Învăț la Academia de Studii Economice din Moldova, facultatea economie generala și drept. Locuind în Moldova, țara minunilor, nu ne putem permite unele lucruri fără ca să muncim din greu. Lucrez citeo dată la negru pentru niște bănuți, dar pe data de 26.02.2020 nici acel bănuți nu i-am primit pentru muncă.
În ajun am fost apelat de un prieten care își face studiile la Universitatea Agrară și mi-a zis că s-a apropiat de el pe teritoriul căminului un domn pe care nu-l văzuse niciodată și i-a propus să caute câțiva băieți și să meargă la timplăria lui care se afla pe strada ,,Feredeului 4/21” că el acolo are scânduri și trebuie mutate în alta parte, iar pentru aceasta favoare el este gata să plătească 250 lei pentru un metru cub de scindură.
Continuă lectura „Am cărat scînduri toată ziua pentru 400 de lei. Poliția ține cu patronul”
Zi: 28 februarie 2020
Biserica și coronavirusul #palavre
Ați auzit că biserica ordodoxă și cea catolică din România a încurajat enoriașii să se roage acasă și să nu pupe icoane? Ba chiar și la împărtășanie le-a zis să vină cu linguriță proprie. Ceea ce n-a făcut biserica majoritară de peste Prut
Primărie fără stăpâni! Poliția amendează căruțași
Gabriel Nițu, activist civic buzoian relatează: La primăria Dumbrăveni treaba merge ca pe roate, vătafii sunt plecați iar secretara este în concediu! Continuă lectura „Primărie fără stăpâni! Poliția amendează căruțași”
Doar 2 firme funerare legale în Harghita
Activictul civic din Prahova, Harry Florin Geană, a poposit la Topliţa, judeţul Harghita, unde a inventariat din nou firmele care vînd coşciuge şi servicii funerare, a constatat că doar 2 au actele în regulă.
Continuă lectura „Doar 2 firme funerare legale în Harghita”
Istoria unei femei impuscata in picior de catre propriul barbat – 2
Doritorii de a ajuta pe VIOLETA RUDENCO Tel.069201611 Va multumim. BC”Moldinconbank”S.A.cod MOLDMD2x342 Rudenco Violeta, IDNP0973008584057 Cont benef.2259A4220541 BenefficiaryIBAN:MD57ML.0000002259A4220541 N card:5574840218258477