face duș numai vara”

civic · cultură · Educație · social

Iubeste inainte de a fi iubit, dar lasa-te la randul tau inconjurat de iubire…

14 FEBRUARIE – ZIUA INDRAGOSTITILOR Intre noi exista un ocean. Padurile si muntii ne despart. Nu sunt Superman, dar da-mi o secunda si voi zbura peste mari si tari pentru a-ti trimite dragostea mea. Ai primit-o?

cultură · opinii · social

E altceva cînd călătorești prin România cu un tren privat

Harry Geană, activist civic din Prahova, a călătorit cu un tren ASTRA, companie privată. Se pare că a rămas plăcut impresionat.

dreptate · opinii · social

Zice că sectoristul se răzbună pentru un video din sat

Larisa Șonțu de la Ciocîlteni, Orhei se plînge că e persecutată de  polițstul din sat, de soț și de rudele lui.

Vecinul arde gunoiul, poliţia şi primarul rîd de ea

civic · dreptate · social

Are 11 copii, dar statul a uitat să-i acorde titlul de “Mamă eroină” sau alta insignă

LIVE · pericol · social

Consilieri municipali, în vizită la Autosalubritate, Chișinău

Ruslan Verbițchi și alți consilieri municipali au mers în vizită la Regia Autosalubritate.md, au găsit acolo haite de cîini hoinari, la fel ca în tot orașul.
Continuă lectura „Consilieri municipali, în vizită la Autosalubritate, Chișinău”

civic · opinii · social

Magazinul afișează un preț, dar te taxează cu altul

Rodica Reuleț a constatat la casă că a fost taxată mai scump pentru uleiul cumpărat decît prețul afișat la raft. Le-a cerut socoteală și i-au întors diferența de bani, dar fără scuze și cu nelipsita interdicție de a filma.
Continuă lectura „Magazinul afișează un preț, dar te taxează cu altul”

“Oamenii legii” · dreptate · Protest · social

Supărată pe poliţia patrulare de lîngă Piaţa Centrală

Vera Eşanu e deranjată că INP protejează afacerile ilegale din jurul pieţei centrale şi doar pe comercianţii cei mai mărunţi şi neajutoraţi îi sperie cu amenzi.
Continuă lectura „Supărată pe poliţia patrulare de lîngă Piaţa Centrală”