“Oamenii legii” · civic · opinii

Geană e mai dur cu găinarii decît DSVSA şi poliţia

Hary Geană a dat pe mîna organelor un transportator de păsări, dar a fost nemulţumit că li s-a aplicat amenzi de doar 7 mii de lei şi nici nu li s-au confiscat găinile.

“Oamenii legii” · civic · LIVE · opinii · Protest

A obţinut audienţă abia după ce am protestat

Eugenia Ceban a venit din Italia la un proces de judecată, dar aflat că şedinţa s-a amînat din nou, deja de aproape doi ani. E o mamă îndurerară că băiatul i-a fost omorît la Nistru acum 8 ani. Un inculpat a fost întemniţat după sentinţa de la Floreşti, dar altul a fost achitat. Ea nu crede că acel Bălănici e nevinovat, acuză corupţie şi rea intenţie a organelor de drept.

Continuă lectura „A obţinut audienţă abia după ce am protestat”
“Oamenii legii” · civic · dreptate · LIVE · mafia · opinii · Protest · social

Consumator nevăzător abuzat de stat şi de comerciant

Oleg Adrian Vlad spune că a plătit un telefon de 4 ori la Moldcell şi tot mai are datorii, a scris plîngere la poliţie şi dosarul a fost trimis la Agenţia pentru protecţia consumatorilor, dar acolo s-a înglodat. Nici după ce am protestat afară nu a ieşit vreun şef sau responsabilul de acest caz ca să vadă ce probe are consumatorul justiţiabil ca să încerce să-i facă dreptate.

Continuă lectura „Consumator nevăzător abuzat de stat şi de comerciant”
opinii · Ru

Grigorciuk despre procurorul Morari şi alţi corupţi (ru)

БРЫНЗА ДЛЯ МОРАРЯ: Как становились миллионерами родственники «нищего» прокурора-антикоррупционера