Prezenta scrisoare prezintă mai mult o solicitare de ajutor din partea locatarilor blocului locativ situat pe adresa m. Chișinău, str. N. Dimo 29/1, în privința agentului economic SRL „LIVE-MUSIC” căruia îi aparține localul Attico Terrace Restaurant situat pe str. N. Dimo 32.
Menționăm că prezentul local din ziua deschiderii până în prezent își desfășoară activitatea cu mai multe încălcări începând cu regulamentul privind desfășurarea activității de comerț în m. Chișinău, până la art. 357 Cod contravențional „Tulburarea liniștii”. Locatarii blocului menționat supra sunt nevoiți practic în fiecare zi să solicite intervenția poliției din cauza zgomotului care cu siguranță depășește limitele poluării fonice.
Din motive „necunoscute” colaboratorii de poliție din sectorul Ciocana nu iau nicio măsură față de acest local (a se vedea imaginile video), cu toate că urmare a dispoziției nr. 275-d din 12.06.2020 programul de lucru al localului al fost limitat până la orele 23:00, aceștia activeză în continuare 24/24. Tot aici menționăm că, dacă se prezintă colaboratori ai poliției din alte sectoare, acestora li se aplică procese verbale de contravenție, iar dacă se prezinta din sect. Ciocana nu se întreprinde nimic, sau deloc nu se prezintă la fața locului.
Todată, mai mulți locatari au observat că odată ce este solicitată intervenția poliției, localul își oprește muzica, până la sosirea poliției, ceea ce trezește suspiciuni că sunt informați despre plângerea făcută. Pentru început s-a crezut că este o simplă coincidență, dar aceeași remarcă a fost susținută de către mai mulți locatari. Referitor la Regulamentul privind desfășurarea activității de comerț în mun. Chișinău menționăm că SRL Live Music activează contrar normelor stabilite, spre exemplu:
– Să păstreze și să întrețină curățenia străzii și spațiilor în jurul unității – trotuare, spații verzi, la baza bordurilor, inclusiv curățenia zăpezii de pe trotuare, conform schemei de salubrizare elaborată și aprobată de pretura de sector – locatarii blocului N. Dimo 29/1 deseori au fost martori când unii clienți a localului aleg să-și facă treburile sau să vomite pe lângă copaci și arbuști decât în WC localului. Totodată localul nu are tomberoanele sale de gunoi, folosindu-se de cele comune ale blocurilor locative din preajmă.
– Să asigure locuri de parcare, pentru unitățile de comerț staționare, pentru a respecta ordinea privind circulația rutieră și pietonală – localul nu a prevăzut sufieciente locuri de parcare, cum se poate observa din unele imagini video, sunt unii cleinți care parchează în așa mod încât blochează intrarea/ieșirea din curte.
– Să asigure respectarea ordinii publice atât în interiorul unității, cât și pe teritoriul adiacent acestuia – Cum a fost menționat mai sus, chiar dacă conform dispoziției sunt obligați să activeze până la 23:00, aceștia activează în continuare 24/24
– Să respecte limitele de zgomot și vibrație față de vecinătățile locuibile conform normativelor admise de legislația și actele normative în vigoare – Personal nu cunoaștem prin ce modalitate proprietarul a obținut un astfel de raport pozitiv din partea autorității responsabile deoarece video-urile anexate demonstrează contrariul. De fapt, înțelegm că a obținut prin mită, cum și restul autorizațiilor.
– Este interzisă desfășurarea activității de comerț și prestări servicii […] la o distanță de cel puțin 50m de la blocurile locative – Distanța de la intrarea în local până la bloc locativ este aproximativ 40 m.
– Unitățile comerciale care utilizează deservire muzicală (discobaruri, săli de festivități și alte unități similare) sunt obligate să aplice măsurile necesare de izolare fonică în vederea respectării normativelor admise de emiterea zgomotului și a vibrației, pentru a nu crea disconfort locatarilor din zona sau localitatea în care sunt amplasate – Prezenta obligație nu este respectată de către agent economic, dat fiind faptul că localul are terasă deschisă poziționată în spatele blocului cu privire spre pădure/parc, iar zgomotul de la muzică în astfel de condiții, provoacă ecou. Mai mult ca atât, referitor la terasă, aceasta este construită în lipsa autorizțiilor necesare, care, ca urmare a plângerilor, a fost emisă o autorizație de demolare. Și iarăși probabil prin mită, deoarece alte explicații nu sunt, proprietarii localului s-au adresat în instanță de judecată cu solicitarea de a fi eliberată o orodonanță provizorie de a suspenda demolarea. Ulterior la 21 decembrie 2020, Curtea de Apel a admis recursul declarat de către Primărie, și a anulat încheierea prin care a fost eliberată ordonanța provizorie, decizia fiind irevocabilă din momentul emiterii. Astfel, rămâne în vigoare autorizația de demolare a terasei, dar în realitate localul continuă să activeze fără vreun impediment, și cum a fost menționat mai sus poliția nu întreprinde nimic.
Mai jos găsiți alaturate 2 filmări video:
1. este chemată poliția și nu întreprinde nimic și deschis spune că nu poate sa ne ajute.2. este o filmare cum se bat si strigă vizitatorii localului respectiv, (scene de genul dat se repeta in fiecare weekend).
https://youtu.be/udpPO_4QnPg
Aceste fiind spuse, venim cu un apel către dumneavoastra pentru a mediatiza prezenta fărădelege, deoarece, noi locatarii blocului locativ de pe str. N. Dimo 29/1 nu mai găsim alte căi legale de a soluționa prezenta cauză.
Vă mulțumim anticipat.
Vezi şi acest reportaj din pandemie https://curaj.tv/2021/02/24/dezmat-la-atico-cu-complicitatea-politiei/