Oleg Adrian Vlad spune că a plătit un telefon de 4 ori la Moldcell şi tot mai are datorii, a scris plîngere la poliţie şi dosarul a fost trimis la Agenţia pentru protecţia consumatorilor, dar acolo s-a înglodat. Nici după ce am protestat afară nu a ieşit vreun şef sau responsabilul de acest caz ca să vadă ce probe are consumatorul justiţiabil ca să încerce să-i facă dreptate.