Iulian Ungureanu spune că a fost martorul unui acte de corupţie, apoi de muşamalizare. Poliţia locală a cerut şi a primit şpagă de la o vînzătoare stradală de citrice şi alte fructe sau legume. Cînd au văzut că sunt filmaţi, au confiscat marfa femeii şi i-au aplicat o amendă. A doua zi era în acelaşi loc fecînd acelaşi lucru, vînzînd ilegal pe stradă, probabil, cu protecţia organelor corupte.
Categorie: social
Acuză abuz de libertate de exprimare
Tamara Rotaru e consilieră locală independentă de la Burlacu, Cahul şi se plînge că e hărţuită de o localnică. Galina Dermenji m-a blocat pe facebook, nu-i pot vedea clipurile şi nici n-o pot invita să dea replică sau să participe în discuţii pe tema asta.
În mijlocul ambuteiajului periculos e o maşină de poliţie locală
Bucureşti, Hotel Opera, pe lîngă CNCD şi Sala Palatului
A doua săptămînă de protest la PMB
Zeci de locatari dintr-un bloc nou protestează de o săptămînă la Primăria Bucureşti pentru că stau fără curent electric de cîteva luni
Trenul de Budapesta a plecat plin cu persoane refugiate
De fapt, e tren de Braşov cu vagoane suplimentare de Budapesta. Cei mai mulţi refugiaţi vor să ajungă şi mai departe, spre Austria, Germania, Belgia. Un grup compact, o familie extinsă din Harkov e pornită spre Cehia. Printre ei e o mamă cu 9 copii
O săptămînă de proteste matinale la Primăria Bucureşti
Zeci de familii stau de cîteva luni fără curent electric într-un bloc nou pentru că Nicuşor Dan şi subalternii săi nu vor să semneze nişte acte. Oamenii protestează zilnic la Cişmigiu, peste drum de Primăria Bucureşti, dar edilii capitalei îi ignoră.
Şi trenul spre Bulgaria pleacă plin cu refugiaţi
Am filmat mai ieri trenul de Viena, azi că arăt cum pleacă cel spre Bulgaria: Ruse, Varna, Sofia. Sute de refugiaţi din Ucraina, cu bagaje sau fără, pleacă acolo unde nu cad bombe şi nu se împuşcă
Au plecat de acasă din cauza războiului
Familia Rota din regiunea Odesa a ajuns la București în drum spre Europa de vest
Au plecat de acasă din cauza bombardamentelor şi a împuşcăturilor zilnice. Mulţi au rămas încă acolo. Cei 17, preponderent copii, au ajuns la Bucureşti şi fac popas la un centru organizat de stat.
Protest la Primăria Bucureşti, vor curent electric în bloc
Locatari dintr-un bloc nou care stă fără curent electric au venit pentru a cincea zi la primăria Bucureşti ca să ceară socoteală autorităţilor locale, pentru că de avizul lor depinde conectarea la electricitate a celor 90 de apartamente.
Continuă lectura „Protest la Primăria Bucureşti, vor curent electric în bloc”Solicită ajutor pentru un cărucior electric
Marcel Lemnaru a trăit toată viaţa la orfelinat, acum e într-o locuinţă protejată cu alţi 3 tineri cu nevoi speciale. El e singurul dintre ei cu dizabilităţi locomotorii severe şi nu se poate deplasa fără scaun rulant. Zice că s-a obişnuit cu cel oferit de stat, dar mai bine era cu cel electric.
Continuă lectura „Solicită ajutor pentru un cărucior electric”Protest la Ministerul Transporturilor de la Bucureşti
Sindicatele CFR au protestat azi la minister.
40 de refugiaţi din Zaporijjea au rămas fără casă (ru)
Oamenii spun că le-a ars casa şi au plecat din Ucraina doar cu actele şi hainele de pe ei. Acum au ajuns la Bucureşti, au fost cazaţi, fac un popas în drum spre Europa Centrală.
Trenul de Viena a plecat plin cu refugiaţi
Bucureşti, Gara de nord. În fiecare zi pleacă spre Bulgaria sau Occident trenuri pline cu refugiaţi din calea invaziei ruseşti din Ucraina. Pleacă, mai ales, femei cu copii. Foarte puţine persoane aleg să rămînă în România
Au pus gheara pe un imobil, dar nu ajută ucraineni
Diana Grosu de la Lex XXI a vizitat sediul unei asociaţii culturale a ucrainenilor din Bălţi şi a constatat că sediul proaspăt reparat e încuiat şi nu e folosit pentru ajutorarea persoanelor refugiate din calea războiului rus din Ucraina, semn că e vorba de o escrocherie, cel mai degrabă
Revoltat că viceprimarul i-a închis telefonul activistului
Iulian Ungureanu lucrează la Bucureşti, dar nu poate uita ce se întîmplă la baştină, la Botoşani. A observat că nişte activişti se zbat să fie gestionate corect deşeurile din cimitirul de la Leorda şi s-a gîndit să-i încurajeze cu un mesaj public.
Live de la Dunăre, pe unde mulţi ajung în România din cauza războiului
Ex-deputatul Remus Cernea relatează de la vama Isaccea, unde mii de ucraineni trec în România din cauza războiului lui Putin!
Îl pun să facă poze la berărie, el vrea să filmeze în parc
Iulian Ungureanu zice că s-a angajat la o berărie din fostul Parc Herestrău, acum Regele Mihai 1. E revoltat că superiorii îl pun să facă poze la locul de muncă, chiar dacă au camere de supraveghere. El ar prefera să filmeze starea ecologică proastă a lacului şi a grădinii publice…
Care-i relaţia mea cu Ucraina
Ne ştim de pe timpul sovietic, ne vizitam periodic. Acum mi-e ca o soră
Interviu cu o voluntară din Grecia (en)
Ex-deputatul Remus Cernea face voluntariat la vama Isaccea, acolo a întîlnit un voluntar american şi o voluntară din Grecia. Vă propunem ambele interviuri în limba engleză
Continuă lectura „Interviu cu o voluntară din Grecia (en)”Geană la Lădești cu Petre, Andrei și Viorel
Sursa: Vertical TV