Omul a adunat sîrguincios semnături ca să candideze independent la Parlament, dar legea e nedreaptă şia ajuns să o conteste la Curtea Constituţională
Continuă lectura „Avocatul Stegărescu a vrut să candideze independent”Zi: 28 iunie 2021
Primarii se vorbiră, şi ne păcăliră…
Mă numesc Mincu Emilia din satul Țărculesti, comuna Gornet Cricov. Vă rog să venți și la comuna Gornet-Cricov să vedeți câte nereguli sunt. Am avut un teren de 1000 mp de casă pe raza comunei Podeni Noi, satul Mehedința pe care l-am muncit până când ne-au dat afară de pe teren primarul din Podeni Noi spunând că ii face acte la cineva de sus și se va face un cartier de vile pe acel teren, noi să ne ducem la noi in comună că ne va da primarul din comuna Gornet -Cricov teren. Nu am mai muncit terenul din cauza fricii că ne dă amenda, noi figuram numai in registrul agricol al comunei Gornet-Cricov că pe raza comunei Podeni Noi sat Mehedința deținem suprafața de 1000mp
Am fost păcăliți, primarii discutând intre ei, ni s-au dat 7500 mp in spatele grădiniței Sat Coșărele, pe un deal unde e o portiune numai cătină și mărăcini, unde un vecin deținea fără drept acel teren, urmând să ne dea 2500mp in altă parte.
M-au întrebat dacă alegerile se desfăşoară corect, democratic
Unii zic că e dezastru, eu cred că e loc de mai rău.
Continuă lectura „M-au întrebat dacă alegerile se desfăşoară corect, democratic”