Sergiu Gheorghiță de la Putinești, Florești a obținut prin judecată program de întrevedere cu copilul său după divorț, dar fosta soție a dispărut cu tot cu copil, e plecată peste hotare fără acordul lui. Poliția de sector și cea raională constată că se încalcă drepturile copilului și ale lui ca tată, dar încă n-a aplicat pedepse pentru încălcarea legii.
Videouri
Poliția locală aleargă după hoți?
Activistul buzoian Gabriel Nițu meditează în glas și filmează, polițiștii răspund iritați la întrebări: Semnul de saracie intalnit numai in Romania: covrigariile? Politisti locali pregatiti fizic?
Despre dictatură și democrație #Palavre
Dialog inițiat de Ion Guzun de la Strasburg
Nu e cazul să boicotăm alegerile
Le-am face un cadou mafioților care sunt la guvernare sau o controlează prin marionete.
Ei au chiar și opoziție de carton cu care să mimeze pluralismul și competiția, cu care, eventual, chiar să coalizeze ulterior, chit că acum ne-o prezintă ca fiind un pericol. Continuă lectura „Nu e cazul să boicotăm alegerile”
A plecat după o țigară la vecin și a fost găsit mort
Sora unui bărbat din raionul Ungheni povestește că acum un an omul a mers la vecin să ceară o țigară, acolo s-a oprit la un pahar de vorbă, iar dimineața a fost găsit mort la marginea drumului. A lăsat doi monori orfani și o soție îndurerartă.
Acum familia se îngrijorează că nu se va face justiție conform legii, știu că inculpatul are rude influente și e apărat de o fostă procuroră.
Continuă lectura „A plecat după o țigară la vecin și a fost găsit mort”
Stadionul arată jalnic sub tribune
Se spune că stadionul Giulești de la București are aproape un secol de la fondare, probabil nici reparație nu s-a mai făcut din mileniul trecut decît, poate, acolo unde stau bogații și politicienii.
Spălătorie de mașini care poluează orașul
București, bulevardul Timișoara
Harry Geană a mai prins un buldoexcavator fără număr
De data asta e chiar în orașul Buzău. Utilajul circula sprinten prin orașul-erou pînă a oprit la un șantier și a fost chemată poliția.
Continuă lectura „Harry Geană a mai prins un buldoexcavator fără număr”
Inspecție civică cu camera video la Berca, Buzău
Activistul Civic din Valea Prahovei, Harry Geană, a mers cu camera și cu un coleg în inspecție pe la Berca, a găsit mai multe ilegalități, dar primarul tinerel a spus că nu-i adevărat.
Frontline Live Sessions: România în sevraj
Dependența de droguri este o boală. O boală în care persoanele care consumă droguri se afundă încet, dar sigur înconjurate de politici, rapoarte, studii pline de cuvinte ca „strategie”, „recuperare”, „obiective”, „fenomen”.
Peste nouă mii de oameni își injectează heroină în România dar nu se vorbește despre ei. Presa preferă să stigmatizeze consumatorii de marijuana, ignorând morțile din consumul de droguri tari.
Scandalurile din media în care sunt implicate vedete prinse cu un joint sunt puținele ocazii în care consumul de droguri ajuge să fie discutat în media mainstream (de cele mai multe ori subiectul fiind persoana consumatoare nu drogul în sine).
Dependenții sunt invizibili pentru autorități. Continuă lectura „Frontline Live Sessions: România în sevraj”
WC fără uşi la un colegiu pedagogic şi universitate de diplomaţi
Chişinău, strada Puşkin, edificiu din vremea sovietică, moravuri din aceeaşi perioadă
Periculos și ilegal, ard crengi lingă pădure, pe deal
Pepeni, Sîngerei, înspre Romanovca și Copăceni
Dictatură // La Bălți poliția interzice filmarea pe stradă (ru)
Azi la Bălți niște cetățeni pe uniformă au interzis filmarea pe stradă, mâine ce o să ne mai interzică? Oare să circulăm pe drum o să avem dreptul?
Suntem otrăviți cu gaze în transportul public din Chișinău
Parcul Urban de Autobuze Chișinău exploatează pe ruta de autobuz 33, Chișinău – Dobrogea, rable vechi care otrăvesc cu gaze călătorii. Fumul de eșapament în loc să fie degajat afară el este eliberat în salon, punând în pericol viața și sănătatea călătorilor. În încercarea de a cere o explicație de la conducătorul autobuzului am fost agresat verbal și fizic, arătându-se deranjați de faptul că filmez rabla cu care primăria transportă călătorii.
#PrimăriaChișinău #GazareaCălătorilor #Dobrogea #Ruta33 #ParculUrbanDeAutobuze #PUA #ȘoferIresponsabil
Cîţi cai-putere are un măgar?
Se întreabă ghiduş Harry Geană, activistul civic din Valea Prahovei
http://www.Curaj.MD
A vrut să laude primarul, dar l-a prins că face propagandă
Harry Geană, activistul intransigent din Valea Prahovei a ajuns la Piatra Olt, în faţa primăriei, unde a început să laude primarul că e gospodar, dar l-a prins că susţine campania pentru referendum anti-democratic, de asta l-a criticat imediat, pe loc, cu camera video pornită.
O maşină #MAI e condusă iresponsabil de un tip cu telefon
Chişinău, strada Kiev, peste drum de Pretura Rîşcani
A oprit ilegal cu Lexusu”n staţie
Chişinău, strada Creangă, peste drum de Universitatea Pedagogică
E greu de coborît scările (in)justiţiei moldoveneşti
La urcat a fost şi mai dificil, se pare, şi aşa e în toate instanţele moldoveneşti, nu doar la Judecătoria Hînceşti
Gara de Sud arată ca toată Republica Moldova
Chişinău, şoseaua Hînceşti, ieşirea spre Sud-Vest din capitală