pericol

Vînzător ambulant la stație, în Drumul Taberei, București

București, sector 6, stația Lovinescu de pe strada Drumul Taberei, peste drum e piață și centru comercial.

“Oamenii legii” · LIVE · mafia · opinii · pericol · social

Preoți și medici față în față în situație excepțională

Comisia raională de situații exepționale din Ialoveni a avut astăzi ședință la care au vrut să lămurească condițiile noi de comportament în scenariul roșu. Preoții au fost singurii care își scoteau masca atunci cînd cuvîntau, medicii au fost laconici: e criză și bisericile sunt focare!

Continuă lectura „Preoți și medici față în față în situație excepțională”
opinii

DESPRE ACTIVISM ÎN VREMURI GRELE

Activismul civic în Germania și în România se poate face doar cu multă susținere din partea organelor de poliție și din partea civililor de cea mai înaltă încredere. În Germania, activismul civic constituie ceva fraudulos în fața legii, dacă în conținutul său nu este ceva aprobat de Statul German. Eu am văzut cu ochii mei, cât de aspre sunt legile ordinare din Germania. Când ai o problemă sau un necaz, Poliția Germană (Deutsch Polizei) niciodată nu te va ajuta, fiindcă în asemenea stat totalitar, politica de stat și legislativă funcționează doar cu pile și nepotisme. Dar cu toate acestea, Germania încă mai conduce Europa, printr-un fel sau altul, fiindcă sunt multe opțiuni de muncă și de trai decent din punct de vedere economic.

Continuă lectura „DESPRE ACTIVISM ÎN VREMURI GRELE”
“Oamenii legii” · civic · opinii

Poliția și popimea din Roman sfidează normele legale

Hary geană a depistat cel puțin două probleme la Roman. Puteți comenta aici observațiile activistului din Prahova.

opinii · pericol · poluare · social

Avicola de la marginea localității și la limita legalității

Hary Geană, activist din Prahova, a fost sesizat despre mai multe ilegalități care au loc la AviPutna, omul a încercat să documenteze cazul, dar administrația a refuzat să comunice cu el.

Continuă lectura „Avicola de la marginea localității și la limita legalității”
civic · opinii · pericol · social

Alergare civică prin Drumul Taberei, București

Am alergat o oră în jurul buclei și am depistat cîteva probleme de care sunt responsabile autoritățile locale. Deocamdaă primarii și consiliile au scuza că sunt de numai cîteva luni alese, dar oare le va ajunge un mandat să facă ceva în ritmul acesta?

divertisment · pericol · social

Singură, noaptea în cort pe zăpadă, la munte

Vlog de Raluca Chiritescu

Continuă lectura „Singură, noaptea în cort pe zăpadă, la munte”
LIVE · opinii · social

Protestul fără mască este o prostie. Oamenii deștepți sunt prevăzători

Malin Bot, jurnalist independent: Isteria CapVid agravează criza sanitară

Continuă lectura „Protestul fără mască este o prostie. Oamenii deștepți sunt prevăzători”
LIVE · mafia · opinii · pericol · politic

Primarul de Condrița, amenințat cu un druc prin pădurea tăiată

Andrei Donică, primar de Condrița, l-a surprins în pădure, la tăiat lemne pe consilierul democrat Alexei Leorda, care desfășoară pe internet o zgomotoasă campanie împotriva defrișărilor ilegale.

Continuă lectura „Primarul de Condrița, amenințat cu un druc prin pădurea tăiată”
“Oamenii legii” · pericol · Protest · social

Protest la Parlament contra abuzurilor organelor de drept

Veronica Moisei de la Sîngerei e revoltată că poliția din localitate i-a încălcat drepturile prin reținere și încătușare abuzivă, apoi internare la psihiatrie fără o decizie de judecată. Femeia spune că procuratura din Sîngerei și Telenești tergiversează examinarea cazului, de asta cere strămutarea dosarului în capitală
Video de Oleg Chirvas

civic · opinii · social

Forme de feminin pentru profesii, ocupații, titluri și funcții

Vedere dinspre Stînga: Discuția publică „Forme de feminin pentru profesii, ocupații, titluri și funcții” (participanți Vitalie Sprînceană și Inga Druță)

“Oamenii legii” · dreptate · opinii · pericol · politic

Box la categoria grea în primărie! Primarul vs vicele și un consilier

Gabriel Nițu, activist civic buzoian investighează un caz hilar, la limita penalului

civic · opinii

‘Chișinăul de seară’ în beznă / Constanța

Un episod despre importanța iluminării trotuarelor, aventura mea telefonică cu Lumteh și Pretura Centru și ce poate face fiecare din noi pentru a avea trotuare iluminate și sigure.

Continuă lectura „‘Chișinăul de seară’ în beznă / Constanța”
“Oamenii legii” · civic · mafia

#Zebra1 Poliția sfidează normele sanitare și de circulație rutieră

Am surprins inițial un echipaj la semafor pe Valea Oltului colț cu Valea Ialomiței, pentru că au intrat la Kaufland și nu apăreau la cumpărături, am urcat eu în parcare să văd ce fac.

Continuă lectura „#Zebra1 Poliția sfidează normele sanitare și de circulație rutieră”
LIVE · opinii · pericol

Despre noul coronavirus și măsurile de protecție

Am dialogat cu Ion Guzun, moldovean emigrat în Franța

“Oamenii legii” · dreptate · Educație · mafia

Integritatea este libertate. Despre finanțarea partidelor și altele

Clipuri sociale de promovare a comportamentului integru în raport cu legea și banii publici

Continuă lectura „Integritatea este libertate. Despre finanțarea partidelor și altele”
“Oamenii legii” · civic · pericol

Polițist local din Mizil e fără mască pe strada Democrației

Hary Geană l-a prins în flagrant, dar și acest slujitor al legii are o scuză, fumam, o am în buzunar 😉

civic · dreptate · social

Se scuză să nu dea restul. Vrem o țară ca afară?

Video de Gabriel Nițu, activist buzoian

civic · opinii · social

Inspecție civică la Simeria

Hary Geană, activist din Prahova, a poposit și la Simeria cu camera video.

“Oamenii legii” · civic · opinii

Polițistul local a chemat jandarmeria pentru a intimida activistul?

SYMY TV e hărțuit de poliția locală din Timișoara